O Iubire Demonica

IV «O cazatura in gol»

Nu poate controla totul. Nu-i asa?

-- Asteapta!-- tip incercand sa il fac sa se oprească.

-- Daca nu tac, ce o sa imi faci?-- ii spun inca o data tipand. El se oprise si se uitase la mine cu un zâmbet urias pe față.

-- Daca o sa faci asta, o sa afli. -- imi spune si isi continua drumul.

De ce trebuie sa am o viata atat de ciudata?

Am decis ca ar fi bine daca as lua niste aer. Situatia asta ma sufoca. Am iesit din casă și, spre surprinderea mea, Blake nu mai era prezent.

Los Angeles este un oraș mare si frumos. Desi aveam milioane de locuri unde ma puteam opri si relaxa, eu am ajuns intr-un parc unde nici macar vantul nu avea curaj sa il strabata.

-- Sarah-- se aude in jurul meu.

Ma uit in dreapta mea. Nimic. In stanga. Nimic. In spate. Nimeni. Niciun corp, niciun suflet.

-- Sus, idioato.-- se aude inca o data. Ma uit in sus si acolo il vad.

Stand pe o margine a unei cladiri, cu picioarele lăsate libere si cu mainile in partile corpului lui intr-un mod relaxat, de parca asta ar face oricine, Blake ma saluta cu o miscare a mâinii.

-- Te invit. Vii?-- ma intreaba intinzand o mana.

-- Esti nebun.

-- Mi se mai spune. Macar incearca. Aici sus totul este mult mai linistit. Parcul parca pare fara viata. -- afirma el ridicandu-se de pe marginea clădirii si incepand sa mearga cu pasi liniștiți pe locul de pe care ar putea sa cada.

-- Pentru ca parcul este fara viata. -- ii spun uitandu-ma la el cum se plimbă uitandu-se la mine.

-- Ar trebui sa vorbesti mai tare. Aici sus nu se aude prea bine. 

Fara sa imi dau seama, mintea mea calatorise intr-un alt loc. Parca era vorba de un deja vu.

-- Nu te aud, Sarah. Vorbeste mai tare. Sunt prea sus, ai uitat?

-- Ti-am spus sa cobori!

-- Dar e atat de frumos aici. Totul este atat de liniștit. Putem sa traim fericiti aici, Sarah.

-- Nu mai spune prostii, Matthew si misca-te. Nu am timp de prostiile tale.

-- Haide, Sarah, nu fi plictisitoare. Aici totul e asa bine. Bucura-te de priveliste cu ingerul tau preferat.

Evitând vocile din minte, am profitat de faptul ca Blake era acolo.

-- Stii multe despre lumea ingerilor?-- il intreb in speranta de a gasi un raspuns.

-- Daca urci aici sus poate o sa stiu.  -- imi propune plimbandu-se din nou pe micul spatiu al cladirii.

-- Si daca o sa cad?

-- Nu te teme. Îngerii cad mereu ca pisicile. In picioare.

Facusem ceea ce el voia sa fac. M-am urcat pe cladire pana am ajuns la el, pe scări desigur. Avea un zambet larg pe buze.

Se așezase pe marginea cladirii si a palmuit locul liber de langa el. 
De parca as fi un catel dresat, m-am asezat langa el.

-- Vreau sa stiu mai multe lucruri despre.. tot.

-- Si eu as vrea sa nu mi te mai adresezi ordonandu-mi dar vad ca nu e posibil. Ce vrei sa stii?

-- Tot. Daca mai sunt fiinte ca noi, daca am puteri. -- cuvintele mele au fost taiate de suntele puternice ale rasului lui Blake.

-- Puteri? Puteri magice? Tu chiar te crezi in desenele animate?-- spune stergandu-si cateva lacrimi iesite din cauza rasului.

-- Nu stiu nimic despre asta. Nu ma judeca.

-- Ok. Vrei sa stii daca mai sunt fiinte ca noi? Da. Sunt. Altceva?

-- Nu crezi ca am nevoie de mai multe informatii?

-- Pe Pamant nu mai sunt fiinte ca noi, adica demoni sau ingeri. Noi suntem singurii de pe pamant doar pentru ca suntem aleși. Dar, pe Pamant, mai exista vampiri. Asta doar pentru ca sunt fiinte moarte.

Vampiri?

-- Nu te gandi ca vamipirii sunt fiintele alea foarte frumoase din seriale. Sunt fiinte moarte. Atat.

-- Dupa tot ce s-a intamplat nu ma surprinde nimic.

-- Asteapta si o sa vezi. Altceva?

-- Putem avea sentimente?

Ma surprind vazand ca se ridica cu atâta siguranta de pe marginea cladirii, plimbându-se pe aceasta. Revine langa mine si imi intinde mana. Eu, cu mana tremuranda, ii prind antebraţul incercand sa am o stabilitate mai buna.

Cand m-am putut tine pe picioare, fara sa ii dau drumul demonului, l-am putut privi in ochi. El imi zâmbește.

-- Iti este frica.-- afirma. Eu nu zic nimic.

-- Iti este frica de cadere, Sarah?- ma intreaba.

-- Da. -- ii raspund cu un sunet pe care doar eu l-as auzi.

--- Foarte frica?-- intreaba apropiindu-se de mine.

-- Da.

Un moment de cateva secunde mi-a luat pana cand mi-am dat seama de ce voia sa faca de fapt, un moment prea scurt pentru a actiona.

Corpul meu deja cazuse in gol.