Am trecut în viteză pe lângă copaci,trecând cu lama pe suprafaţă trunchiurilor,marcandu-mi traseul. Am fugit aşa vreme îndelungată,cu fiecare pas nevoia de a chinui ceva crescând în mine. Ce-i drept,nu aş putea trăi fără Scarlett,dar fără vânat nici atât.
Când am auzit un glas slab,un rânjet demonic mi-a brazdat chipul perfect. Mda,perfectul de mine. Sunt numa' bun de fotomodel.
Am încetinit pasul şi,ascuns după un morman de cioturi,am privit o fată (de ce sunt mereu fete ?!) care se uita panicată în jur. Drăguţ. Aşa începe fiecare din povestile mele.
-Ce e,micuto,te-ai pierdut? am intrebat-o fără să îmi părăsesc ascunzatoarea. Ea a tresărit şi si-a înălţat capul,cautandu-ma cu privirea.
-Sunt aici. Nu mă vezi?
-N...nu, a şoptit pe un glas stins.
-Dar acum. Acum mă vezi? am intrebat-o pe un ton jucăuş,ieşind în spatele ei. A vrut să dea din cap negativ,când i-am pus mâna pe umăr. - Bau! am zis simplu apropiindu-mi faţa de a ei. Fetiţa a început să racneasca din toată puterea ei. Am prins-o de umeri şi am trantit-o cu putere de un trunchi,facand-o să geamă, inecandu-se la contactul cu [,] corpul solid. S-a prăbuşit neajutorata la pământ,privindu-ma cu nişte ochi mari şi negrii.
Am continuat să rânjesc răutăcios,scotandu-mi la iveală micul prieten de-o viaţa. Mă refer la cuţit,perversilor! Nu-s pedofil,ce dracu'?
M-am lăsat pe vine ca să fiu la nivelul ei şi i-am privit ochişorii inlacrimati.
-Te rog...nu, a şoptit tremurând. Am zâmbit calm şi mi-am proptit lama pe gâtul ei crestandu-i uşor pielea delicată. M-am oprit când am auzit o voce.
-Amelie! Nu!
Am tresărit şi mi-am întors privirea. În spatele meu statea o femeie,cu ochii ieşiţi din orbite,cu o faţă palidă,încremenită,privindu-mă terifiata.
-Te rog,nu o răni! Te rog! a ţipăt începând să plângă şi căzând în genunchi. Eu priveam ca prostu' când la una,când la alta. Ce dracu' să fac?...
Mi-am retras confuz cuţitul şi am făcut un pas înapoi. Ce fac? Nu,nu e bine! Jeff,tampitule,du-te şi macelareste copilul ăla! Acum!
Voiam să râd,dar am început să trepidez. Voiam să văd sânge,să le tai,dar mâna îmi tremura şi mi-am scăpat cuţit. Voiam să sar pe fata aia şi să o rup în bucăţele,dar picioarele mele nu se mişcau. Voiam să le decapitez pe amndoua şi să le înfig capetele în nişte beţe...dar tot ce am reuşit să fac a fost să mă retrag vreo doi paşi,facandu-i femeii loc să treacă şi să îşi îmbrăţişeze fata.
Stăteam şi mă uităm la ele uluit,orice dorinţă demonică parasindu-mi mintea. M-am aplecat şi mi-am luat cuţitul înapoi. Femeia mă privea îngrozită. Eu doar am dat calm din cap,fără să mai scot vreun sunet şi am plecat încet spre casă.
După câteva minute de mers în tăcere am realizat ce tocmai se întâmplase. Mi-am scos din buzunar cuţitul şi dintr-o mişcare mi-am trecut lama printre degete,lăsându-mi în palmă o tăietură adâncă. Îmi priveam sângele cum se scurge lent...şi pur şi simplu nu mă atrăgea. Nu voiam să îl mai văd. Fără să vreau mi-am sters palma de hanorac,intinzand substanţa roşie peste tot. Mirosul ei îmi provoca dezgust.
-La dracu'... Nu sună prea bine.
M-am grăbit spre casă. Am trecut pe lângă Slender,indreptandu-ma ţintă spre camera mea, arătând că un zombie.
-Ce e cu faţa aia,Jeff?
-Eu...a...sunt pe moarte.
După două clipe de tăcere,Slender a început să râdă.
-Dacă este vorba despre vânătoarea ta nereusita...stai calm. Eşti ok. Doar că,micutule Jeff...eşti îndrăgostit, mi-a zis pe un ton vesel, de parcă ar fi fost de bine. -Şi când simţi anumite chestii,totul în jurul tău pare mai...fericit.
-Dar nu vreau să fiu fericit!
Slender a ras din nou.
- O să îţi treacă în ceva timp...o să te plictiseşti şi o să cauţi şi alte ocupaţii. Vei reveni la vânătoare. Ai răbdare.
-Ce? Dar nu vreau să aştept! Vreau să îmi revin acum! Slender,fă ceva! am ţipat,tragandu-l disperat de cravată.
-Uşurel,Jeff. Nu e sfârşitul lumii.
-Ba da! Tu chiar nu înţelegi! Nu vreau să mă schimb. Nu din nou! Nu vreau să revin la ce am fost!
Slender a oftat,apoi a revenit la cartea lui,facandu-mi semn să îl las în pace. Vai,ce prieten.
Am fugit pe scări spre camera mea,pe hol aproape izbindu-mă de Scarlett.
-Hei,Jeff,ce mai-
-Lasa-ma,femeie! am ţipat disperat şi am dat buzna în cameră,trantind uşa în urma mea şi lasandu-ma să alunec pe jos,sprijinit de ea.
Indragostit...nu. Nu vreau! Nu vreau să fiu îndrăgostit! Eu nu vreau să iubesc! Nu,Nu,Nu! Scarlett trebuie să dispară!
M-am ridicat de pe podea,cu un sentiment incontrolabil de panică. Ce mă fac acum? Dacă...dacă o să mă inmoi? Dacă nu voi mai desfigura oameni vreodată? Dacă voi ajunge să fiu...eew...normal.
-Nu,nu,nu,Jeff! Nu poţi să îţi distrugi şi ultima fărâmă de demnitate. Nu poţi renunţa la viaţa de criminal pentru o fată. Oricât de...drăguţă,dulce,frumoasă şi ... la dracu',Jeff! Revino-ţi! Încă mai ai o reputatie de idiot de salvat. Las-o pe Scarlett şi dragalasenia ei şi intoarce-te la vechiul tu,până nu e prea târziu.
Mă priveam în oglindă,gesticuland dramatic,pentru a fi mai convingător. Nu îmi prea reuşea. Cum să renunţ la Scarlett?
Uite aşa,pur şi simplu. O să...o ignor. Cel puţin o vreme. Adică,ce ar putea merge rău? Eu îmi voi reveni,iar pe ea sunt sigur că nu o să o deranjeze câtuşi de puţin să scape de mine şi ideile mele bolnave. Aşa să fie. În acest moment,Scarlett nu există.
Scarlett:
Tocmai ce ieşisem din cameră şi numai ce-am dat peste Jeff (mă rog,el a dat peste mine) alergând ca un bezmetic. Am vrut să îl salut.
-Hei,Jeff,ce mai-
-Lasa-mă,femeie!
...faci? Ce-a fost asta?
Jeff trecuse pe lângă mine,intrând în camera lui şi trantind uşa. Hmm...copilul ăla are nişte explicaţii de dat.
Mda,cam asta ar fi. Păi...mai vorbim. Safi încheiat :3 Pa,pa :*:*
Capitolul XX
Start from the beginning
