Harley Potter #3- Secrete dezvaluite

XVII. Un final cumva... fericit

Ajunsesem in camera spitalului fix cand Dumbledore pleca. Pleca de la noi, după ce ne spusese ca "trei întoarceri ar fi de ajuns". El ne-a făcut cu ochiul și ne-a deschis ușa. Când ne-am apropiat, Dumbledore a zâmbit.

- Ati reusit? spuse el si veni înapoi cu noi.

- Da... am zis vesela.

- Bravo!

Ron incepu sa vorbească, zărindu-ne la întrarea aripii de spital:

- Harry, Hermione, am vedenii? Adineauri erati acolo - apoi aici? Ce am, domnule director? M-am tampit?

- Nu, Ron! rase Hermione. Doar ca...

Hermione nici nu a reușit să termine, pentru că niște voci absolut disperate au spart liniștea, devenind din ce în ce mai clare.

-... eu v-am spus ca o sa plece! E VINA LUI!

- Nu se putea sa dispara asa... pur si simplu!

- POTTER E DE VINA! Stati sa vedeti...

Snape si Fudge intrara in camera spitalului si ramasesera masca.

- TU! racni Snape si veni in fuga spre fratele meu.

Eu m-am pus în fața lui Harry, amenințându-l pe Snape cu privirea, iar Dumbledore s-a poziționat în fața mea, ridicând mâinile. Snape s-a poticnit în loc.

- Usor, Severus! Poti sa-mi spui ce ai patit? a zâmbit bătrânelul.

- Domnule director, Potter si gasca lui l-au eliberat pe Black! scuipa Snape cuvintele.

- De ce tragi astfel de concluzii? Crezi ca ei ar fi putut iesi de aici fara sa ii fi vazut Madame Pomfree? zise Dumbledore la fel de calm.

- EU STIU CE-AM VAZUT! POTTER L-A SCAPAT PE BLACK!

- Nu este adevarat! Domnul Weasley poate confirma!

Ron incepu sa se balbaie, dar spuse:

- In timpul asta... m-au facut sa-mi revin... Vedeți? (își mișcă mâinile). Ma simt mai bine!

Snape scapa un urlet de frustrare si iesi val-vartej pe usa. Fudge il urma, mut de uimire. Dumbledore se duse la noptiera lui Harry lua o bucatica de ciocolata si spuse:

- Ei bine, pana la urma, ati facut ceea ce trebuia! Veti fii rasplatiti cu cate cincizeci de puncte fiecare! Harley, apropo, viziunea ta este reala...

- Adica... am inceput.

- Inseamna ca Pettigrew si Cassiopeeia s-au dus la Cap-de-mort, ca slujitori. Nu trebuie sa stie nimeni. Este secret, da? Nu ii spuneti nici macar lui Daymon.

Apoi pleca, gustand din ciocolata. Eu m-am intors spre Harry, care era langa Ron. M-am dus mai aproape si am spus:

- Ron, Daymon a venit pe aici?

- Da, dar nu era grav ranit, spuse Ron.

- Mersi!

Am iesit din spital si am fugit spre curtea castelului, unde copiii se asezasera pe iarba si se uitau la soarele care incepuse sa se transforme in soare de vara.

M-am uitat in toate partile si am vazut un par negru ca taciunele.

- Daymon!

Acesta alerga spre mine. L-am luat in brate si am spus:

- Daymon... Credeam ca esti ranit!

- Sunt bine! Sora mea este in regula?

- Da, da, a fost cu noi! Ce mai faci?