Războiul pasiunilor

Capitolul 7

  — Doamnă Prescott, dați-mi voie să vă felicit pentru tot. Mâncarea a fost delicioasă şi cu siguranță îi voi simți lipsa.

        Şi îi dau toată dreptatea, mama găteşte extraordinar şi mă pot mândri cu faptul că am reuşit să mai fur câte un secret de la ea, iar acum mă descurc şi eu destul de bine în bucătărie.

  — Nici o doamnă, mă faci să mă simt bătrână, spune-mi Amber.
Aiden zâmbeşte şi o aprobă.

  — Cât despre mâncare, să ştii că eşti mereu bine venit aici, dar dacă vei fi prea ocupat să ştii că şi Sarah se descurcă foarte bine în bucătărie. Poți să o rogi pe ea să îți gătească. Sunt convinsă că nu te va refuza, la urma urmei locuiți în acelaşi oraş.? îi spune pe un ton cald şi blând, asemenea cum se adresează şi mie şi lui Ryan.

  — De fapt, mâncarea mea nu se compară cu a ta, aşa că nu cred că voi putea să să-i gătesc.
Încerc să scap cât mai elegant din problema în care propria mamă m-a băgat, dar Aiden nu se lasă aşa de uşor.

  — Nu e nici o problemă! Sunt convins că eşti doar modestă. Dacă nu te deranjează eu aş fi chiar încântat. Ți-aş putea da şi eu o mână de ajutor. Ce zici?

        Prostul! Îmi vorbeşte frumos de față cu toata lumea şi mi-a aruncat subtil o provocare pe care nu pot şi nici nu vreau să o refuz.

   — Perfect, mi se pare foarte bine. Când ne întoarcem vom stabili o zi.
Îi zâmbesc din forțat, pentru a nu face o şcenă aici. Atitudinea mea pare să îl ia prin surprindere întrucât rămâne puțin blocat ca mai apoi să îmi ofere şi el un zâmbet cald.

        După ce terminam de mâncat ma ofer sa o ajut pe mama cu strânsul mesei, dându-i ocazia să îmi spună tot ce şi-ar fi dorit, dar nu a putut din cauza băieților.

  — Deci...

        Se opreşte şi ma priveste, asteptând sa mă confesez, însă nu înțeleg la ce se referă.

  — Deci ce? Dacă doreşti să mă întrebi ceva, fă-o fară ocolişuri, ştii că nu am secrete față de tine.

        Mă ia de mână şi îmi face semn spre terasă. Datorita faptului ca vara încă nu este pe sfârşit, afara vremea este încă plăcută. Ne aşezăm pe balansoarul pe care obişnuiam să dorm vara sau să citesc pe timpul zilei.

   — Ce se petrece între tine şi Aiden? Mă întreabă calmă şi cu un zâmbet atotştiutor pe chipul ce încă nu dă semne de îmbătrânire şi care şi-a păstrat frumusețea.

        Părul blond ca mierea este doar cu o nuanța mai închisă decât al meu, ochii verzi şi calzi şi-au pastrat blândețea, iar corpul suplu o face sa para mai degrabă sora mea.

  — De ce crezi ca se întâmplă ceva între noi? O întreb încet şi pe un ton curios deoarece nu înțeleg de unde a ajuns la această concluzie.

  — Esți fata mea, te cunosc, iar atitudinea ta din seara asta a fost diferită. Înainte, când Ryan venea acasă cu vreun prieten sau coleg de scoală, mereu empatizai, faceai glume cu ei, dar in seara aceasta nu. Mi-ai părut mai mult distantă, nervoasă, analizându-l pe Aiden şi adesea încruntându-te.

        La urma urmei poate ar fi cel mai indicat să discut cu mama. Ea mereu a avut capacitatea de a mă sfătui cât mai bine şi de a ma face să înțeleg anumite lucruri.

  — Mereu ai putut să îmi citeşti gândurile! încerc să fiu bonsuflată, dar nu prea îmi reuşeşte. După cum am mai spus, de fiecare dată reuşeşte să vadă ce se află în sufletul meu.

        Mă ridic pentru a pune doua căni de ceai, în acelaşi timp dându-mi un ragaz pentru a-mi limpezi mintea şi a ştii ce să-i spun mamei.

  — Nu ştiu ce se întâmplă cu mine. Mă cunoşti şi ştii că niciodată nu am judecat pe cineva fără să îl cunosc, însă la Aiden e diferit. Încă de când l-am cunoscut am simțit ceva ciudat, nu îl urăsc doar că nu îl vreau în preajma mea.

        Acum că am putut să spun cu voce tare ceea ce gândesc mă simt mult mai uşurată. Mama m-a ascultat fără să mă întrerupă, iar acum aştept să termine să mă fixeze cu privirea şi să îmi spună ce gândeşte.

  — De data asta te las pe tine să decizi ce trebuie să faci.

        Mă priveşte zâmbind şi se ridică, lăsându-mă mai confuză decât eram.
Următoarea jumătate de oră mi-o petrec în sufragerie, povestind cu tata despre ce am mai facut în ultima vreme, în timp ce Ryan si Aiden stau afară şi se lăudat cu îmbunătățirile pe care şi le-au făcut la maşini.

        La plecare tata insistă să rămânem peste noapte, din cauza orei târzii, însă atât eu cât şi Ryan refuzăm politicos.

        Adâncită în gânduri şi din cauza oboseli nu aud discuția dintre fratele meu şi Aiden şi mă trezesc aprobând ceva la care nici nu am fost atentă.
Nu dau importanță acestui lucru, însă când ajung la maşină şi observ că Ryan deja iese din curte, iar Aiden nu este cu el şi se îndreaptă spre cealaltă parte a maşini mele, nu îmi dau seama ce se petrece.

   — A, ce faci? îl întreb confuză

   — Aştept să deschizi maşina? Ce altceva pot face? mă întreabă râzând şi mă priveşte superior.

   — Nu ai auzit nimic din ce am vorbit cu Ryan nu? se sprijină de maşină şi aşteaptă să îl lămuresc, deşi ştie raspunsul.

        Dau negativ din cap ceea ce îl distrează copios, întrucât pe față i se aşterne un rânjet imens, iar privirea sa îmi măsoară corpul atent.

   — Ryan te-a întrebat dacă mă poți duce tu, el trebuie să mai treacă pe undeva. Şi cum nu ai refuzat, trebuie să faci o faptă bună şi să conduci.

        Îmi explica ca la copii mici, comportându-se de parcă eu nu aş fi fost capabilă să înțeleg dacă îmi dpune pur şi simplu că am acceptat să îl iau cu maşina.
Îmi dau ochi peste cap şi mă trântesc pe locul şoferului, într-un mod deloc elegant.

        De îndată ce s-a urcat şi el pornesc la drum cu gândul că următoarele cinci ore vor fi de coşmar.
Liniştea dintre noi este întreruptă de glasul lui Aiden, care de când s-a urcat nu ş-a luat ochi de pe mine.

   — Îți dai seama că dacă îți cerea Ryan să mă saruți tu ai fi acceptat? mi se adresează pe un ton încet şi suav, dar totodată fermecător.

   — Ce? nu este cea mai inteligentă replică, dar întrebarea lui m-a luat prin surprindere şi nu ştiu ce altceva să spun.

   — Vezi? Exact asta spun şi eu, nu eşti deloc atentă şi ți-aş putea cere orice ca tu o sa accepți fără să îți dai seama.

        Râde, dar nu e pur şi simplu un râs, ci unul extrem de zgomotos, menit să mă scoată din sărite şi de a-i da atenție.
Dezaprob din cap şi evit să îl mai privesc. Următoarele cinci or vor fi cele mai grele şi ar trebui să îmi fie învățatură de minte de acum în colo, când voi mai acceptat ceva fară să ştiu despre ce e vorba.

La media îi avem pe Amber şi Elias Prescott :)))
Sper să vă placă şi acest capitol, care a venit mai repde decât trebuia şi aştept comentariile şi părerile voastre😘