Războiul pasiunilor

Capitolul 6

  — Regret, dar va trebui să te refuz. Nu îmi place să iau masa cu bărbați ce au iubită.
Îl privesc drept în ochi pentru a-i da de înțeles că vorbesc serios, iar prezența sa nu mă afectează, deparece dacă ar ştii ce efect are asupra mea sunt sigură că nu va dori doar un prânz împreună cu mine.

       Se încruntă, semn că răspunsul meu i-a cam atins orgoliul. Probabil nu este obişnuit să fie refuzat, iar acum nu îşi poate da seama dacă sunt serioasă sau îmi bat joc de el. Ochii săi sunt mai întunecați, iar corpul meu este cuprins, din nou de fiori.

   — Nu îmi place să fiu refuzat, îmi spune pe un ton aspru, totodată suav şi ademenitor.

   — Nici mie să mi se dea ordine, deci suntem chit.
Privirea lui mă fixează acum şi mai copleşitor, iar un rânjet îi apare pe chip.

   — Asta nu o să rămână aşa, voi insista până când vei accepta. Am suficientă timp, dar mai ales sunt foarte perseverent atunci când îmi propun ceva.

         Uit să mai respir şi deşi ştiu că ar trebui să îi spun că o să aştepte mult şi bine, nu pot să scot nici un cuvânt. Tăcerea mea şi faptul că vede cât de încurcată sunt pare să îl încânte, dar gestul următor mă ia total prin surprindere.

   — Pe data viitoare! îmi spune şi îmi plasează un sărut pe față, apoi se îndepărtează spre motocicletă.

       Rămân nemişcată şi nu reacționez nici când îmi face cu ochiul înainte de a-şi pune casca pe cap şi de a porni motorul. După plecarea sa stau câteva secunde privind în zare, spre direcția în care a luat-o.
În cele din urmă închid ochi, răsuflu adânc şi urc în maşină, pentru a merge la birou.

       De îndată ce ies pe şoseaua aglomerată telefonul mă anunță că am primit un mesaj, însă nu îi dau importanță. Abia când opresc la semaforul din apropierea biroului, mă gândesc că ar fi bine să văd despre ce e vorba.

       Diseară la ora opt mama şi tata ne aşteaptă la cină. Te-aş fi anunțat mai din timp, dar abia acum mi-au spus şi mie. Mama nu acceptă scuze, trebuie să vi neapărat. Eu mă pornesc peste o oră, anunță-mă dacă vrei să mergem împreună sau vi singură.

       Grozav Ryan! Exact asta îmi mai lipsea. Să fiu nevoită să conduc patru ore până în Boston şi să mă anunți cu doar câteva ore înainte.

        La prima intersecție întorc şi pornesc spre casă, nu înainte de a o suna pe Ely şi a o anunța că nu mai ajung astăzi la birou. Întrucât este ora paisprezece nu mă grăbesc, însă la cum este traficul cel mai indicat ar fi să nu mai pierd mult timp şi să pornesc la drum cât mai repede.
Îi dau un mesaj scurt lui Ryan în care îl informez că voi veni singură şi că nu e nevoie să mă aştepte.

                                   ***

       Am oprit maşina în fața casei ce este înconjurată de o verandă albă, largă şi care îmi trezeşte o grămadă de amintiri frumoase.
Nu am mai trecut pe aici de vreo opt luni, ultima vizită fiind împreună cu Ryan, într-un weekend oarecare.
Am bătut la uşă, iar înainte de a-mi da seama cine a deschis sunt trasă într-o îmbrățişare puternică.

   — În sfârşit ai venit şi tu pe acasă! Mă dojeneşte mama, încercând să-şi ascundă amuzamentul, pentru a părea serioasă şi supărată.

  — Era şi timpul să vă vizitez, îi răspund râzând, imediat ce intru în holul spațios.

   — Prostii, dacă nu l-aş fi sunat pe fratele tău să vă chem, nu ați fi venit niciunul.

       Dau să ripostez, însă vorbele îmi sunt tăiate de mâna mamei care mă atenționează să nu îndrăznesc să spun ceea ce voiam.
Înăuntru casa mi se pare neschimbată, chiar dacă mama a decorat. Este la fel de confortabilă şi primitoare, numai că în loc de decorul albastru şi alb pe care mi-l aminteam, acum era în tonuri închise de cafeniu şi vişiniu. De-a lungul holului şi în bucatărie observ că citatele pozitive despre viața sunt nelipsite. De când mă ştiu, casa este plină de astfel de citate.
Păşesc spre sufragerie, unde rămân ca trăznită în uşă. Alături de tata şi Ryan, pe canapea, se află Aiden, care este prins într-o discuție animată cu cei doi.

       Când mă observă, rânjetul îi apare pe chip şi nu pot să nu observ satisfacția din ochi lui, când vede cât de confuză sunt de prezența lui. Nu ştiu cum să reacționez şi ce să spun, aşa că îl îmbrățişez pe tata, îl pup pe Rylan pe obraz şi fiindcă Aiden stă la o distanță mică de noi sunt nevoită să îl salut şi pe el. Mă apropi, oprindu-mă puțin mai departe şi îi întind mâna, dar este mult mai rapid decât mine şi mă trage mai aproape, lăsându-mă fără replică.

   — Se pare că vom lua masa mult mai repede decât credeam.

        Îmi retrag brusc mâna şi mă asez în cealaltă parte a sufrageriei, departe de el şi de parfumul său, ce mi-a inundat simțurile din nou.
În timp ce discut cu părinții mei, îi simt privirea arzătoare asupra mea şi o fierbințeală pune stăpânire pe întreg corpul. Încerc să mă prefac neafectată şi să nu mă uit spre el, deşi pe sub gene privirea tot îmi fuge în direcția sa. Nu înțeleg cum poate să mă facă atât de vulnerabilă prezența sa. Am mai cunoscut băieți, însă niciunul nu m-a făcut să reacționez astfel. Tot acest amestec de sentimemte mă nelinişteşte şi mă tensionează totodată.

        Îmi întorc privirea spre el în momentul în care este prins într-o discuție cu fratele meu, putând astfel să îl studiez mai bine.
Blugii negri îi stau impecabili, cămaşa albastră îi vine ca tunată pe copul său ce pare lucrat intens, iar părul său aranjat neglijent este piesa de rezistență. Zâmbetul sincer de pe fața lui mă face să mă încrunt de ciudă.
Bărbatul ăsta atrăgător, amuzant, sigur pe el este un pericol pentru mine, dar mai ales pentru inima şi sănătatea mea mintală.

Hei dragilor! Am revenit cât de repede am putut cu un nou capitol. Am încercat să îl termin cât mai repede pentru că în ultima vreme am postat destul de greu, iar cum sâmbătă voi pleca în vacanță, încerc să postez cât mai multe capitole. Sper că voi mai reuşi să mai postez un capitol până sâmbătă deoarece nu cred că voi avea timp să scriu cât voi fi plecată.