Războiul pasiunilor

Capitolul 3

  — Voi sta la dispoziția dumneavoastră şi voi încerca să fac tot ce îmi stă îmi puteri pentru a vă ajuta. În legatură cu ultima parte aveți dreptate. În ultimul timp m-am îngropat în muncă pentru a uita cele întâmplate.

       Confesiunea pe care mi-o face mă ia pe nepregătite şi nu ştiu ce să mai spun. Chiar are atâta tupeu încât să mă mintă în față?

  — Să înteleg că stați până târziu la locul de muncă?

  — Întocmai! Ultimele zile mi le-am petrecut la muncă şi acasă, abia mai am timp să dorm.

  — Atunci eu spun că ar fi cel mai bine să ne vedem peste câteva zile şi să discutăm despre ce mai descopăr eu şi să mă ajutați într-un caz de ceva.

  — Mi se pare foarte bine aşa. Nu vă mai rețin, şi aşa v-am deranjat suficient. O zi bună!

  — Asemenea.

      Mincinosul! M-a mințit în față, nici nu a clipit. Cum pot eu să mai am încredere în el când mă minte?
Trebuie sa fac ceva, nu pot lăsa povestea asta în stadiul acesta. Nu am altă soluție decât să verific din nou declarațile martorilor şi să aştept să primesc imaginile de pe camerele de supraveghere.

       Ziua trece relativ repede, iar eu nu am avansat prea mult. Din păcate camerele din casă au fost oprite în ziua respectivă şi nu am altceva la dispoziție decât cele de afară, iar declarațile vecinilor sunt vagi şi nu îmi oferă foarte multe detalii. Totuşi, declarația Patriciei mi se pare interesantă. Vorbeşte foarte frumos despre Christian, iar despre cea care se presupunea că era prietena ei cea mai bună, utilizează un limbaj cam comun, rece, de parcă era o persoană oarecare.

       Nu mă pot pronunța în privința relației dintre cei doi, ceea ce am văzut aseară nu îmi dă siguranța unei relații solide. Poate a început acum sau durează de mult timp.

       Un ciocanit în uşă mă face să mă opresc din muncă.

  — Deranjez? vocea fratelui meu se face auzită.
Ochii săi căprui mă privesc cu căldură şi amuzament. Este îmbrăcat într-o cămaşă neagră, băgată în blugi de aceeaşi culoare, însă tot acest negru îi scoate în evidență tenul deschis la culoare, parul şaten şi fizicul atletic.

  — Nu fi prostuț, ştii bine că nu deranjezi.
Mă ridic cât de repede pot şi îi ofer o îmbrățişare.

  — Te-am sunat! îmi reproşează.

  — Şi mie mi-a fost dor de tine, îi răspund râzând.
Te-aş fi sunat eu înapoi cât de curând.

  — Sigur ai fi făcut-o.

  — Ia loc.
Ne aşezăm amândoi pe canapeaua de lângă fereastră.

  — M-a sunat mama.

      Vorbim amândoi în acelaşi timp şi se pare că şi acelaşi lucru. Era de aşteptat ca mama să ne sune pe amândoi şi să ne tragă la raspundere.

  — Dar nu te preocupa. Ca un frate grijuliu ce sunt am asigurat-o că voi verifica dacă mai trăieşti.

  — Vai, câtă amabilitate. Voi face şi eu acelaşi lucru.

  — E bine, din câte observ simțul umorului nu ți-a dispărut. Dar lăsând gluma la o parte, eşti bine? Mama era foarte îngrijorată când am vorbit cu ea. Spune că munceşti prea mult şi tind să îi dau dreptate.

  — Am o perioadă mai agitată, însă nu e nimic îngrijorător.

  — Hai! se ridică brusc şi se îndreaptă spre uşă.

  — Unde?

  — Doar nu crezi că am venit doar pentru câteva minute. Nu ne-am vazut de ceva timp aşa că vreau să ieşim şi să mai discutăm.
Îmi e dor să vorbesc cu tine scorpie mică.
Ultima parte abia o rosteşte, întrucât izbucneşte în râs

      Îmi dau ochii peste cap şi după ce strâng toate dosarele de pe birou, îmi iau geanta şi îl urmez la ieşire.

       După aproximativ patruzeci de minute, Ryan opreşte masina în fața unei resedințe impresionante. Parchez şi eu masina lânga a lui şi fratele meu îmi deschide uşa şi mă ajută să cobor, observându-mi confuzia.
Curtea este plină de tineri care dansează sau grupulețe care povestesc şi râd, însă ceea ce îmi atrage atenția este casa cu trei niveluri, întinsă pe o suprafața mare şi care are are un aspect antic amestecat cu nişte elemente moderne.

  — Unde m-ai adus? îl întreb contrariată.

  — Un prieten foarte bun îşi serbează ziua de naştere şi am vrut să vi cu mine.
Îmi zâmbeşte în timp ce îşi trece o mână după talia mea şi mă conduce spre intrare.
Nu pot decât să fiu recunoscatoare pentru faptul că am ales să mă îmbrac cu rochia vişinie, care se mulează perfect pe corp şi este cu o palmă deasupra genunchilor. Cel puțin nu voi arăta ca o nebună printre toți aceşti oameni.

        Odată intrați în casă, muzica dată la maxim ne atacă timpanele, în acelaşi timp în care suntem înghesuiți unul în altul de mulțimea de tineri aflați în continuă mişcare.

        Ochii îmi fug prin încăperea decorată cu bun gust şi nu pot să nu mă minunez de tot ce mă înconjoară.
Privirea mi se întâlneşte cu doi ochi albaştri care de îndată ce fac contact cu ei mii de şocuri electrice îşi fac simțita prezența în fiecare părticică din corpul meu. Posesorul lor pare la fel de afectat de prezența mea căci la vederea mea, pupilele i se măresc considerabil.

        Tipul stă sprijinit relaxat de bar, fiind prins într-o discuție cu câțiva bărbați ce par de vârsta sa,  în timp ce o roşcată ce e agățată de gâtul unuia dintre barbatii respectivi îl soarbe din priviri, nepăsându-i de faptul că este ținută în brațe de altcineva. Şi uitându-mă mai aten prin încăpere observ că nu este singura care se luptă pentru atenția sa. Mai multe domnişoare îl privesc lasciv, încercând să îi atragă atenția, dar aproape mă înec cu aerul pe care îl respir când văd că întreaga sa atenție este îndreptată înspre mine.

        Mă măsoară din cap până în picioare, cu un zâmbet mic în colțul gurii. Simt cum aerul devine sufocant, aglomerația din jurul meu iritându-mă, iar daca asta nu e suficient, observ cum posesorul a acelor ochi se îndepărtează de grupul ce îl acompania şi se îndreaptă spre noi, fixându-mă cu privirea şi nu ştiu dacă golul pe care îl simt în stomac şi pulsul care mi se întețeşte sunt din cauza aglomerației sau a bărbatului ce tocmai a ajuns în fața mea.
Mă studiază cu un interes şi o curiozitate care îmi fac inima să se oprească câteva secunde, ca mai apoi să înceapă să bată nebuneşte.

        La naiba! Ziua asta nu se putea încheia mai bine de atât.

          Ştiu că lipsit ceva timp şi chiar îmi pare rău, însă admiterea la facultate mi-a ocupat o bună parte din timp şi mi-a tăiat orice chef de scris.
Oficial am intrat în vacanță aşa că voi încerca să postez mult mai des.

La media îl avem pe Ryan.