Drako

Capitolul 11

Ne petrecem întreaga după-amiază acasă la Luke, acolo unde suntem primiți cu brațele deschise de familia destul de numeroasă a acestuia. Faptul că acesta mai are alți doi frați și o soră, toți mai mici cu câțiva ani decât noi, nu poate fi decât un motiv în plus pentru care timpul petrecut cu aceștia e unul plin de glume și voie bună. Îmi place familia lui Luke; părinții lui se înțeleg de minune, iar în casa lor e mereu armonie și înțelegere. Unul din motivele pentru care adoram să pierd vremea pe la el acasă când eram mică. Faptul că eu eram privată de prezanța unor părinți îmi oferea adesea privilegiul de a primi o atenție deosebită din partea lor. Nu le pot mulțumi îndeajuns pentru tot ceea ce făcuseră pentru mine.

Ne aflăm în grădina din spate, acolo unde fortul construit de tatăl lui Luke, domnul Harold, încă se mai ține pe picioare după atâția ani de folosință. Amalia se tolănește pe burtă pe lemnul rece, întinzându-și mușchii, în timp ce eu și Luke ne poziționăm turcește într-un semicerc.

— Mi-e așa foame! se plânge mieros Amalia, întorcându-și privirea spre noi.

— Practic ai mâncat acum zece minute, ridică Luke dintr-o sprânceană.

— Ei, și? E vreo regulă care spune că nu poate să-ți fie foame după ce mănânci? Aș vrea să știu și eu idiotul care ar crea așa ceva.

Îmi înăbuș un surâs.

— Încă mă miră faptul că oricât de mult ai băga în stomacul acela atât de plat poate încăpea așa mult, murmură Luke întrebător, primind mai apoi o pernă în față din partea Amaliei.

— Ți-e doar ciudă că am mâncat ultima felie de lasagna.

— Poți paria asta! sare acesta, strâmbându-se spre ea.

Serios, pot fi așa niște copii uneori!

— Dar tu de ce stai mută? mă întreabă Amalia într-un final. Dau din umeri.

— Fără motiv. Îmi place să văd cum să ciondăniți ca niște plozi.

— Asta pentru că e el căpos.

— Bine că ești tu mai deșteaptă, o ironizează Luke.

Râd cu poftă, și nici nu-mi dau seama de perna care face brusc contact cu fața mea. Amalia rânjește spre mine, mimând un sărut prin aer.

— Ei, nu! Tu ai început-o! spun, apucând cea mai apropiată pernă de mine și aruncând-o spre brunetă.

În cele din urmă, ne angajăm toți trei într-o adevărată bătaie cu perne din care, evident, eu am ieșit cea mai... neșifonată.

Spre seară, pornim cu toții spre petrecerea din centru, acolo unde muzica răsuna deja de la mare distanță, iar mirosul de mâncare și vocile combinate ale tuturor împânzeau deja întrega vale.

— Asta. E. Așa. Tare! strigă Amalia în urechea mea, sărind de pe un picior pe celălalt. Luke bate palma cu niște prieteni de la școală, iar eu trag adânc mirosul de dulce în piept. Simt vată de zahăr combinată cu înghețată, și suspin mulțumită, plimbându-mi ochii de colo-colo.

E o noapte destul de caldă, cu cer relativ senin, astfel că mă simt extrem de bine în salopeta grosuță, ce-mi acoperă cu greu pulpele. Dacă era după mine îmi luam o simplă pereche de blugi, dar nu, Amalia a ținut morțiș să avem ținute asemănătoare. Ea și ideile ei geniale.

— Haide, mă trage aceasta după ea. Vreau să mă dau în prostiile de aici!

— Oh! Sunt pentru! o aprobă Luke, iar din urma lui pot observa doi prieteni de ai săi, Filip și Pablo, urmându-l.