xli

166 31 12
                                    

'ah, te-ai trezit!'

mi-am dus mana la ochi, o data pentru a-mi proteja vederea de lumina puternica a diminetii, si o data pentru a-mi inlatura somnul de pe gene. l-am vazut pe jun zambind prostesc la mine si n-am putut decat sa zambesc la randul meu.

m-am uitat cu coada ochiului la calendar, marind ochii cand am privit data incercuita cu marker negru.

'la multi ani, ming!' a spus suav si m-am topit sub cuverturi. m-am sprijinit de tablia patului, aruncandu-mi mai apoi mainile in jurul gatului lui si strangandu-l tare in brate.

au trecut atatea luni de la concertul care mi-a schimbat cariera, si totusi se simtea ca si cand totul s-a intamplat ieri. ca si cand pancartele pline de cuvinte incurajatoare, ca si cand zambetele membrilor si ale fanilor, ca si cand ziua cand ne-am intalnit noul manager, ca si cand toate s-au intamplat cu cateva minute in urma.

'haide, toata lumea ne asteapta' a soptit si s-a aplecat, pupandu-mi varful nasului si apoi s-a ridicat. 'mai ales eroul' a continuat si am chicotit. asa ii spunem noului nostru manager, dupa ce am reusit sa il inlaturam pe cel vechi. a fost, atat pentru noi doi, dar si pentru ceilalti, un erou la care nu ne asteptam decat daca traiam intr-o poveste.

am sarit la randul meu din pat, indreptandu-mi postura si mi-am tarat picioarele pana la baie pentru a-mi face rutina.

am luat-o in jos pe scari, auzind murmurul din sufragerie. tocmai cand am apucat sa-mi ridic privirea din treptele scarilor, am tresarit din cauza galagiei bruste provocate de cele 13 guri din jur: 12 ale membrilor, iar una a "eroului". am zambit la auzul obisnuitului "la multi ani", care pentru mine valora mai mult decat orice. era incredibil ca dupa atata ura, ii vad in fata ochilor pe toti stransi in jurul meu, trimitand iubire si siguranta. ma simteam protejat, in sfarsit, dupa atat timp.

'inchide ochii!' a strigat hoshi, si l-am ascultat, ducandu-mi mainile la ochi. dupa un minut m-au asigurat ca pot sa ii deschid, iar jun mi-a pus in mana o cutie, nu prea mica, dar grea.

m-am uitat confuz, asezandu-ma pe canapea si rupand hartia ce invelea cadoul. mi-am simtit ochii marindu-se cand in mainile mele se afla un laptop nou.

'eh? ce zici?' s-a auzit vocea lui chan de undeva din spate. 'eu l-am gasit.'

'sunteti incredibili' am rostit, ridicandu-ma sa ii imbratisez pe toti.

'l-am luat ca sa fim siguri ca uiti de amintirile de pe cel vechi. nu mai ai nevoie de asa ceva' a spus jeonghan, batandu-ma pe umar. mi-am ridicat privirea catre seungcheol care a fluierat, chemandu-ne in jurul unui computer.

'haideti, copii, e timpul sa postam videoclipul!' si cu un mic click, noul videoclip, "clap", a fost postat pe internet.

si, ei bine, eram mai fericit ca niciodata sa apar in inca un videoclip cu familia mea.

***

A/N: gata si cu cartea asta

am ramas surprinsa ca data lansarii lui clap a coincis cu ziua de nastere a lui ming :))

in fine, ma gandesc daca o sa fac vreun epilog

sper sa nu fie prea seaca incheierea of

dar da, copiii nostri sunt in siguranta, au scapat de badaranul ala

ah da si

uItAtI-vA lA nOuA mElOdIe "ThAnKs"

e prea frumoasa

(si ming canta atat de frumos si primeste mai multe versuri doamne zici ca mi-au citit astia de la pledis cartea si si-au dat seama ca e talentat si asta mic)

hate ↠ junhao ✔Where stories live. Discover now