Vrei să fugi?

Capitolul 1

Picaturile de ploaie care bat des in geamurile apartamentului si murmuraturile pe care le scoate Mason din partea cealalta a bucatariei sunt singurele sunete care se aud intre acesti patru pereti. Linistea asta inconfortabila il scoate din sarite pe Scott. Il priveste pe tatal sau cum acesta urmareste picaturile de apa care se preling si injura fara incetare, parand totusi foarte senin cand isi mangaie barba carunta. Nu indrazneste sa ii spuna ceva si nici macar sa ofteze.

Tresar amandoi cand aud soneria. Primul care se ridica e Scott si apoi Mason, doar ca sa dea nervos un pumn in perete. Baiatul nici macar nu mai tresare si doar deschide zavorul, nu inainte sa se uite pe vizor si sa vada un barbat solid, imbracat din cap pana in picioare in negru.

— Buna, Billy, Scott spune, incercand din rasputeri sa nu-si dea ochii peste cap cand barbatul il impinge la o parte.

Atmosfera era destul de tensionata si fara ca Billy sa apara, acum e de-a dreptul insuportabila. Isi trece mainile prin claia blonda de par, ramanand cu ele pe ceafa in timp ce il priveste pe tatal lui ca incepe o conversatie aprinsa cu Billy.

— Asculta, batrane, imi dai banii si ma car, stii cum merge treaba, nu esti in afacerea asta de ieri, de azi, accentul vag rusesc rasuna in sufragerie.
— Ti-am spus de o suta de ori, Billy, nu am banii, nu ii am acum!

De sub tricou de la spate, barbatul reuseste sa scoata un pistol pe care il indreapta spre fruntea lui Mason. Scott isi musca obrajii atat de tare incat incepe sa simta gustul sangelui pe limba. Respiratia i s-a oprit si nu indrazneste sa faca vreun pas. Se gandeste ce s-ar intampla daca ar fugi acum pe usa, s-ar alege cu un glont in spate?

— Doua zile, ai auzit, doua zile ai la dispozitie, stii de ce sunt in stare, Billy rade si se departeaza de tatal lui Scott, care ramane lipit de perete. Oh, si cresc suma la cinci mii de dolari pentru ca ma faci sa astept.

Isi ascunde pistolul si inainte sa deschida usa si se opreste in fata lui Scott care il priveste fara sa clipeasca macar o data. Tanarul isi indeasa mainile in buzunare si incearca sa para cat mai putin afectat de situatie, chiar daca simte bataile inimii in gat si e convins ca toata lumea poate sa le auda. Priveste ranjetul stupid de pe fata barbatului, Doamne, cat ar vrea sa-l pocneasca.
Nu ii spune nimic si doar iese, trantind usa apartamentului cu putere. Primul lucru pe care Mason il face este sa isi scarpine chelia. Stie si el ca trebuie sa faca rost de cel putin trei mii de dolari in doua zile, altfel totul ar avea o intorsatura foarte neplacuta.

— Ce facem? intreaba Scott, trecand pe langa el si intrand in bucatarie ca sa ia din frigider un mar ce zace de o sapatamana intr-o punga.

Ar fi ales altceva, dar frigiderul lor este mai mult gol decat plin si prefera un mar decat sa se riste cu o caserola desfacuta cine stie cand. Ah, si bineinteles, cutiile de bere si sticlele pe jumatate goale, nu de apa, bineinteles. Se asaza pe bufet si incepe sa devoreze marul.
Tatal intra in bucatarie si ia de pe masa pachetul de tigari din care sustrage una. Priveste in gol si fumeaza incet, savurand fiecare moment cand buzele ating filtrul.

— Uite ce facem, isi drege vocea. Il suni pe Aiden si in seara asta facem neaparat rost de cel putin o mie de dolari. Te duci cu el si nu stiu cum faceti, dar jefuiti ceva sau pe cineva.
— E cafeneaua aia noua deschisa pe Third Avenue. Le merge bine, de cate ori am trecut pe acolo, mai mereu erau oameni si seara inchid destul de tarziu. Asta inseamna ca nu ar fi multa lume, doar angajatii si cativa clienti rataciti.
— Si camerele de supraveghere sau gardianul?
— E o cafenea, cate cafenele au gardian? Si cu camerele nu sunt probleme, am facut asta de o mie de ori.
— Bine, suna-l pe Aiden. Ti-am spus ce vreau, Mason spune pe un ton amenintator.

Se ridica de pe bufet si arunca la cos cotorul marului. Ia telefonul, trimitandu-I lui Aiden un mesaj ca sa-l anunte ca au treaba si ca trebuie sa vina cu masina. Trebuie doar sa mai ia doar chestiile necesare: cagule si doua pistoale. Trece prin holul plin de cutii inca nedespachetate si ajunge la baie. Ia din cabinet lucrurile necesare si se opreste sa-si dea cu niste apa rece pe fata. Cearcanele ii sunt mai rosii si mai adancite ca de obicei, iar parul nu vrea deloc sa stea asa cum il asaza el. Asaza pistoalele pe banda de la blugi si inainte sa iasa pe usa isi ia geaca neagra din cuier. Nu se mai oboseste sa isi ia la revedere de la tatal sau.

Iese din bloc, tinand usa batranei care locuieste langa si care il adora. Il intreaba ce mai face si ajung sa poarte o scurta conversatie. Pe fundal se aude claxonul jeepului negru in care Aiden il asteapta. Isi ia la revedere de la femeie si imediat ce aceasta dispare, alearga spre masina si urca in fata.

— Omule, de cinci minute ma uit la tine. Cate poti sa vorbesti cu babuta aia?
— Mai taci, Scott ii da un pumn in gluma. Uite ce se intampla.
Aiden ia pozitia unui copil ascultator.
— Tata vrea sa fac rost de vreo doua mii de dolari azi. Tampitul de Billy a venit azi, e serioasa treaba, ofteaza blondul, cotrobaind prin ghiozdan.

Aiden porneste masina si da drumul la caldura pentru ca poarta doar un tricou larg si subtire. Noroc ca si-a acoperit capul cu un fes, altfel i-ar fi inghetat urechiile.
— Care-i tinta? il intreaba pe Scott.
— Cafeneaua noua de pe Third Avenue. Ma duc sa vad cum e pe acolo si dupa actionam. Trebuie sa oprim ca sa acoperim numarul de matriculare.

Sunt o groaza de lucruri pe care Scott ar fi preferat sa le faca intr-o zi ploioasa de duminica in afara sa dea o spargere. Cel mai rau lucru e ca nici nu se poate plange, stie ca asta nu l-ar ajuta deloc, ba chiar l-ar infuria pe tatal lui, si nimeni nu ar vrea ca nebunia lui Mason sa fie testata.
Ramane pentru el doar sa priveasca pe geam oamenii si sa se gandeasca la ce vieti normale au si ce n-ar sa fie ca ei.

Jeepul se opreste la cativa metri departare de cafenea in fata unei scari de bloc oarecare. Oriunde nu sunt camere de filmat sunt in regula. Primul care coboara e Scott care il anunta pe prietenul sau ca se duce inauntru pana rezolva el cu numarul de inmatriculare. Merge cu pasi apasati spre cafenea, citind meniul afisat afara. La patru cafele a cincea e din partea casei. A ras putin pentru el pentru ca nu ar fi avut nici macar patru persoane sa aduca.
Impinge usa de sticla si da de o atmosfera relaxanta si de niste imprejurimi primitoare. La putinele mese ocupate sunt doar adolescenti care invata in grupuri, dar si cateva cupluri care-s pe punctul de a pleca. La rand este doar o femeie care isi ia cafeaua si trece pe langa Scott, aruncandu-i un zambet. Niciunde nu pare sa existe vreun gardian, doar o camera de filmat, ceea ce nu e atat de rau.
Se uita intai la meniul scris cu creta roz apoi vine in fata ca sa comande. Norocul lui si al lui Aiden e ca sunt doar doua fete care lucreaza tura asta.

— Buna seara, adolescenta ii arata zambetul ei mai alb ca cel de la reclamele de la Colgate.
— Buna, un espresso scurt, te rog, ii intinde o bancnota de zece dolari.

Colega ei blonda incepe sa prepare bautura fara macar sa ii arunce o privire lui Scott, in schimb caserita ii face ochi dulci si chicoteste ca o scolarita cat timp cauta sa-i dea restul inapoi. Blonda pune paharul de esspreso pe tejghea si ramane sa ii priveasca pe cei doi.

— Altceva? intreaba in timp ce ii lasa restul si bonul langa pahar.
— Pastreaza restul, dar ai putea sa-ti notezi numarul pe bon.

La auzul cuvintelor pe care Scott i le adreseaza caseritei, blonda isi da ochii peste cap si se asaza pe un scaun. Ia bautura si bonul, plecand apoi spre iesire, dar nu inainte sa apuce sa-i faca adolescentei cu ochiul. Odata iesit din cafenea mototoleste bonul si-l arunca la cel mai apropiat cos de gunoi. Il vede pe Aiden care sta rezemat de masina, fumand. Da pe gat jumatate din espresso apoi ii paseaza prietenul lui restul.
Priveste cafeneaua si deja isi face planul in cap cum vor intra si care vor fi miscarile lor. Poate sa-si imagineze politia cum ajunge mult dupa ce au plecat ei si confuzi ca naiba.

— Nici nu vor sti ce i-a lovit, Aiden rade si ia din torpedo manusile.

Scott ia din portbagaj un hanorac mai vechi de-al lui Aiden in caz ca cei care se vor uita pe camera vor recunoaste tinuta lui.

— Asteptarea ma omoara.
— Cred ca daca ar sti, si pe ei i-ar omori, adauga Scott ranjind.

a/n: Am revenit cu ceva nou :) 
O sa-mi cer scuze de pe acum pentru lipsa de diacritice si de eventualele greseli, sunt lenesa
Voi posta un capitol nou in fiecare saptamana fie sambata, fie duminica