*Ok , ok ....stiu ca merit sa mor în chinuri , e ok , înțeleg....am de gand sa ma apuc de cartea asta super vechie , chiar am adunat informati pentru ea ...am de gand sa o editez si sa aduc cateva schimbari povesti originale , care pentru mine de acum e cam patetica. Sunt multumita de ultimul capitol , dar primele 2 au nevoie de editare serioasa. Nu stiu daca mai e cineva pe aici , lasa un semn ...cartea nu se vrea clișeica si am niste idei super pentru ea , chiar pe volume ....deci ms ca est aici*
Imi misc lenes corpul greoi pe salteaua îmbibată cu un miros dulceag , dubios si imi aduc picioarele la baza scheletului de metal șubred al patului. Sunt atât de obosita și imbibata de o sezatie de panica si durerea constanta a tuturor oaselor din corp, dar sincer , nu cred ca e o idee buna sa îi enervez pe tipi ăia si ar cam trebui sa fiu fata cuminte , un timp , pana gasesc o portiță de scapare de aici. Și cand spun portita , ma refer la posibilitatea chiar putin probabila să reusesc sa scap cu capul pe umeri , sangele in vene sau orice au de gand sa imi faca...
Imi trag de pe cele patru scânduri ce tin post de dulap , cateva haine subtiri, intr-o stare , surprinzator , bunicica. Din cate observ asteptau o fata mai slabuța , avand in vedere ca tricoul spalacit , negru , imi crapa peste spate si pantaloni de trening de aceiasi culoare imi strâng soldurile late ...nu sunt slaba, nici inalta , sunt mai mult de inaltime medie , cu niste oase groase in general , destul de rezistente la inpact si o talie medie , nu sunt unul dintre modelele alea dar nu pot sa spun ca am avut probleme cândva pe tema asta, de asemenea talia mea imi permite sa ma lupt destul de bine.
Sunt intrerupta din uitatul la un gandac mare si negru care se plimba voinic pe peretele din dreptul oglinzi , de catre o pereche de ochi caprui care se ivesc de dupa usa , cu un zambet urias pe fața brazdata de o cicatrice laterala, care se observa slab in lumina difuza a unicului bec din incapere:
-Haide, ar trebui sa mergem, îmi spune Toby pe un ton calduros.
- Unde mergem? Îl intreb pe un ton asemanator , chiar mi-aș dori sa îi raspund sarcastic sau sa fac o gluma proasta , dar atitudinea lui placuta , fata de un "ostatic" , chiar imi taie tot elanul asupra impertinentei. Si da , în mod normal nu am o problema generala in a schimba starea de bine a oamenilor , dar baiatul asta pare o oaza de bună dispozitie si momentan eu chiar sunt în deșert:
- La Tim , asta e tot ce spune , lasandu-mă sa il prind din urma , fiind nevoita sa alerg in urma lui , are picioare lungi , deși nu e extrem de inalt , e mai inalt cu vreo zece centimetri fața de mine , asta ar insemna că are undeva la un metru opt zeci si ceva , poarta un tricou maro , care îi scoate in evidența buclele ciocolati , si o pereche de pantaloni de trening largi , care fac sa para ca are picioare mai scurte decât probabil sunt.
Ma tin dupa el , pe coridorul ponosit pe care observ cateva usi de metal gros , ferecat, pe care nu imi amintesc sa le fii zărit înainte, urcand pe scara subreda , al carui bec nu mai palpaie , dar se arsese cu totul , lucru care a facut si mai "periculos" urcatul pe lemnul putrezit. Coridorul cu usi era tot mort , bine , era suficient de lung si avea destule cotituri , ca un labirit , nu vreau sa stiu daca camerele astea sunt ocupate și daca sunt , ce dracului fac toti oameni ăstia aici sau daca nu cumva au nevoie de un soricel pe care sa experimenteze si mai specific , daca eu urmeaza să fiu șoricelul.
Traversăm ultimul loc pe care il stiam din complexul asta iar Toby deschide una dintre usi care nu pare deosebita si îmi face loc înauntru, în beznă totală si miros de frig si inchis , aud cum o cheie e rasucita in broasca si simt cum fiecare muschi de care dispun se incordeaza simultan si mainile cauta ceva de care sa ma pot agata , dar ce simt este peretele inghesuit al camerei , Toby ma apuca de umar si ma ghideaza pe cea ce cred ca este un alt coridor , o bucată buna de timp pana ce mă opresre in fata unei uși din spatele căreia se poate intrezari lumina, si bate de cinci ori , așteptând un raspuns de pe capatul celălalt, zavorul usi se aude brutal , semn ca e unul serios si usa se deschide , orbindu-mă cu lumină pală . Dupa ce ochii mei se obisnuiesc cu lumina , arunc o privire la sala mare în care ma aflu. Pare o sala de antrenament , sau unu de tortura , ce preferi , e mare si bine luminata , o saltea mare in unul dintre colturi si cateva locuri de exersare a tintei cu diferite arme, totul parea sa fie din schele metalice și totul era surprinzator de bine echipat,ma simteam ca in unul dintre filmele alea proaste cu vanatori de vampiri, locul imi aducea a parcare subterana cea ce mi-a aprins luminita , eram la subsol, nu stiu la ce nivel , dar cu siguranta avea cel putin doua, asta determina lipsa luminii naturale din locul asta , nu stiu unde ma aflu , dar un subsol nu îmi suna deloc bine.
Tim se intoarse pe calcâie si plecă spre una dintre mesele cu arme , avea un mers elastic , sportiv, care ar fii putut sa iti dea un reper bun despre calitatile sale de lupta, era rapid si puternic, asta era clar, am simtit-o pe propria piele, isi purta maieul negru si larg peste pantaloni de trening care îi stau atarnati de șolduri ,isi tine corpul relaxat , muschii de pe spate descriindu-se frumos ,accentuând fumul de aroganta care clocoteste in jurul lui . Ochii lui albastri ma duc cu gandul la o furtuna pe mare,vazută acum ceva anii în timpul unui transport de praf spre Turcia , albastrul ăla murdar,pierdut în nuante de negru, violet si verde, ma face sa imi cobor privirea in pamant atunci cand îi privesc direct, ochii aia par pierduti ,o ceața de nebunie umple vidul din accel tablou, linistea de dinainte de furtună,de parca un Leviathan asteapta în strafundul albastrului o ocazie sa sparga valurile si sa stoarca fiecare picatura de constința din tine, nu pot distinge vreo nuanță de sentiment concret, omenesc, palpabil, nu vad decat vid și gheată și asta îmi zapaceste simturile si imi dă fiori , asta nu schimba cu nimic faptul ca e un nenorocit , dar cu siguranță e si o persoana extrem de interesantă:
- Trebuia să îi acoperi ochii,Toby ....
mă scoate din visare vocea groasa a lui Tim , realizez ca mă oprisem in mijlocul camerei și îi tintuiam ceafa cu privirea , asa că mă concentrez pe alt punct al salii în timp ce Toby ma indeamna să ma așez pe unul dintre scaunele asezate pe margine, aproape de masa la care Tim asambla ceva.
- Ce s-ar putea intampla ? Raspunde Toby pe un ton sarcastic in timp ce face un semn nonșalant cu mâna.
- Ar putea sa incerce să fuga.
- Nu ar rezista sus , ar manca-o de vie , nu sunt prea întelegatori în perioada asta. Nu stiu cine m-ar manca de vie dar sincer, nu vreau sa aflu. Daca exista cineva acolo sus care vrea sa ma jupoaie de piele , nu vreau să il cunosc.
- Daca ar incerca nu înseamna ca ar și reusi , în starea actuala , ar fii suficient o singura hidoșenie să îi reteze căpațâna.
- Crezi ? Pare ca ar putea opune ceva rezistență unei singure craturi , cu mult noroc. Ma bucur ca cineva are incredere in calitatile mele , desi nu stiu despre ce craturi se refera si sincer sper sa fie vorba de câini.
- Din punctul meu de vedere , moare în maxim 30 de zile. Spune Tim cu o tonalitate ferm convinsa , în timp ce eu îi arunc o ochiadă nervoasa , dar desi mi-ar place sa intru intr-un joc de cuvinte cu el , am probleme si mai presante cum ar fii , de exemplu: ce fac aici , cine e tipul ala Slender , ce vor de la mine , cum scap de aici și mai important , care e presupusul motiv al viitoarei mele morti inevitabile:
- Ti-ar face deosebita placere , nu ? Toby îi arunca o privire dezamagita , se ridica și se indreapta spre iesirea din sala ...o , nu , nu , nu, doar nu ma lasa cu țicnitul asta , ma uit trist cum Toby se indeparteaza si apoi imi mut atenția spre Tim , care se indrepta cu pasi mari spre mine, legandu-se pe piciorul stang , pare rănit , intr-un fel. Imi stapanesc cu greu inpulsul de a da inapoi în timp ce acesta imi invadeaza spatiul , general acceptată, ca eu sa ma simt bine,sau macar decent în apropierea lui. Nu stiu la ce sa ma aștept , ar putea sa mă achite fara ca eu sa pot măcar schița ceva, îsi plimba privirea peste corpul meu , făcându-ma sa ma simt prost datorita hainelor jignitor de nepotrivite:
- Hmm , pari capabila sa te lupti, încearca sa nu mori , e suficient momentan.
