Strigatul unui suflet | Vkook [BTS]

#4

capitolul IV:coincidență și amintiri
: v :

Mă uitam plictisit pe geam, afara era destul de înnorat și probabil va ploua cât de curând. Stăteam singur cam de vreo treizeci de minute, Jungkook mi-a zis ca merge sa își întindă rufele pe acoperiș și ca o sa se întoarcă repede.

Ma întreb: ce înseamnă repede pentru el? Oare sufla în rufe sa se usuce?

Am oftat și am început sa întru dintr-un perete in altul destul de nerăbdător, fără el ma simțeam din ce în ce mai singur și chiar dacă aveam câteva spirite drept prieteni nici unul nu se compara cu Jungkook.

Puteam sa ma duc după el sa vad ce îl retine atât, dar nu vreau sa par disperat in fond băiatul are o viata adevărată, respira, cunoște persoane pe care le poate atinge. Prietenia lor nu se compara cu simpatia mea pe care am dezvoltat-o pentru el în tot timpul asta.

Nu pot nici măcar sa dau palma cu el.

M-am mai învârtit de câteva ori prin camera, dar m-am oprit imediat când am auzit ușa de la întrare trântindu-se.

-V!

Am încercat sa stau cât mai relaxat atunci când Jungkook a întrat plin de entuziasm in camera, l-am privit puțin confuz și am așteptat sa își tragă sufletul pentru ca gâfâia.

-Ce s-a întâmplat?

-Nu o sa îți vina sa crezi ce am aflat!

Șatenul era atât de entuziasmat, a aruncat coșul gol de rufe pe jos și a venit in dreptul meu. Ma privea plin de speranță și ochii parca ii scoteau scântei atunci când se scăldau in lumină.

-Povestește, ii spun eu simplu pentru că nu știu din ce motiv în ciuda fericirii lui eu ma temeam de ce avea sa îmi zică.

-Eram pe acoperiș și întindeam haine, Yoongi un prieten de al meu era și el acolo. Am stat ce am stat și ne-am luat la vorba cum facem de obicei. Era puțin cam trist asa ca l-am întrebat ce are și mi-a povestit despre iubitul său.

-Ce ți-a spus? Să fiu sincer eram puțin curios, nu se întâmplau prea multe lucruri pe aici, iar Jungkook nu e niciodată atât de entuziasmat poate de aia pe lângă curiozitatea îmi e și puțin frica sa aflu povestea.

-Era supărat pentru ca iubitul sau e încă trist și suferă după accidentul în care a fost implicat acum ceva timp. Jimin, asa îl cheamă pe iubitul sau, era sa fie călcat de o mașină doar că prietenul lui cel mai bun s-a băgat în fata și l-a salvat. Înțelegi unde vreau sa ajung?

-Uh... Nu.

Am înghițit in sec și am făcut un pas în spate, dintr-un motiv anume ma durea puțin capul și nu am crezut ca e posibil din moment ce nu sunt uman.

-Prietenul lui a întrat in coma.

-Asa și?

M-am dat încă un pas în spate și apoi încă unul, băiatul a observat și a venit spre mine. După fata lui voia sa îmi explice ceva, dar știam deja ce vrea sa spună.

-Toate zilele astea am cautat în ziare incidente despre oameni întrați în coma, dar nu m-am uitat niciodată la accidente. Cred ca tu ești prietenul lui Jimin.

-Jungkook, încetează!

De data asta eram serios, chiar nu mai voiam sa aud nimic. Îmi plăcea băiatul asta la nebunie, dar chiar dezvoltase o obsesie pentru a afla dacă sunt sau nu mort. Era drăguț din partea lui, dar dureros în același timp. De fiecare data când găsea câte o pista îmi aminteam câte ceva din trecutul meu pana când am ajuns sa știu tot ce uitasem. Tot ce am vrut sa uit ca să scap de durere.

Îl cunoșteam pe Jimin, eu îl salvasem. Eu eram persoana de care vorbea, dar nu voiam sa știe asta. Nu voiam sa afle cine sunt. De când mi-a revenit memoria știam tot ce se întâmplă în salonul spitalului de parca as fi în doua locuri, ceea ce probabil asa și e.

-Yoongi mi-a spus ca dacă vreau pot sa vin cu ei mâine la spital, iubitul sau te vizitează zilnic și plânge mereu. Sau cel puțin eu asa cred ca ești tu, o sa vedem mâine.

-Care parte din încetează nu o înțelegi? Nu vreau sa te duci la spital, nu mai sunt curios sa aflu cine sunt pentru ca deja mi-am amintit.

Jungkook se uita la mine destul  de confuz, probabil schimbarea mea brusca de comportament îl îngrijora. Dar ce puteam sa fac? Nu voiam sa meargă la spital, mi-ar fi văzut trupul.

Trupul meu distrus.

-Înseamnă că am avut dreptate.

-Da, dar sa nu cumva sa îți treacă prin cap sa pleci la spital ca nu mai vorbesc cu tine niciodată.

-Minți și oricum o sa ma duc.

-De ce ai vrea sa te duci sa vezi un om pe jumate mort?

-Pentru ca vreau, vreau sa ma duc și sa te țin de mână. Sa te vad în persoana sa îmi demonstrez ca nu sunt nebun.

M-am uitat la el simțind o dorința arzătoare de a urla sau a plânge, putem sa urlu, dar nu putem sa plâng.

-Și eu vreau sa fac multe și totuși nu pot.

Pate dacă nu as fi fost rănit atât de grav in accident i-aș fi spus totul când mi-a revenit memoria, dar asa nu vreau sa ma vadă in starea aia. De fapt nici nu cred ca o sa ma recunoască dacă pleacă la spital.

-Fie poți sa nu vorbești cu mine, eu o sa ma duc la spital pana când te trezești din coma. Atunci sigur o sa îmi vorbești.

-Ești nebun, mârâi eu printre dinți pentru ca ma scotea din sărite. Nu aveam sa ma trezesc din coma, probabil voi muri cât de curând.

Era cea mai stupida cearta pe care am avut-o cu cineva, nu am avut chef sa mai stau pentru ca știam ca e încăpățânat și am plecat.

__________________

Din cauza ta, oricine ești :)) am făcut capitol nou. Ms. :]]

*dedicație AnneMilloli3 (habar nu ma ma uit la comentarii si aleg o persoana random :]])