Dispariție

390 34 22
                                    

Deschid ochi încet și mă uit la geam, afară încă ploua dar pe lângă asta, mai și fulgera! Îl caut pe Harry cu privirea și nu îl văd nicăieri, mă întorc și văd niște bucle ieșind de sub plapuma și încep sa chicotesc. Iau încet plapuma de pe el și îl strâng în brațe. Buclele lui sunt atât de mătăsoase, mă ridic ușor din pat, îmi iau o plapuma lui pe mine și mă duc la geam, în cabane se vede mișcare,  dar nimeni nu iese afară,  văd câțiva voluntari care vin cu mâncare la cabane, pentru ca masa nu se poate servi azi în cantina din cauza ploi. Mă uit în zona domnului Bo si observ o ambulanta, iar Domnul Bo se urca în ea, și ambulanta dispare cât ai clipi. Aud o bătaie scurta la ușă, și mă duc repede sa deschid.

-Bună dimineața,  am adus micul dejun pentru 2 persoane! Spune voluntarul din fata mea intinzadu-mi o tava apoi cealaltă.

Voluntarul pleacă iar eu închid repede ușa și pun tăvile pe masa, luând o briosa și punandu-ma în pat lângă Harry. Încep sa îi flutur briosa pe la nas și el deschide ochi instant.

-Ce avem noi aici? Spune el mușcând din brioasa și punandu-si capul la mine în poala. Zâmbește și se uita la mine cu o privire de bebeluș. Doamne, ce drăguț e.

Încearcă sa se ridice sa mă sărute dar ne întrerupe o bătaie la ușă, se ridica repede, îi pun patura pe el iar eu mă pun pe burta mâncând briosa.

-Neata Harry, în 20 de minute trebuie sa fim la cantina, ok? Spune Liam stand în fata uși cu o pelerina mare pe el.

-Da, sigur! Ne vedem acolo! Spune Harry salutandul -l și închizând usa.

-Trebuie sa ne îmbrăcăm, spune Harry oftând și picant în pat lângă mine. Mă ia în brațe și îmi fa jos bluza după care se duce lângă bagajul meu.

-Sa vedem, ce sa porti azi? Spune el uitandu-se la mai multe bluze.

-Aia, spun eu aratandu-i puloverul mov din valiza.

-Ok ok, aia! Spune Harry venind din nou lângă mine. Haide sa te îmbrăcăm, briosa mica ce ești!

Mă uit la el cu o fata întrebătoare iar apoi încep sa rad și îl strâng în brațe.

* * *

Ne adunam toți voluntari la cantina și așteptăm să se întâmple ceva. Intra în cantina asistenți domnului Bo si se așează în fata. Toți ne uitam mirați și ne intrebam ce se întâmplă...unul dintre asistenti începe sa vorbească și toată cantina se cufunda în liniște.

-Bună dimineața,  înainte sa mergeți cu totii la cabane, avem câteva anunțuri importante.

Asistentul ia o pauza și toată lumea începe sa susoteasca.

-Bun, de acum înainte nu se va mai efectua paza pe noapte, numai de către oameni specializați,  înseamnă ca niciunul dintre voi nu veți mai păzi tabara noaptea. Așa, după ora 20 nimeni nu mai are voie afară din cabane,pentru siguranța voastră,  iar stingerea se face la ora 21, mulțumesc pentru atenție.

Asistentul face câțiva pași și iese afară.  Toată lumea începe sa vorbească și sa își pună întrebări.  Nimeni nu știe ce se întâmplă și de ce totul s-a schimbat dintr-o data. Mă uit la Harry iar el e la fel de nelămurit ca mine. Băieți încep sa vorbească iar eu și Lily stăm și ne uitam la ei.

-Niall, unde e Louis? Întreabă Zayn care acum se așează.

-Trebuie sa va spun ceva! Spune Niall tulburat și se apleacă spre noi ca ceilalți sa nu audă. Ne aplecam sa noi iar el incepe.

-Azinoapte, Louis a dispărut,  pur și simplu, mi-a spus ca merge pana la baie, era în jur de ora 01:30, iar dimineața când m-am trezit, toate lucrurile lui dispăruseră, m-am dus sa întreb de el, dar toți organizatori nu știau nimic. E ciudat, ar trebui sa-l căutăm pe domnul Bo dacă nu apare pana diseară.

-Dar totuși,  spune Liam, unde sa fi placat cu TOATE LUCRURILE. Nu cred ca a plecat undeva temporar. Cred ca a PLECAT.

Toți stăm și ne uitam uni la alți îngrijorați.

-Mai întâi faza cu stingerea, acum Louis, nu cred ca e doar o coincidenta. Spune Lily uitandu-se la Niall tulburata.

-Asta nu e bine. Eu zic sa nu ne scoatem părerile în public pana nu știm sigur ce s-a întâmplat.  Dacă unul dintre noi afla ceva, ne vedem în cabana lui Zayn și discutam, dar nu trebuie sa ieșim în evidenta. Spune Niall concentrat.

Harry mă ia de mana și se uita la mine iar eu mă linistesc puțin.

* * *

-Au trecut deja 9 ore, trebuie sa se fi întâmplat ceva...spune Lily stand în fata șemineului.

Suntem toți în cabana lui Zayn și încă nici unul dintre noi nu știm nimic.

-Eu am întrebat pe toată lumea, și pe asistente, dar toată lumea zice ca nu știe nimic. Și toată lumea e calma. Fraților, lipsește o PERSOANA. De azi noapte, și nimeni nu face nimic...spune Harry ridicandu-se în picioare și gesticulând.

-Dacă am putea suna pe cineva, dar nu aveam nici telefoane, nici semnal! Și în plus, dacă era ceva, Louis îmi spunea înainte sa plece. Nu pleca pur și simplu...spune Niall căutând o explicație.

Eu și Lily stăm și ne uitam pe geam la intrarea în tabara. E liniște pe toată suprafața taberei, și nimeni nu e afară.  Se ved din depărtare câteva erezii de faruri care se îndreaptă spre tabara. A trecut deja de ora stingeți iar noi stăm cu becul stins.

-Uitați,  vin câteva mașini!  Haideti aici! Spun eu arătând spre câteva jeepuri care tocmai au intrat în tabara. Stăm toți la geam și așteptăm să iasă cineva din mașini.

-Ce se mai întâmplă acum? Spune Liam în șoaptă. Ies din mașini câțiva bărbați înarmați cu arme de vânătoare.  Intra în cabana principala și vorbesc cu un organizator.

-Ce naiba? Vânători?  Spune Zayn uitandu-se nedumerit.

Toți stăm și ne uitam dar Lily observa ca cineva se îndreaptă spre cabana unde stăm noi acum. Este paza. S-a mai întâmplat așa săptămâna trecută.  Vin și se uita pe geam cu lanterna sa vadă dacă dormi.

-TOATĂ LUMEA ASCUNDETI-VA, ACUM! Spune Zayn mai în șoaptă dar se aude destul de clar. Toți ne băgăm pe unde putem iar Zayn sare în pat și pune plapuma pe el. Pe Niall îl apuca rasul iar Liam ii spune sa tacă.

-Ești bine? Îmi spune Harry strangandu-ma în brațe și uitandu-se la mine îngrijorat.

-Da, sunt bine, tu ești bine? Întreb eu speriata.

Nu apuca sa zică nimic pentru ca se aude o bătaie zdravănă în ușa!  Zayn sare din pat și ne spune sa nu mișcăm. Deschide ușa și se aude o voce groasa.

-Totul e în regula? Întreabă vocea.

-Da da! Spune Zayn.

-Bun, dacă se întâmplă ceva vi la cantina, acolo vor fi mai mulți organizatori toată noaptea.

-Bun, mulțumesc!  Spune Zayn închizând usa.

-Ok, puteți ieși acum! Spune Zayn.

-CE SE ÎNTÂMPLĂ?  Toate astea de dimineață,  vin vânători,  stingerea la 9, dispare Louis! S-a întâmplat ceva, și nu ceva minor. Spune Zayn nervos.

Lucrurile au început sa se schimbe. Tabara nu e așa de sigura cum credea toată lumea. Va mulțumesc pentru susținere din nou. ❤😙

TabăraUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum