- Eu nu mă bat cu nimeni. Încerc doar să protejez oamenii. Să-i țin în siguranță, departe de răutățile lui Hall, se apără Daniel nemulțumit de reacția fiului său.

- Ai devenit un soi de Batman și noi nu știm? Da' cine dracu' este acest Hall. Muma pădurilor?

Alex se ridică iar de pe canapea și pornește, de data asta, spre fereastă. Revolta lui interioară a crescut la cote alarmante și abia dacă se mai poate abține. Încă de azi-dimineață primește tot felul de vești care mai de care mai înspăimântătoare, și toate se pare că au același punct de pornire. Hall.

Elian îl urmărește discret pe tatăl său încercând să deslușească din vorbele lui ceea ce-l interesează pe el, ceea ce Daniel avea de gând să-i spună în momentul în care au fost întrerupți de Leyla.

Clipele de liniște sunt alungate brusc atunci când ușa se deschide fulgerător iar vocea lui Victor se revarsă peste acalmia din cameră.

- Ups? Aici sunt prea multe capete Watson pe metru pătrat, comentează din prag privindu-i amuzat pe cei trei bărbați. Poate că nu mai este nevoie să intru și eu...

- Intră, intră! Il invită Daniel agitând și mâna prin aer pentru a-l convinge să înainteze. Hall este un om fără scrupule, un om fără principii și fără sentimente, continuă nestingherit discursul început mai devreme. Singurul lui scop este să facă rău. Atât și nimic altceva.

- Si nouă de ce ne pasă? întreabă Alex curios.

- Păi frate-tu a intrat pe un teren minat, intervine Victor încercând să sintetizeze ceea ce a spus tatăl lor mai devreme.

Dintre toți cei prezenți se pare că el este singurul care cunoaște cât de cât întreaga poveste. Știa mai demult despre dușmănia dintre tatăl său și ceilalți doi foști frați, dar a preferat să urmărească din depărtare conflictul lor. Chiar dacă a aflat recent că Hall a intrat în posesia testamentului lui Straton, lucru pe care tatăl său îl știa deja, încă mai speră că discuția lor din această seară va fi una constructivă. Speră să poată să-i controleze atât pe neînduplecatul Elian cât și pe afurisitul de Alex.

- Terenul minat al lui Hall, adaugă Daniel sperând să găsească în Victor un aliat de încredere. Este adevarat că Straton l-a obligat să facă acest pas protejandu-și astfel fiica, dar asta nu înseamnă că putem sta pasivi. Nu putem aștepta cu brațele încrucișate privind cum ne atacă.

- Prefer să fiu doar eu în vizorul lui Hall. Ți-am spus că nu are ce să-mi facă. Știu să mă apăr singur.

- Ca să-ți învingi dușmanul trebuie să cunoști toate armele de care dispui. Trebuie să afli care sunt armele lui. Trebuie să știi anumite detalii care pot face diferența la un moment dat...

- Ne-am adunat aici pentru a face un plan de atac?! bombăne Alex nemulțumit. Da' voi pe ce lume trăiți? Dacă aveți chef de lupte și strategii mergeți pe online și găsiți acolo câte jocuri vreți. Aici, în lunea reală, oamenii deștepți, așa cum am pretenția să fiți și voi, nu se joacă. Nu complotează. Nu se gândesc cum să atace. Nu caută motive. Nu se luptă.

- Știm asta, Alex! intervine Victor împăciuitor. Noi nu ne luptăm cu nimeni. Suntem aici pentru a ne face cunoscute informațiile pe care le deținem. Oricum noi vorbim unii cu alți separat, de data asta vom vorbi împreună. Faptul ca Elian a ajuns în această situație nu mai are nicio relevanță. Acum toată familia este implicată, într-un fel sau altul, în această problemă și trebuie să acționăm împreună. Ok!

- Tata cred că are ceva important să ne spună, afirmă Elian dornic să se finalizeze cât mai curând această discuție inutilă, după părerea lui.

Vieți schimbateUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum