Vieți schimbate

Capitolul 7

- Ești aici! Șoptește intimidat și în același timp speriat că făptura minunată de lângă el va dispărea în orice moment. Aproape că nici nu mai clipește de teamă că pleoapele lui ar putea stârni o furtună care să-i risipească imaginea pe care o vede.

- Unde altundeva aș putea să fiu?

Vocea femei de lângă el seamănă cu o melodie compusă special pentru sufletul lui chinuit. Elian speră din toată inima ca ceea ce aude să fie adevărat, iar ceea ce vede să fie real. Speră să fie ea. Speră să fie Aimee.

- Credeam că ai plecat, șoptește zâmbind scurt.

- Și eu credeam la fel.

Amândoi își mută în același timp privirea spre oceanul albastru, intimidați probabil de ceea ce puteau descifra în ochii lor. Stăteau unul lângă altul fără să se atingă, dar se percepeau ca și cum ar fi sudați pe vecie.

O lungă perioadă de timp nu și-au mai spus nimic.

Privesc amândoi în aceeași direcție încercând să se acomodeze cu noile senzații care îi copleșesc. Starea de bine pe care amândoi o simt îi ajută să se descopere. Să-și stabilească sentimentele și să le identifice, cel puțin tacit.

Multele întrebări care așteaptau nerăbdătoare să fie destăinuite parcă nu-și mai au justificare acum. Rațiunea i-a eliberat și își așteaptă potolită efectele.

Aceste clipe de tăcere petrecute împreună reprezintă mai mult decât orice pe lumea asta. Sunt clipele lor pe care nimeni nu le vede și pe care ei niciodată nu le vor uita. Vor rămâne în inima lor pentru totdeauna.

- Nu am avut ocazia să facem cunoștință. Numele meu este Elian Watson după cum știi deja.

Vorbele lui se împrăștie în liniștea din jur. Privirea lui se strecoară timid spre chipul ei căutând avidă acel loc care îi aduce tihna. Nu-și mai dorește nimic altceva decât să o privească pe ea. Să respire aerul pe care îl respiră ea. Să trăiască la umbra ei. Să se hrănească cu prezența ei. Să se încălzească cu căldura ei.

- Aimee Bennet, răspunde ea privind aceiași ochi negrii care i-au contaminat visele.

- Bennet? Nu știam.

- Nu te cred.

- Vorbesc serios. Știam doar de Aimee.

- Și atunci cum ai aflat unde lucrez?

- Sara, răspunde scurt dorindu-și ca Aimee să nu se supere prea tare pe prietena ei.

- Mda. Destul de inteligent. Nu mă așteptam la așa ceva din partea ei.

- Sincer să fiu, nici eu nu mă așteptam. Se pare că și-a ales deja tabăra.

- Nu te înțeleg.

- Știu. Multă lume nu mă înțelege. Uneori nici eu nu mă înțeleg.

Elian evită să-i vorbească despre situația lui familială, despre soția care nu-i este soție sau despre frații lui care s-au unit pentru a-l deconspira. Nu vrea să o mintă, și atunci preferă să devieze dicuția.

Aimee sesizează însă intenția lui, dar alege să-i respecte decizia. Este conștientă de faptul că ei nu să află aici ca să vorbească despre familia lui. De fapt dacă se gândește mai bine nici nu știe despre ce anume ar putea ei să vorbească.

- Cunosc sentimentul. Și eu pățesc la fel. Uneori fac cu totul altceva decât ar trebui să fac în mod normal, spune calmă privind spre oceanul liniștit.

- Și cum rezolvi conflictul?

- Consider că așa trebuie să fie. Nu-mi mai bat capul cu explicații inutile. Cred că în viață nimic nu este întâmplător. Totul are un scop bine definit. Există o logică pe care noi o înțelegem sau nu, depinde de fiecare individ în parte. Sarcina noastră este să acceptăm ceea ce se întâmplă.