all over again (Creepypasta fanfiction)

capitolul 1

Nu mai suport. Nu mai suport inca o zi in iadul pe care l-am creat chiar eu. Gandul ca mama si tata au murit doar din cauza mea ma omoara cu zile. Doar eu cu dorinta mea arzatoare de a-mi recupera esarfa aia stupida. Cred ca nu intelegeti nu? Ei bine, eram la casa prietenei mele Teo. Ea locuieste cam departe de unde locuiesc eu asa ca atunci cand am plecat de la ea, Parintii mei au venit cu masina pentru a ma aduce acasa. Pe la jumatatea drumului, mi-am dat seama ca mi-am uitat esarfa la Teo acasa, asa ca m-am milogit la tata sa intoarca masina pentru a merge inapoi si sa o luam. Doar ca un handicapat beat a sarit pe mijlocul drumului. Tata la vazut si a luat-o la stanga, intrand printre copaci si izbindu-se de unul. Fiind in fata, mama si tata au murit imediat iar eu am stat in coma doua zile. A fost groaznic pentru mine. Si nu ma refer la faptul ca am fost in coma, ci la faptul ca, avand 17 ani, imediat ce am fost externata am fost aruncata intr-un orfelinat. In momente ca asta, mi-as fi dorit sa mor si eu. Asa nu mai treceam prin ce am trecut, si as fi fost cu parinti mei acum. Dar nu mai pot sa astept sa fac 18 ani. Nu mai vreau sa stau aici si sa fiu numita de toata lumea de aici o criminala . Cand imi spun asa, chiar ma fac sa cred ca chiar eu i-am omorat , iar asta ma distruge. Dar... e adevarat. Eu i-am ucis. Eu si dorinta mea stupida de a-mi recupera esarfa. Dar nu e numai vina mea, e si vina prostului di cauza caruia tata a luat curba aia. Ce dracu' avea in cap sa se arunce asa ca prostu' in fata masinii.

Normal ca, dupa accident, m-am apucat de fumat, de baut, nu prea am mancat... Mai mult stau in camera, intinsa in pat, gandindu-ma cum sa scap. Si nu, nu o sa ma sinucid. Nu e ca si cum nu as fi vrut sa o fac, doar ca vreau sa ii arat lui Dumnezeu ca , daca tot mi-a dat soarta asta de cacat, o sa o infrunt si o sa ma ridic, scapand de chinurile ingrozitoare in care sunt acum.

Totusi, ca sa scap, trebuie sa scap din cacatul asta de orfelinat. Nu va fi atat de greu. Doar am fereastra la camera. Trebuie doar sa astept noaptea. Pana atunci am timp sa ma gandesc ce o sa fac dupa ce scap. Casa parintilor mei e la vreo 2 km distanta. As putea sa merg acolo si nu ar dura mai mult de o ora. Totusi... ar trebui sa merg prin padure. Gandul asta nu prea ma incanta, dar nu imi pasa. Nu o sa mai stau aici. Orice ar fi.

Acum , ca mi-am facut planul, trebuie sa astept sa se serveasca cina. Dupa asta, presupunandu-se ca dormim, nimeni nu va mai intra in camerele noastre , asa ca nimeni nu va sti ca am fugit. Sunt norocoasa ca orfeliatul asta inca nu e destul de dezvoltat pentru a avea camere de supraveghere , nici inauntru, nici afara. As iesi pe usa din fata, dar dupa cina usa e incuiata. Trebuie doar sa mai astept putin . Trebuie sa ne cheme la masa in curand.

Sunetul clopotelului m-a scos dintre gandurile mele si m-a anuntat ca e timpul sa mergem la masa incurand. Am de gand sa mananc serios in seara asta. Plus ca nu am mai mancat de vreo 2 zile. Chiar imi e foame.

Dupa cina am furat de pe masa doua batoane de ciocolata si un mar si mi le-am bagat in buzunarul de la hanorac. Am mai asteptat 30 de minute dupa cina pentru a se mai linisti apele, apoi m-am imbracat cu blugii mei albastrii inchis, un maieu si hanoracul meu negru, unde se aflau batoanele si marul. Din fericire, nu e frig afara fiindca e vara. Mi-am luat tenesii mei negri si ... asta e. Acum ma aflu afara, fugind ca descreerata prin padure catre casa. Am noroc fiindca tata se plimba mereu prin padurea asta, iar eu ma duceam cu el. E o padure foarte adanca, cu o multime de copaci. Cand voi fi aproape de casa, voi vedea copacul pe care mi-am scris numele : Lisa .