Vieți schimbate

Capitolul 20

Profită de neatenția lui Elian și tastează repede un mesaj către mama ei spunându-i să nu se întoarcă până mâine. Chiar dacă s-a hotărât să-i povestească adevărul, parcă nu ar vrea să o implice prea mult. Sunt totuși câteva detalii importante pe care nu i le-ar spune nici măcar ei.

Ar fi vrut să-i trimită un mesaj și medicului pentru a-l anunța să se pregătească, dar ciocănitul ușor în ușă nu-i permite să facă asta.

- Imediat! anunță ea pornind grăbită spre ușă. Apucă tava din mâinile chelnerului apoi îi face semn să plece.

Trebuie să se miște cât poate de repede. Știe de data trecută că două picături sunt suficiente pentru a-l adormi doar că nu știe dacă lichidul acela își face efectul împreună cu cafeaua. Mai bine cerea o sticlă de vin.

După ce aruncă o privire scurtă către Elian care era în continuare preocupat cu priveliștea de la fereastră, scoate dopul sticluței pe care apucase să o ia din poșetă și golește o parte din conținutul ei în ceașca de cafea. Așteaptă câteva clipe apoi ia ceașca de cafea și pornește veselă spre locul în care se afla Elian.

- Să știi că mi-a fost dor de tine, îi spune senină abandonând cafeaua pe masuța de lângă el deoarece nu vrea să pară că este mult prea insistentă. Se apropie apoi de Elian și se agață iar de gâtul lui.

- Mie nu mi-a fost, spune el sec îndepărtându-se de ea pentru a se așeza pe unul din fotoliile care înconjoară masa. Privește lung spre cafeaua aburindă și se gândește în sinea lui cum să-i spună femeii de lângă el ceea ce are de gând să-i spună.

- Și totuși ești aici.

- Am venit pentru că vreau să vorbim... Sunt anumite aspecte din viața noastră pe care aș vrea sa le lămurim.

Mâinile lui Jessie încep să tremure ușor din cauza emoțiilor care o copleșesc. Se așează încet pe celălalt fotoliu și privește aceeași ceașcă rugându-se în gând ca Elian să bea măcar o gură din ea. Nu știe dacă își va face efectul, nu știe dacă a nimerit cantitatea care trebuie, nu știe ce va face în continuare. Știe doar că el nu trebuie să vorbească. Nu trebuie să-i permită să spună lucrurile pe care ea bănuiește că vrea să le spună. Nu trebuie să audă din gura lui minciunile pe care i le-a spus. Nu vrea să-l lase să-i vorbească.

- Avem timp destul să vorbim. Eu nu plec nicăieri.

- Nu s-ar zice.

- Mda. Așa pare. Eu nu am nicio vină.

- Adică fratele meu este singurul vinovat, nu?

- Nu, nu asta am vrut să spun. Știi ceva. Nu vrei să vorbim mai târziu. Mai bine...

- Trebuie să vorbim. Nu am venit aici doar ca să ne uităm unul la altul.

- Prefer să ne privim decât să ne certăm, spune Jessie șovăitoare analizându-i cu precauție toate mișcările.

- De ce crezi că ne-am certa?

- Nu știu. Nu asta facem de fiecare dată când vorbim?

- Cunoști foarte bine care este motivul...

- Tocmai pentru că știu. În noaptea asta nu vreau să vorbim, își încearcă ea norocul privindu-l cu atenție pe Elian cum soarbe din cafea.

Câțiva stropi reci de sudoare îi pornesc de la ceafă și i se rostogolesc pe șira spinării. Îi rmărește înfrigurată reacția așteptând un gest ceva din partea lui care să-i trădeze starea de somnolență pe care trebuie să o aibă din clipă în clipă.