Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )

Un Crăciun de poveste

          — Crăciun Fericit, iubito, îmi urează șatenul meu și continuă să țină posterul nemișcat.

          — Nu-mi vine să cred... eu, reușesc să murmur bâlbâită, tremur și aproape că îmi doresc să mă ascund din motive necunoscute.

          — Îți place? întreabă Harry nejenat de privirile din jur, spre deosebire de mine.

          — Da. Normal că da, spun cu lacrimi de fericire în ochi, însă tot aștept confirmarea speranțelor mele, care, vine imediat.

          — E a noastră, iubito.

          Lăsând toată jena la o parte, mă arunc în brațele lui Harry care dă drumul la afiș și îl lasă pe Nick să se descurce cu el. Îl sărut zâmbind, râzând, plângând și toate cele la un loc. Viața mea se așază, luând un curs în sfârșit și tind să cred că lui îi datorez totul.

          — Nu-mi vine să cred că ai făcut asta. Nu am bani să-ți iau un avion, spun eu în spirit de glumă și spre ușurarea mea, toată lumea râde.

          — Iubirea ta e cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi vreodată, iubito.

          Îl mai sărut o dată și după încă în brațele lui, continuăm ceremonia cadourilor. De la Nick primesc un tricou, pe care scrie "Under new Management" sub un cuplu de miri.

          — Funny, ca de obicei, îi fac din ochi și îl îmbrățișez strâns mulțumindu-i șoptit pentru tot, incluzând aceste minunate momente pe care le trăim chiar acum.

          Timpul se scurge repejor și mi-e teamă de ce va mai fi la finalul acestei mici vacanțe. După micul dejun toată lumea se așază pe canapea în living, savurând câte un ceai cald. Îmi iau ceașca în mână și mă apropii de fereastra înaltă si curată. Fulgi de zăpadă continuă să cadă, iar atmosfera e feerică. Iau aparatul Sierrei de pe noptieră și captez o poză care să-mi amintească de momentele astea. Sara apare în vizor, împopoțonată și cu un râs vesel, îmi face cu mâna, așa că nu ezit să-i fac o poză.

          Mă îndrept repejor spre cameră și mă îmbrac și eu la fel de gros. Îmi iau cizmele înalte în picioare și punându-mi un fes pe cap, ies afară pentru a mă alătura Sarei.

          — Ai nevoie de ajutor? întreb făcând semn spre bulgarele ce prinde contur în mâinile ei.

          — Nu mi-ar strica o mână de ajutor, îmi răspunde tânăra veselă.

          — Pare să-ți placă la nebunie iarna, așa e mereu? Încerc să clădesc o conversație sperând să mă apropii de ea.

          — Îmi place, însă e diferit, e prima dată la munte iar atmosfera e... de nedescris. S-au întâmplat atât de mult în ultimul timp și nu-mi vine să cred că sunt aici, alături de mama, de fratele meu și de oamenii pe care el îi consideră familia sa. Încă e un pic ciudat, însă e Nick, e fratele meu și nu-mi doresc nimic mai mult decât sa rămână lângă noi.

          — Ți-a fost dor de el, nu-i așa?

          — Nu e ca și cum mă obișnuisem cu el, însă să știu că am un frate acolo undeva căruia nu-i pasă de mine sau... mă rog... e nasol.

          — Crede-mă. Te înțeleg cel mai bine.

          — Hei, hei. Sper că nu împărtășiți trucuri de agățat, ești încă prea mică pentru asta, aud vocea lui Nick apopiindu-se și când ajunge lângă sora sa, o ia de după gât și o privește acuzator.