Armonie in Dezacord

Renunţare benevolă

Renunţare benevolă

Un mic spirit – o văpaie ce apără visul uitat al vreunui muritor – se opreşte în vârful ţepuşului de pe umărul meu, dansând continuu. Îmi apropii mâna de acesta, oferindu-i degetele mele pentru a-şi continua dansul. Acesta scoate un sunet ca de clopoţele, înainte să alunece pe ghearele negre încântat.

- Ce cauţi tu aici? întreb, jucându-mă cu văpaia.

Aceasta nu răspunde, doar sare de pe o gheară pe cealaltă, înainte să sară o ultimă dată în aer şi să dispară, lăsând în urma sa slove de foc.

Asta îmi trebuie dacă am ales să o chem în tărâmul elfilor. Spiritele tuturor necuvântătoarelor bântuie acest tărâm. Spirite năzdrăvane care sunt puse pe şoti şi care oferă mici ferestre spre viitoruri posibile, dar care nu aduc decât necazuri celor care le cred.

Dau din mână, alungând cuvintele ce le crează în aer.

- Sacrificiul este o parte din viaţă. Aşa trebuie să fie. Nu este ceva ce trebuie regretat. Este ceva ce trebuie să speri să obţii, aud vocea lui Ari'el rostind slovele înflăcărate. Despre ce sacrificiu este vorba? întreabă, uitându-se la mine.

Aşa cum am spus. Cuvintele lor aduc numai necazuri.

Mă întorc cu faţa spre micul meu îngeraş şi îmi pun braţul după umerii săi, lipind-o de mine. Nu am de gând să vorbesc despre cuvintele – uneori – profetice ale unui vis uman uitat. Timpul nostru este şi aşa prea scurt pentru a fi irosit vorbind despre posibilele întâmplări şi probabile rezultate.

- Nu ai nici un sărut pentru mine? spun, apropiindu-mi chipul de al lui Ari'el, în vreme ce cu vârful cozii mele îi dau la o parte şuviţele aurii de pe frunte.

- Unde îmi sunt manierele? zice şi îşi lipeşte buzele moi de ale mele.

O las să îşi facă poftele câteva secunde, după care îmi pun mâinile pe talia ei, trăgând-o în corpul meu, înfăşurându-mi aripile în jurul trupului firav. Îmi trec limba peste buzele rozalii, implorând-o în singurul mod pe care îl cunosc să îmi ofere acces la secretele sale. Îşi închide ochii, punându-şi toată încrederea în mine şi îşi deschide buzele, iar eu profit de această invitaţie; apreciind darul ce mi-l oferă.

O bătălie între limbile noastre începe, dar este una dulce în care nu există nici un învins şi nici un învingător. Amândoi suntem câştigători.

Îşi ridică mâinile, atingându-mi cu veneraţie abdomenul, pieptul, umerii şi tâmplele, oprindu-se în păr ca să îmi împingă capul şi mai mult. O simt pierzându-şi respiraţia, însă refuză să mă lase să mă îndepărtez.

Micuţul meu înger este la fel de flămând după gustul şi prezenţa mea ca şi mine. Fapt ce mă încântă.

Ne sărutăm ca şi cum viaţa noastră depinde de acest dans pasional.

Îi simt degetele slăbindu-se şi înainte ca ea să mă împingă, pun un sfârşit sărutului nostru, trasându-i buzele cu limba mea, scriind promisiunea că mă voi întoarce pe pânza delicată.

- Ăsta da salut, spun, trecându-mi degetul mare peste buzele ei.

Se ridică pe vârfuri şi lasă un pupic pe nasul meu, după care iese din braţele mele, apucându-mă de mână.

- La ce se refereau acele cuvinte? Ce sacrificiu? întreabă, revenind la subiectul pe care vreau să îl evit.

De ce o vrea să vorbească despre lucruri dureroase nu pot să înţeleg. Este o zi minunată. Este aici cu mine şi suntem singuri. Nimic altceva nu ar mai trebui să conteze. Numai că văd grija din marea neţărmurită. Preocuparea creând văi adânci între sprâncenele sale.