Armonie in Dezacord

Capcană Nescontată

Capcană Nescontată

Stau pe ramura joasă a unui copac, dând din picioare şi jucându-mă cu vârfurile părului meu lung. Un zâmbet apare pe buzele mele când mă gândesc la ultima întâlnire cu enigmaticul meu demon. Cuvintele sale nu se opresc din răsunat în mintea mea, umplându-mă cu fericire.

„-Ţi-am spus. Sunt egoist. Vreau să seduc fiecare milimetru din tine. Pasiunea, întunericul ce îl renegi, emoţia vie din creaţiile tale... Am văzut totul în tot ceea ce creezi, în tot ceea ce atingi. Pe această Ari'el vreau să o seduc. Ştiu că se află acolo, aşa că nu are nici un rost să încerci să o ţii departe de mine. Ea va fi a mea."

Mă înroşesc, gândindu-mă la acel moment înfierbântat când eu aproape că i-am dăruit inocenţa mea, iar el m-a refuzat în cel mai neaşteptat mod.

„-Hai să o facem o dată şi să scoatem această obsesie din sistemul nostru.

- Iar tocmai acesta este punctul meu. Refuz să fiu ceva ce tu vrei doar să îl elimini din sistemul tău. Nu voi tolera asta.

Mă lipeşte de trupul său, aripile de liliac înfăşurându-se în jurul meu, în timp ce un suspin scapă de pe buzele mele când îmi atinge aripile.

- Vreau ca tu să gemi exact aşa de fiecare dată când mă vezi, continuă, capul înclinându-se ca să îmi captureze buzele, pielea sensibilă învineţită din cauza atenţiei sale. Vreau ca tu să râvneşti gustul meu când suntem la punctele opuse ale acestei realităţi blestemate.

Îşi bagă mâna în părul meu, trăgând uşor ca să mă facă să mă uit la intensitatea fioroasă din ochii săi.

- Nu mă voi opri până când nu voi primi ceea ce îmi doresc. Aşa sunt eu, o dată ce am luat o decizie.

Mă sărută o ultimă dată, înainte să se îndepărteze abrupt de mine şi să mă lase tremurând cu pasiunea nesatisfăcută."

- Cu acest specimen vor ei să mă înlocuiască? aud vocea dispreţuitoare şi stridentă a lui Raphael, scoţându-mă din visele mele.

- Da... oare ce-o fi fost în capul lor să aleagă un asemenea specimen, încă inocent în legătură cu maşinaţiile Edenului, o voce puternică îi răspunde, batjocura răsunând clar printre silabele rostite.

Vocea aceea sună a tăişul unui cuţit, ameninţătoare şi neiertătoare în deciziile sale.

Mă uit în jos, văzând la baza copacului spectrul lui Raphael alături de cel mai impozant şi arătos archaeon pe care l-am întâlnit până acum.

Este dureros de frumos. Pielea îi este de un arămiu mătăsos, lustruit la perfecţie, iar părul de un auriu sclipitor şi viu – o mare veşnic neliniştită. Numai că toate acestea pălesc în faţa ochilor albaştri care se uită la mine – în mine, găsind şi aducând la suprafaţă toate secretele – un albastru atât de adânc că aproape pot să văd vieţuitoarele acvatice ce trăiesc în apele lor.

Şi cum ar fi putut să fie altfel când cel care stă sub ramurile copacului nu este altul decât Luceafărul creat de Dumnezeu, cel mai hedonistic vis croit din fire tangibile, primul arhanghel care s-a răzvrătit, Lucifer.

- Pune mâna pe ea şi ţine-ţi replicile pentru tine, şuieră Raphael, aruncându-i o privire plină de ură lui Lucifer.

Să pună mâna pe mine? Ştiam că nu sunt de partea mea şi că nu au venit să mă ajute, însă nici nu îmi închipuiam că au de gând să mă răpească. Mă ridic rapid, desfăcându-mi aripile pentru a-mi lua zborul, când o mână cu ghearele negre, din care picură venin, se înfăşoară în jurul aripii mele drepte, trăgându-mă cu putere în spate.