De dragul tău... (II) (finalizată)

15. Te cer

    Parcă mă lovise în coșul pieptului cu întrebarea asta.  Ce să-i spun? N-o iubeam pe fata asta,  mă simțeam atras de ea, de tinerețea ei, de felul cum vorbea și-și umezea buzele când era emoționată.  N-o iubeam, deşi nu mai schimbasem așternutul de când mi l-a parfumat cu trupul ei. Privirea directă și oțelită a lui Victor mă forță să dau răspunsul chiar când Smaranda intră pe uşă cu paharele.  

     -O iubesc, mătușă! 

     Paharele au căzut pe podea, fârâmându-se în cioburi strălucitoare, iar noi ne-am întors ca la un semn la Smaranda, care ne privea palidă şi năucă.

    -Ce ai, copilă? întrebă femeia.

    -Buna, de ce-au venit? Ce treabă au cu mine? întrebă Smaranda.

     -Au venit să te ceară, puiule! Ai crescut, te-ai făcut frumoasă, ți-a venit şi ție vremea...

     -Eu nu mă mărit! Ce-ai de te uiți aşa, Sava, ți-am mai zis-o!  Nu vreau să plec din casa asta!   Cu buna vreau să stau și nu măritiş am eu în gând. N-am zestre, n-am părinți, nu pot fi bună de măritat!

     -Copilă, vino aici şi te aşează lângă mine! zise bătrâna,  indicându-i un loc pe patul învelit de o covertură țesută.

     Smaranda ocoli cioburile și merse să stea lângă bătrâna care o îngrijire de-atâta vreme.

    -Nu zestrea face fata mai valoroasă în ochii bărbatului care-o iubește.  Pe tine băiatul ăsta te vrea oricum. A venit cu Victor și înțeleg că nu-i o glumă. Se pare că şi tu îl ştii pe băiat şi asta este bine.

    -Nu vreau să plec de lângă tine, buna! Eu aici vreau să rămân. .. Eu nu vreau să mă mărit. Nu mă da, buna,  nu mă da că nu mă duc!

     Smaranda plângea. Nu-mi venea să cred. Una mă voia de bărbat, rece ca o stafie, alta mă respingea cu lacrimi fierbinți.  Și eu o voiam pe micuța asta care o iubea așa de mult pe bunica ei încât ar fi renunțat la traiul ei  cu mine, cu siguranță mai bun decât acum.

     -Eu am venit să te cer pentru mine, Smaranda! spun eu îngenuchind în fața ei.  Vreau să mă ierți dacă m-am purtat ca un măgar vreodată cu tine! Vrei să fii a mea, fetițo?

     Ochii ei, ca două boabe de cafea, jucau în lacrimi. Nu înțelegeam dacă mă voia sau nu, dar știam că în sufletul ei se dădea o luptă. Cu cine să aleagă să stea?

   -Eu nu plec de-aici, Sava! Dacă mă vrei atunci ai să vii aici să stai cu noi.

   M-am întors automat spre Victor. Din priviri îi trimiteam nemulțumirea mea. Cum să mă mut în casa asta cu ea? Pădurea fusese casa mea atâta vreme. Satul mă sufoca, aproape că nu conta că sunt alături de oameni dragi şi cumsecade. Cum să locuiesc aici, în inima lui?

     -Va fi așa cum spui, Dița! mi-o luă înainte Victor. Dar acum va trebui să-ți pui câteva rochii într-o geantă, o pereche de pantofi... și actele tale. Vii cu noi la Roman!

    -De ce?

   -Noi avem treabă două-trei zile în oraş, dar trebuie să vii cu noi! Te cununi civil cu Sava acolo.

    -Şi buna?

   -Vine mama să stea cu ea. Nu-ți fă griji, tu doar pune-ți lucrurile degrabă într-o geantă. Într-o oră plecăm!

    Victor ieşi să pregătească şareta și să-mi ducă în grajd calul. Şi pe mine mă surprinsese hotărârea lui. Oricum ieșeam din sat şi treceam pe la cabană să-mi iau şi eu lucrurile.

     Bătrâna rămăsese țintuită pe pat, privind cum nepoata ei îşi punea doar două rochii într-o geantă maronie.

    -Nu-ți face griji, mătușă,  că o aduc înapoi! îi spun bătrânei simțind cum îi tremură bărbia înecându-şi suspinul.
    
   -Vă las să vă pregătiți. Mă duc să aduc actele fetei.

    Femeia ieşi lăsând în urmă senzația că fugim de ceva...

    -Ce-ți veni cu căsătoria, Sava? De ce mă vrei? Au trecut două zile de când ne-am văzut ultima dată. Am fost la cabană, nu erai! Te-am aştetat ceasuri bune în fiecare zi. Parcă intrase-şi în pământ. Şi-acum vii cu Victor direct la buna... Mi-a fost ruşine de ea, că ți-aş fi spus câteva...

    -Am avut treabă..., bâigui eu.

    Cum era să-i spun că  primarul deja se pregătea să-i devin ginere?

    -Nu mă iubești și totuși vrei să mă iei de nevastă... Nu te înțeleg... Ți-am zis că nu eşti obligat...

     N-o iubeam? Să mă ia naiba dacă ştiam ce simt pentru ea! O priveam şi nu mă mai săturam. Mi-o imaginam dereticând prin casă, aşteptându-mă cu masa, legănând copilul... O vedeam culcată în aşternutul proaspăt, cu pletele ei negre întunecându-mi mintea... O vedeam în fel şi fel de moduri... Şi nu ştiam încă ce simțeam pentru ea.

     -S-a aflat despre noi, Smaranda!  izbucnesc eu. A aflat primarul despre noi și vrea să spună la tot satul ăsta dacă nu îl acopăr în hoțiile lui. De asta mergem la Roman, ca să n-aibă vreme să te facă    jh de râs...

    -Adică o faci pentru mine...

    -Și pentru tine. Merg la oraş să găsesc o cale să-l opresc. Curând nimeni din sat nu va mai avea lemne pentru iarnă, că  gospodarul satului va consuma pe hârtie toate rațiile oamenilor.

     -Deci nu mă iubești. ..

     -De ce mă-ntrebi?  Tu mă iubești cumva?

     -De ce te-aş iubi, pădurare?

     Au! Ochii ei loveau peste mine săgeți aprinse. Cu femeile n-am ştiut niciodată cum stau. Vorbele lor ascundeau mereu atâtea înțelesuri... Şi-acum Smaranda! Își frământa mâinile în poală dar privirea ei era atât de sigură şi directă.

     -Pentru că nu ți-aş face niciodată rău, spun calm, încercând să-i potolesc nervii.

    -Nu-i de-ajuns! Nici Şuşa nu mi-ar face rău. Altceva?

    -Pentru că avem vârsta potrivită pentru căsătorie...

    -Sunt mulți băieți cu care pot să mă mărit, dacă vreau.

    -Dar niciunul nu te-a cerut încă...

     -Pentru că-s săracă, de-aia!

    -Eu te iau așa cum eşti, săracă şi frumoasă şi...

    -Şi începută.

    -De mine. N-aş suporta să te ia altul.

    -Dar nu mă iubești...

    -Dracu' să mă ia dacă ştiu, Smaranda!

    -Şi vrei să afli după ce devin nevasta ta?

   Se apropiase periculos de mult de mine. Abia îmi ajungea cu creştetul la bărbie, dar parfumul ei cald de femeie îmi invadase nările.  Mi-era foame de ea! Ochii ei mă înfruntau dar buzele ei pline îmi tot  cereau să le gust. Câteva cuvinte şi-apoi gura mea va lua, în valuri de striviri de pe buzele ei, dovada că ce există între noi este incandescent.

     -Dacă aşa aş fi sigur că te iubesc... Da!