Armonie in Dezacord

Capcană Nescontată

Mă întorc în aer şi reuşesc să îmi opresc îndeajuns de mult căderea pentru a nu-mi rupe nimic. Înainte să mă pot ridica, cineva aterizează pe spatele meu, lipindu-mi pieptul de pământ. Se aşează exact între aripile mele, aşa că atunci când le închid rapid şi cu forţă reuşesc să îmi iau prin surprindere atacatorul, dezechilibrându-l. Îl simt căzând în dreapta, iar eu mă rostogolesc spre stânga, pregătită să mă ridic şi să o iau la fugă.

Numai că planul îmi este dat peste cap când mă rostogolesc şi mă opresc în picioarele cuiva. Acesta se apleacă şi mă prinde de braţ, ridicându-mă forţat. Astfel mă pomenesc faţă în faţă cu Lucifer.

- Lilith, nu eşti bună de nimic, afirmă zâmbind.

Doar că trebuie să fi idiot să nu realizezi că acel zâmbet este format din cuţite şi spini, nimic bun. Mă cutremur şi încerc să mă smulg din mâna sa, dar este prea puternic pentru mine. Aerul trosneşte din cauza electricităţii exorcizate de simpla sa putere.

- Stai liniştită, o să mă ocup de tine într-o secundă, spune, fixându-şi acei ochi neţărmuriţi pe mine.

Mă opresc din a încerca din nou să mă îndepărtez. Nu vreau să atrag atenţia dragonului asupra mea.

Nu ştiu ce se întâmplă cu Lilith, dar nu am de gând să îmi întorc capul să văd. Îmi fixez privirea pe lănţişorul din platină cu pandantiv din piatra lunii, care stă exact în gaura creată din spaţiul dintre cele două clavicule. Şi în atmosfera încărcată de ameninţare şi primejdie, tot ceea ce îmi trece prin minte este întrebarea: „Cine ar putea să îi dăruiască Luceafărului o piatră a promisiunii, iar el să accepte să poarte acea promisiune atât de aproape de inima sa?". Întrebarea este spulberată de periclitarea din vocea lui.

- Vino aici, Lilith, ordonă Lucifer. Acum! ţipă când, presupun, Lilith îşi târăşte picioarele.

Cu colţul ochiului stâng o văd pe Lilith oprindu-se în lateralul meu cu capul lăsat.

- Îmi cer scuze... numai că nu apucă să termine fraza.

- Pleacă! Să nu te mai văd în faţa mea. Eşti inutilă! Spune-i lui Shaitan să te pedepsească şi să nu crezi că vei scăpa dacă nu vei face ce ţi-am ordonat, zice lovind-o atât de tare pe Lilith că aceasta este trimisă în trunchiul copacului.

Nu o văd, dar aud foarte clar sunetul făcut de corpul ei care se loveşte de lemnul viu.

- Acum, spune, fixându-şi privirea pe mine şi mângâindu-mi obrazul. Noi doi vom aştepta ca acea pacoste de Rhys să apară, continuă, trăgându-mă după sine.

Fire invizibile se înfăşoară în jurul meu, în jurul minţii mele, creând o conexiune între trupul meu şi Lucifer, în acelaşi timp în care mă închide în propria mea minte, furându-mi controlul asupra propriului meu corp.

Îl urmăresc la câţiva paşi depărtare de locul pe care îl alesesem, spre trunchiul căzut şi mâncat al unui copac.

Lucifer se aşează, obligându-mă şi pe mine să mă aşez lângă el.

- Ce-ar fi să îţi spun o poveste. Te-ar interesa? mă întreabă, trecându-şi degetele prin părul meu auriu.

Mă face să mă simt ca o păpuşă, furându-mi toate posibilităţile de a mă mişca. Degetele lui plimbându-se prin părul auriu crează acele fire subţiri, care se înmulţesc exponenţial, indiferent de cât de repede încerc eu să le dezintegrez.

Nu pot să îi răspund, dar nici nu are nevoie de unul, în vreme ce continuă să vorbească.

- Este, de fapt, povestea lui Zadkiel şi a renaşterii sale ca Rhys. O să îţi placă, sunt sigur. Povestea decăderii sale este mult mai profundă decât a mea şi mult mai puţin cunoscută. Cine nu ştie cum Heylel a vrut să stea pe tronul lui Dumnezeu ca şi Creator şi a părăsit Edenul ca să o facă? întreabă, vorbind de sine la persoana a treia, ca şi cum vorbeşte de cineva cunoscut. O cunoşti, nu? Pun pariu că a fost prima poveste pe care ai auzit-o. O avertizare pentru ce se întâmplă cu cei care doresc să înlocuiască Soarele. Dar ţi-a spus vreodată, cineva despre Rhys? mă întreabă, continuând să îşi treacă degetele prin părul meu, împietrindu-mă.