Omul care nu poate fi atins (Naruto fanfiction)

Capitolul 4

Dupa mica discutie cu Deidara, m-am dus in camera sa vad ce face Sakura. Stiam ca ea nu il suporta pe Sasori, insa nu si de ce. Eram un pic ingrijorata. Dupa fiecare misiune cu el, parea foarte rece si speriata. Ce s-a intamplat intre ei?

Cand am intrat in camera, am observat-o pe Sakura stand langa geam, fumand. Era calma si mi-a zambit, cum facea de obicei cand ma vedea. Am deschis gura sa o intreb ceva, dar un bocanit in usa m-a oprit.

-Intra, a spus Sakura. Usa s-a deschis si Konan a intrat in camera. Era foarte palida.

-Sakura, pot sa vorbesc cu tine.. intre patru ochi? a intrebat incet.

-Desigur, hai pe hol, a raspuns ea.

Au plecat si au inchis usa in urma lor. Despre ce o fi vorba?

-Konan's pov-

Aveam 23 de ani. Aveam tot viitorul in fata. Eram impreuna cu Pein de cam 6 ani, il iubeam atat de mult.. insa nu puteam sa-i spun adevarul. Sa-i spun ca in curand nu voi mai fi. Dar Sakura stia. Si-a dat singura seama, mai exact. Sufeream de cancer pulmonar. Ma luptam cu aceasta boala incurabila de ceva timp si stiam ca nu mai am mult.

-Sakura.. am inceput.

-Stiu, a spus scurt. Am putut sa-i citesc determinarea si ingrijorarea din voce. Sa mergem.

Am coborat cu grija sa nu fim vazute si ne-am urcat intr-una din masinile gruparii. Am oftat cand Sakura a pornit autovehiculul.

Dupa jumatate de ora am ajuns la spitalul unde lucra cel mai bun doctor pe domeniu, Tsunade, si am urcat cele cateva etaje pana la cabinetul ei. Cand am intrat, privirea ei a devenit ingrijorata.

-Konan.. stai jos, mi-a spus si am facut cum am fost instruita. I-a luat o ora sa ma consulte, timp in care Sakura a ramas tacuta. A oftat inainte sa-mi dea verdictul: Draga mea, nu stiu cum sa-ti spun asta.. dar nu cred ca ai mai mult de o luna..

Nu m-a putut privi in ochi cat a spus asta. Nici nu voiam sa o faca, dar i-am zambit cand s-a uitat la mine.

-E ok, ma asteptam la asta, i-am spus. Cred ca o sa plecam acum. Am lasat-o pe Sakura sa o plateasca pe Tsunade.

Dupa 10 min de mers cu masina, Sakura a tras pe dreapta. M-am uitat si am descoperit cu uimire ca plangea. Omul care nu putea fi atins de arme, sentimente si emotii.. plangea. Plangea cu sughituri.

-Sakura.. mi-a luat mana intr-a ei fara sa-mi spuna nimic. Mi-a facut semn sa tac. Am stat asa cateva minute, care au parut o eternitate. Nu puteam sa plang. Nu puteam sa-i spun cat de mult o sa-mi lipseasca. Stiam ca ea si Pein vor suferi cel mai mult. Nu voiam sa-i las singuri, dar nu aveam de ales. Ma durea sa o vad asa distrusa si vulnerabila.

Promit ca o sa am grija de voi oriunde o sa ajung.

Promit.

***