Monarhia Lui Lucifer

Capitolul IV

                         *  *  *  *  *
     Femeia asta e o ciudată. Nu pot sa o înțeleg. Iese afară de parcă nu ar conta. Nu îi e frică?   
      Tipul pe nume Jesse îmi desface mâinile și picioarele legate. E vizibil tulburat. II place de ea. Ce fel de sentimente patetice, umane.
     Îmi mișc puțin mâinile și picioarele. Curelele mi-au lăsat urme pe piele. E incredibil cât de fragil este corpul uman. Îmi dau jos hainele. Tipul ăla Jesse se uită insistent la mine. Hainele curate, albe, miros a tămâie. Mereu am urât acest miros, chiar și atunci când lumea era doar una. Îmi iau vechile haine, mototolite în mâna dreaptă.
     -Am să te conduc la camera ta, îmi spune Jesse. Acesta mă conduce pe tot felul de coridoare, mai mult sau mai puțin luminate; mai mult sau mai puțin populate. În final, ajung la o cameră la finalul unuia dintre coridoare.
     -Um...păi, vei sta cu mine...așa au spus
spus ei..eu nu am zis nimic, îmi spune Jesse, încercând să-si facă un fel de scuză.
     Intru în camera decent luminată cu lumină albă. Două paturi puse în cele două părți opuse ale camerei îmi atrag atenția pentru că erau printre puținele piese de mobilier.
       - Pentru început aș putea împărții cu tine câteva din hainele mele. Fetele o să îți cumpere ceva curând.
       - Nu am nevoie.
       Îmi arunc hainele mototolite pe patul de lângă noptiera liberă.
       Camera se afla într-o ordine perfectă, încât dacă Jesse nu își avea cele câteva poze puse pe noptieră, aş fi crezut că nu trăiește nimeni acolo.
       Am ieșit. Trebuia să o caut pe ea.

                         * * * * *

       Am mers în camera mea și m-am întins în pat. Îmi închid ochii și încerc să-mi readuc aminte ce-am simțit pe front. A fost atât de ciudat,atât de puternic. Am fost de atât de multe ori, dar parcă niciodată demonii nu au fost la fel de puternici. Cumva, un demon mai presus Ducilor sau Lorzilor i-a ajutat.

                        * * * * *

       Aş fi vrut atunci să știu exact că, cel mai bun prieten al meu avea să fie Diavolul, și că acesta se va arăta mai devreme sau mai târziu.
        Pe front, îngerii și demonii mureau, iar umanitatea se schimba. Balanța bine-rău se înclina din ce în ce mai mult în partea răului. Surprinzător, asta nu a dus la revolta oamenilor sau transformarea lor în nelegiuitori, criminali. Ei plecau capul cu teamă în fața răului. "Ne va perepsi". "Ne va distruge dacă nu ne supunem." Oamenii își pierd încet mințile,  iar Dumnezeu se face nesimțit.