Jocul razbunarii

Capitolul 34

-Ce anume? De fapt lasa! Merg cu tine! Am deschis gura pentru a-i spune ca pot merge si singura, insa simplul gest de a ridica degetul aratator spre mine m-a facut sa o inchid la loc, stiind ca argumentele mele nu sunt suficient de solide pentru a-l face sa se fie de acord. Am aprobat cu un gest scurt al capului, iar el s-a ridicat imediat de pe scaun.

-Merg cu voi, nu are rost sa raman aici! Am un presentiment ciudat! M-am intors spre Aiden care isi freca stresat fruntea cu doua degete, pierdut printre ganduri. Perfect! Acum nu trebuie sa mai scap doar de Erik, ci si de Aiden.

Am parcurs cu liftul etajele pana la parter, iar expresia angajatei de la receptie mi-a atras atentia. Nici macar nu vreau sa imi imaginez ce gandeste acum, cand m-a vazut cu doi barbati, parasind hotelul dupa ce am stat in jur de 24 de ore intr-un apartament.

M-am urcat in spate, cedandu-le celor doi locurile din fata, insa dupa ce Erik si-a ocupat locul la volan, Aiden a venit langa mine, lasand locul din dreapta gol. Mi-am inchis ochii pret de cateva secunde, insa puteam simti privirea ingrijorata a satenului de langa mine, cum ma arde. Inca o data, imi demonstra cat de bine ma cunoaste! E constient de faptul ca ma irita protectia exagerata si intrebarile fara sens, repetate la nesfarsit. Stia ca nu sunt bine, insa stia, de asemnenea ca singurul lucru pe care il poate face e sa fie langa mine, iar eu ii sunt extrem de recunoscatoare pentru tot. Doamne cat il iubesc pe baiatul asta!

Am coborat inaintea lor din masina si dupa ce am descuiat usa, am mers direct in camera mea. Am cautat rapid printre haine si m-am schimbat intr-o pereche de blugi nergrii si un tricou de aceeasi culoare. Intotdeauna mi-a placut negrul, insa acum constientizez cat de mult ma reprezinta, pentru ca aceeasi culoare are si sufletul meu.

M-am intors la dulap si am luat ruxacul aflat in sertarul de sus. Am pus mana pe primul pistol pe care l-am vazut in interiorul lui si m-am asigurat ca are cartusul plin. L-am indesat in spatele blugilor, si am tras tricoul peste el, pentru a-l ascunde. Tot ce ramane acum de facut e sa iau cheile de la masina lui Erik si sa plec.

Manata de apriga dorinta de razbunare, m-am miscat robotic, partial constienta de ceea ce fac.
Erik si Aiden erau in bucatarie, iar cheile de la masina pe masa. Le-am luat rapid si am alergat spre usa de la intrare. Inainte ca cei doi sa ma poata opri, am accelerat si am plecat cu un scartait de roti. Oamenii, cladirile, copacii, treceau pe langa mine cu viteza, insa gandirea mea se afla in transa. Nu imi amintesc cum am condus sau cum am ajuns aici, dar in clipa in care am oprit masina in fata cladirii imense, pulsul mi-a crescut considerabil, nu din cauza fricii, ci a furiei ce imi pulsa nebuneste prin vene.

-Il caut pe Nicholas Anderson! Imi puteti spune unde il gasesc? Zambetul ipocrit al secretarei de la receptie si-a facut imediat aparitia, odata ce m-a vazut, insa nu aveam dispozitia necesara sa ii iau in discutie falsitatea. Se pare ca spre deosebire de data trecuta, cand nu mi-a permis sub niciun chip sa intru in biroul lui, acum lucrurile s-au schimbat.

-Se afla in sala de sedinte de la etajul 4! Picioarele m-au purtat in pasi mari spre lift, insa m-am oprit exact in momentul in care am pasit inauntru. Erik venea intr-un mers grabit spre mine, furios probabil pentru ca i-am imprumutat masina si am plecat fara sa spun vreun cuvant. Am apasat de nenumarate ori pe butonul cu numarul 4, iar usile s-au inchis cu cateva clipe inainte ca el sa ajunga la mine. Daca stau mai bine sa ma gandesc, cred ca masina lui Aiden era parcata in fata casei, asta explica modul in care a ajuns atat de repede aici. Sper doar ca Aiden nu a venit cu el.

Usile s-au deschis cu un mic clinchet si am pasit pe holul lung la capatul caruia stiam ca se afla sala de sedinte! M-am oprit in fata usii duble din lemn masiv si am tras o ultima gura mare de aer inainte de confruntarea finala.
Am deschis usa si am lasat deoparte masca de calmitate si nepasare, lasandu-mi adevarata fata la iveala. Aceea a unei persoane indurererate, furioase, a carei dorinta de a ucide i se putea citi cu usurinta in privire. El se afla acolo, pe scaunul de piele negru, in capul mesei enorme. A tresarit in clipa in care am deschis cu putere usa si am intrat ca o tornada si s-a ridicat aproape in reluare de pe scaun sau cand m-a vazut.

-Kayla! Ochii sai analizau fiecare portiune din corpul meu. Desi depunea eforturi considerabile pentru a o ascunde, ii puteam citi furia din spatele ochilor intunecati. Nu se bucura sa ma vada, din potriva, uraste ideea ca eu sunt inca in viata.

-Buna, tata! Am rostit cu atat de mult dezgust cuvintele incat pana si un copil de gradinita il putea identifica in voce.

-------------------------------------------------------

Puteti sa ma omorati, injurati etc. O merit din plin pentru ca mi-a luat atat de mult sa postez!
Am inceput scoala, iar acum timpul liber reprezinta e de 5% pe zi, adica durata de acasa pana la scoala si invers!
Imi pare rau pentru intarziere? Ma iertati?😔😟

P.S. am schimbat coperta cartii! Cum vi se pare? E mai buna aceasta sau precedenta?😊😊