Dr. Psychophath [Yaoi]

Capitolul 7

- Eu o să mă mut... zise faţă după pleca uşor capul.

- Stai, de ce? Cum? Unde? Când? am întrebat agitat.

- Păi ai mei au zis că merit să merg la o şcoală mai bună, dar e prea departe aşa că mă mut. Plec în seara asta şi de aceea am venit la tine aşa de târziu.

- Şi ce de n-am ştiut până acum?

- Păi ai mei s-au gândit la asta în zilele în care ai lipsit tu şi mi-au luat ieri transferul.

- Ok... Ei, îi pun mâna pe umăr, succes la noua şcoală, sper să ieşi cu media cea mai mare.

- Promit, zise ea după pleacă.

„Oare e din cauza mea? Sau pur şi simplu ai ei i-au zis să facă asta? Lumea e tare ciudată în ultima vreme" mi-am spus eu după am oftat uşor şi am intrat în casă. Am păşit uşor spre camera mea, în timp ce mă clătinam uşor *un fel de zombi:)*. Fusese o veste cam tristă, petru că e mă încuraja de fiecare data să învăţ şi să ajung cineva, şi acum a dispărut. Mi-am lăsat mâna să cadă pe clanţa uşii, după am intrat, aruncându-mă în pat că pe un gunoi.

„Deci să recapitulăm: Am fost răpit de un doctor nebun care locuieşte în pădure. Acesta m-a lăsat în viaţa din motive necunoscute, urmând să mă îndrăgostesc de el. Pe când credeam că e bine, au venit ai mei şi m-au adus înapoi acasă. I-am spus lui Mihela ce simt cu adevărat pentru ea şi s-a supărat. Părea că viaţa mea reintra în norma dar l-am întâlnit pe Hades care m-a condus înapoi la Nathan, iar acum aflu că Mihaela pleacă... offfff, de ce nu pot fi normal?" *pentru că normal e plictisitor* m-am spus după m-am uitat la ceas. „10:42... ar trebui să termin de scris său risc că mă trezesc obosit" am spus după a început „distracţia". Având în vedere că eram deja obosit, nu prea aveam chef şi eram şi supărat am terminat pe la 11 şi ceva după m-am culcat.

Perspectiva lui Nathan

După de l-am condus pe puşti casa m-am îndreptat şi eu către casa mea. Mergeam destul de grăbit, având în vedere că era vreo 11 noaptea şi era destul de frig. Nu prea erau oameni pe stradă, aşa că mă puteam strecura uşor printre ei.

Ajuns aproape de pădure am putut merge lejer. „Ce o fi făcut puştiul ăla în lipsa mea?" mă întreb eu plictisit dar ceva îmi atrage atenţia. Era o maşină care tocmai se izbise de un copac şi în flăcări. Curios, m-am dus să văd dacă mai e cineva în viaţă. M-am apropiat de automobil şi m-am uitat pe geam. Înăuntru se putea zări un bărbat de vreo 50 de ani, o tânără pe scaunul alăturat şi o femeie de-o seamă cu bărbatul pe bancheta din spate. Fata părea încă în viaţă, dar era foarte rănită. Profitând de ocazie am deschis portiera şi am scos fata afară. Am aşezat-o pe jos şi am analizat-o. „Ok, sângerare excesivă la nivelul craniului, câteva fracturi şi de asemenea nenumărate vânătăi, cel puţin la prima vedere... hmmmmm, dacă nu vine nimeni să te salveze în... maxim 1 oră, eşti moartă" am spus eu. Părea cam inconştienta dar totuşi mişca. „Să fac pe bunul samaritean? Nah... prea multe chestii bune în ultimul timp" mi-am zis după am dat să plec.

- R-Ryan?... zise fata deodată.

La aceste spuse am făcut ochii mare şi m-am dus către ea:

- Ştii pe cineva numit Ryan? am întrebat suspicios.

- D-da, este... un prieten foarte bun..., spuse ea abia vorbind.

- Cum arată?

- Are părul roz, ochi roşii şi... şi e foarte prietenos...

- Ok... mori, am zis după m-am îndreptat spre casă.

Se pare că-l cunoştea pe Ryan, dar acum e moartă, deci nu poate să mi-l ia. Am intrat în pădure. Încă mă gândeam la târfa aia pe care am găsit-o în acea maşină. „De ce ia strigat numele tocmai lui? Care e legătura dintre ei?" mi-am zis. Am mers ceva până ce am ajuns aproape de casă. „Toporul meu, deci aici era" am spus zărindu-l în acelaşi tufiş în care îl lăsasem lângă pisica decapitată, după mi-am luat „arma" şi am intrat în casă.