Armonie in Dezacord

Prolog

Un moment de panică mă cuprinde când nu pot să dau de nimic şi disperată mai fac un pas în faţă, aproape de marginea zidului. Periculos de aproape de marginea măcinată a zidului de piatră.

Piatra de sub picioarele mele dispare în secunda în care o mână apare din neant şi mă apucă de braţe. Aşa că în loc să cad, mă trezesc ţinută în braţele celui pe care îl aşteptam. Ţepii ascuţiţi şi veninoşi, ce ies mândrii din pielea braţelor sale, se îndepărtează de pielea mea delicată, protejându-mă. Veşnic protejându-mă.

Lumina dispare, lăsând în urmă răsăritul de soare cu culorile sale calde, numai că eu nu văd în faţa mea decât un piept îmbrăcat într-o cămaşă neagră şi descheiată, dezvăluind pielea cu o tentă albăstruie.

Nu vreau să îmi ridic privirea, simţindu-mă dintr-o dată sfielnică.

Îi pot simţi furia ieşind prin fiecare por al trupului său şi nu vreau să îmi ridic privirea şi să văd flăcările arzând în ochii săi. Nu ştiu de ce este furios. Dar am aşteptat atât de mult acest moment, nu vreau să ratez nici o secundă certându-mă. Aşa că îmi strecor mâinile pe sub braţele sale şi îmi lipesc trupul de al său, ascunzându-mi capul în pieptul său. Inima sa are un ritmul diferit de a mea, dar este reconfortant să îi aud din nou bătaia înceată.

Îi simt muşchii încordaţi, relaxându-se încet, parcă ezitând să dea drumul furiei ce îl domină.

Este aici. Este teafăr. Doar atât contează.

- Să nu mai faci niciodată asta, îi aud vocea puternică avertizând, numai că ardoarea mâniei sale a trecut, lăsând în urma sa doar nemulţumire.

În acest timp aripile sale de catifea se mişcă lin, coborându-ne spre o zonă lipsită de pietre ascuţite şi periculoase.

- Nu pot promite nimic, spun, riscând şi ridicându-mi privirea.

Ochii săi irizaţi se uită la mine cu adoraţie şi îngrijorare. Îmi ridic mâinile şi mi le pun pe umerii săi, având grijă să nu mă înţep de ţepii ce îi cresc exact la încheietura dintre braţ şi omoplat. Pentru o milisecundă, privirea sa se îndreaptă spre mâinile mele, iar ţepii se îndepărtează de atingerea mea, după care se uită în ochii mei, oferindu-mi un mic zâmbet.

- Eşti atât de încăpăţânată. Rişti inexistenţa pentru cineva ca mine... Poate chiar nu suntem buni unul pentru celălalt, afirmă uitându-se cu atenţie la mine, urmărind şi catalogând fiecare reacţie.

- Cineva ca tine? Tu eşti totul pentru mine. Tu alungi singurătatea din viaţa mea, nu te vinde atât de ieftin, Rhys.

Picioarele noastre ating pământul şi pentru o clipă îl simt încordându-şi braţele în jurul meu, dar apoi îmi dă drumul, iar eu mă îndepărtez, întinzându-mi aripile şi aruncând o rapidă privire către penele mele albe.

Răsuflu uşurată la vederea albului cu o tentă de argintiu încă impecabil.

Nici o urmă de corupţie. Încă.

Îmi întorc privirea la Rhys, simţindu-mă puţin ruşinată de reacţia mea şi îl prind uitându-se gânditor la aripile mele.

Şi îl simt încercând să se distanţeze de mine.

- Nu contează! ţip, făcându-l să îşi mute rapid ochii pe chipul meu pentru a înţelege ce se întâmplă. Este un risc pe care sunt dispusă să mi-l asum.

Nu trebuie să explic. Nu am nevoie de mai multe cuvinte pentru ca el să înţeleagă. Văd realizarea strălucind în curcubeul irişilor săi.

- Totul pe lumea aceasta are un preţ, iar eu sunt dispusă şi dornică să îl plătesc, dacă asta înseamnă că voi putea petrece timpul cu tine, afirm făcând un pas către el, dar Rhys face un pas în spate, menţinând distanţa dintre noi.