Dr. Psychophath [Yaoi]

Capitolul 1

Am deschis ochii încet ochii. „Unde... mă aflu?" am întrebat eu după mi-am adus aminte de aseară. Ăla trebuie să fi fost cel mai jenant moment din viaţa mea. M-am ridicat uşor din pat, fiind ameţit, probabil din cauza injecţiilor sau a cloroformului sau pur şi simplu a oboselii. Am încercat să deschid uşa, dar era încuiată desigur. M-am aşezat în pat şi am aşteptat ca acel tip să revină, dacă va reveni. Camera era destul de întunecată, nu prea se vedeau multe pe geam înafară de nişte plante care îl acopereau. Avea multe rafturi cu cărţi, cred ocupat cam 50% din pereţi, un birou pe care erau nişte hârtii şi un covor care acoperea toată camera.

Deodată aud uşa. Sigur era el, pentru că sunt sigur că nu mi e nimeni în viaţa înafară de el. A intrat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic având în mână un castron. L-a pus pe noptieră, m-a privit pentru o secundă după s-a îndreptat spre ieşire.

- H-hei, mersi că nu m-ai omorât, i-am spus eu cu un tremur în glas.

- Tss, să nu crezi că ţi-am făcut un bine, următoarele zile îţi vei doar să fi murit, mi-a spus.

- Nu-i nimic, e greu să găseşti cobai în zilele de azi, am zis eu cu un aer mai ironic.

-...D.. De ce reacţionezi aşa!!? De ce nu mă implori să te las să pleci!? De ce accepţi aşa uşor? izbucnii aceste după început să arunce tot ce-i venea la mână.

- Scuze, doar că eu nu te consider rău, cred că doar ai o problemă care trebuie rezolvată şi de aceea sunt eu aici.

- Încetează cu atâta bunătate venită de nicăieri şi mănâncă ce ţi-am adus!! Azi avem multă treabă şi n-am timp de pierdut.

- Ok, am spus după am apucat castronul cam nesigur şi am început să mănânc.

Nu avea mai nici un gust. Chiar nu se pricepe la gătit sau n-a avut timp să înveţe. Erau câteva legume, nişte condimente puse aiurea şi, desigur, apă. Un fel de supă aş putea spune. Am încercat să mă grăbesc puţin şi, în câteva minute am terminat. Imediat mi-a apucat braţul şi m-a tras după el în acelaşi laborator în care m-am trezit. Să nu mai spun că aveam o durere groaznică în fund de fiecare dată când călcăm. Nu-i nimic, mă voi obişnui, doar nu va dura o eternitate.

Odată ce am ajuns în acel loc m-a pus pe un scaun şi m-a legat, după s-a dus să i-a o seringă cu ceva incolor în ea. Mi-a ridicat uşor bărbia şi cât ai zice peşte a şi terminat. Pare foarte inventiv din câte se pare, având în vedere că găseşte noi metode de tortură zilnic. Mă întreb dacă a luat vreo dată pauză, cam ca un concediu... hmm. M-a dezlegat apoi s-a aşezat pe un scaun, fata în faţă cu mine, şi a început să mă privească.

- Am... ce mi-ai făcut? am întrebat.

- Păi, acest ser e ca un fel de drog, un drog care se manifestă cam diferit şi ce aceea vreau să-ţi văd reacţiile. Nu ştiu de ce îi ia atâta, ar fi trebuit să-şi facă efectul deja, zise el atârnând ochii la un ceas de pe perete.

- Ok... şi... tot nu mi-ai spus cum te cheamă...

- Fie. Mă numesc Nathan Asgor *nu mă judecaţi, nu mi-a venit alt nume în minte*, am 21 de ani şi fac experimente cam de la 16 ani. Tu?

- Păi, mă numesc Ryan Jhonson, am 17 ani şi probabil că mama mea m-a dat dispărut.

- Eh, nu-mi pasă... pff, ce îi ia atâta? Zise Nathan bătând din picior.

- Probabil e vina mea. Ai mei au făcut tot posibilul să fiu rezistent la boli şi alte chestii ce-mi pot dăuna, deci...

- Deci practic tot serul meu s-a dus pe apa sâmbetei. Mersi mult cap roz.