Capitolul 3: Suspectă de crimă

50 2 0
                                    

-Sunt iubitul tău!

Mintea mea, obosită și euforică cei drept, abia procesa informația primită.Expir zgomotos și îmi răvășesc părul cu palmele.Mă întorc cu fața spre el, sprijinită de mașină cu expresie dură.

-Cât de amuzant ai devenit.Nu mă așteptam la ceva mai mult din partea ta.

Își duce privirea în pământ, căutându-și cuvintele, fiind deranjat de modul nonșalant de  a-i insulta intențiile față de mine.

-Știi că mă rănești cu vorbele astea, nu?

Când își ridică privirea, ochii lui îi fixează pe ai mei.Era sincer.Kelvin arogantul și egoistul din liceu chiar era afectat de cele spuse de mine.Mi de lucruri îmi trec prin minte.Dacă îmi zicea adevărul?Dar, dacă aș fi fost iubita lui, atunci de ce nimeni nu mi-a menționat acest lucru și mai ales, de ce ne-am întâlnit aici, lângă un club la ora 2 dimineața.

-Uite!Nu știu ce te-a apucat ,dar o să trec cu vederea totul, dacă mă asculți.

Nu-i răspund.Impulsul m-a făcut să urc cât de repede am putut în mașină și să părăsesc parcarea rapid.Ajung acasă și mă strecor încet în cameră.Chiar trebuie să-mi cumpăr un apartament doar al meu, până la urmă sunt un adult.

Mă demachiez și mă schimb în pijamale, după care mă așez în pat cu telefonul în mână.Mintea îmi fuge la Logan și la felul în care m-a mințit, iar alcoolul din mine doar alimenta această stare de furie.Fără să gândesc prea mult, îi scriu un mesaj:

Nu știu cine ești sau ce vrei de la mine, dar te rog să uiți tot ceea ce a fost între noi.Îți promit că voi face la fel!

                Fosta ta prizonieră/iubită, Olivia.

O lacrimă stingheră mi se prelinge pe obraz.Îmi pun capul pe pernă și mă întorc într-o parte, oftând.Închid ochii și încerc să-mi afund gândurile într-un univers ficțional, pe placul meu.Timpul trece și eu abia adorm.

•După două săptămâni•

Pășesc cu încredere în clădirea grandioasă de la marginea orașului.Intru în lift și apăs pe butonul ce indica etajul 9.Sunetul specific mă anunță că ajunsesem.Părăsesc ascensorul și continui să merg până la apartamentul 348.Bat încet la ușă și aștept ca aceasta să mi se deschidă.Întâmpin chipul lui Kelvin pe care disting o urmă de uimire ,dar și de fericire.Mă invită înăuntru ,iar eu nu zăbovesc mult timp.

-Te rog, stai jos! spune, arătându-mi canapeaua mare de culoare crem ce ocupa mult din living.

Mă așez și aștept ca și el să facă la fel.

-Vrei ceva de băut?Sau orice altceva? mă întreabă oprindu-se din mers, în dreptul meu.

-Aș vrea adevărul, zic cu demnitate.

Își trage un scaun de la masă și se pune pe el, față în față cu mine.Își drege puțin glasul și mi se adresează:

-Olivia, unde ai fost până acum?

Îl privesc uimită de curajul lui fără limite de a continua minciuna începută în noaptea aceea.

-Mai bine zis, de ce nu mai căutat? îi intru în joc cu replica mea.

-Te-am căutat, dar parcă pământul te înghițise de-a binelea.Mi-am pierdut puțin speranța când vedem cum trec lunile și tu nu erai niciunde.

Hurt II | Rebuilding the future [Pauză]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum