Vivianne

Capitolul 8 "Schimbarea"

Seara aceea...m-a facut sa realizez ca nu aveam o viata perfecta. Perfectiunea mereu ascunde ceva putred in interior. In acea clipa tot ce insemna fericirea din mine s-a dus. Nu mai sunt fata care mereu avea un gand pozitiv,se bucura din lucruri mici si zambeste de cate ori are ocazia.

Mereu am fost mai atasata de mama,dar nu mi-am dat seama cat de mult insemna partea ocupata de tata in viata mea. Nu inteleg nici acum de ce a simtit nevoia de a consuma droguri si ce a facut gresit fata de banda de traficanti ca sa il omoare.
Niciodata nu a parut ca ar avea probleme de niciun fel. Dar e de neimaginat cat de multe pot ascunde oamenii in spatele unui zambet.

In acel moment am scapat telefonul si am ramas blocata,iar lacrimile imi curgeau siroaie. Nu mai puteam vorbi sau misca. Harry incerca sa ma faca sa vorbesc,dar tot ce am spus a fost "Trebuie sa ma intorc la Londra".
Am ramas neclintita in timp ce el imi aduna lucrurile apoi m-a ajutat sa ajung la masina. Spre dimineata am ajuns in NY,iar cand a ajuns Liam din Boston am luat primul avion spre Londra impreuna cu el.

A urmat inmormantarea. Mama era distrusa. Nu stia ce a mers gresit,ce a lipsit.
Depresia mea incepea sa ma inghita din ce in ce mai mult. Liam incerca sa ma incurajeze,dar nu mai puteam sa aud pe nimeni.

Acum,dupa doar o saptamana,m-am intors in New York. Stau la Liam pentru ca Rita a refuzat sa ma lase singura. Oricum acum ma simt mai singura ca niciodata. Inainte imi placea negrul pentru cum arata,acum ma regasesc in el. Imi placea cafeaua pentru gust,acum e singura care ma tine treaza in ciuda orelor infinite de nesomn din cauza cosmarurilor.
Niciodata nu am crezut ca eu voi ajunge sa cad prada depresiei,dar nu stim niciodata cat de dureros este un lucru pana nu il experimentam.

Mi-am vopsit azi parul brunet si am inceput sa port mult negru. Acum e pur si simplu tot ce ma mai atrage in vreun fel. Nu e doar ceva pe care oamenii il poarta ca sa iasa in evidenta. E singurul lucru care acum e frumos. Zambetele false sunt din ce in ce mai dese cand sunt intrebata "Esti ok"?
Nu am mai iesit aproape deloc cu Liv,Taylor si Katy. Toti ma privesc cu compatimire si incearca sa se comporte cat mai dragut,dar eu nu am nevoie de compatimire,eu am nevoie de cineva care sa ma ajute sa infrunt realitatea,nu sa incerce sa ma ascunda de ea.
Nu imi pasa cat de mult ma doare,cat de mult sufar,cat de mult plang pe dinauntru pentru ca nu mai am lacrimi,dar NU voi lasa depresia sa ma omoare. Nu voi incerca sa ma sinucid doar pentru ca vocea din capul meu imi spune ca nu mai e niciun rost sa traiesc.
Totul e dat peste cap. Mama a spus ca va fi bine si sa ma intorc in New York, sora ei a venit sa stea cu ea un timp,dar asta nu poate sa rezolve nimic.
-Viv,cina e gata! A venit si Harry. ma anunta Liam.
-Cobor acum.
Ma dau jos din pat si cobor pe scarile impunatoare. Ma asez la locul meu obijnuit de la masa si astept sa vina si ceilalti.
-Vivian?! Harry sta neclintit in fata usii de la bucatarie.
Ma uit la el cu o fata neutra si imi indrept privirea inapoi spre farfuria goala.
-Ce ti-ai facut la par? continua el.
-L-am vopsit.
-Observ. Vreau sa spun,de ce?
-Nu e evident?
-Cred ca nu e momentul pentru o discutie despre asta,Harry. ii spune Brad in timp ce se aseaza la masa.

Intorc cu furculita spaghetele cu sos din farfurie si ma fortez sa mananc.
Nu am mai mancat aproape nimic de cand m-am apucat sa fumez,dar foamea nu putea conta mai putin acum.
-Draga,daca vrei iti fac un suc de fructe. se ofera Rita cand vede ca nu am mancat aproape deloc.
-Imi fac eu. ma ridic de la masa usurata ca nu se supara nimeni ca irosesc mancarea.
Pun in aparat cateva fructe pe care le gasesc primele si ii dau drumul.
Beau putin din el in timp ce intra Harry.
-Putem vorbi putin?
-Vorbeste.
-Nu aici...pot sa te duc undeva?
-Oricum nu am nimic de facut.
Iesim pe usa din spate si urc in SUV-ul lui.
Strada e pustie,luminand-o doar felinarele de pe margine. Doar cand nu mai ai lumina iti dai seama cat e de frumos intunericul. Sunt constienta ca de cand am inceput sa fumez,sa ma ascund de lume,sa ma tai...ma distrug singura incet,dar e sentimentul acela de nepasare,ca simti nevoia sa nu-ti pese,dar ma mint singura pentru ca sunt in starea asta doar pentru ca imi pasa. E totul o infinita confuzie amestecata cu durere.
-Am ajuns. ma trezeste Harry din gandurile mele.
Ne aflam intr-un parc micut si pustiu,neluminat de nimic.
-Ce facem aici?
-Vorbim.
Isi scoate din masina o patura si il opresc atunci cand vrea sa o intinda pe jos.
-Nu-i nevoie. E doar iarba.
Imi da un zambet aprobator si ne asezam pe jos.
-Cand eram mic,tata ne facea viata un calvar. incepe el sa vorbeasca.
De la un timp venea mereu acasa beat si gasea orice scuza ca sa o bata pe mama. Spargea tot prin casa,daca mama vorbea cu el cand era beat o tortura cu bataia ore intregi...
-Harry... incerc sa il opresc. Ochii ii lacrimau si straluceau in lumina slaba a noptii. Nu vreau sa se simta obligat sa imi povesteasca lucrurile astea.
-...eu si cu sora mea mai mare,Gemma,doar stateam neputinciosi cu lacrimi in ochi si priveam cum mama e chinuita...O ameninta ca daca sa va desparti de el,o va omorî. Am trait cosmarul asta in fiecare zi timp de 5 ani. Intr-o zi,Gemma reusit sa ajunga la telefon si sa sune la politie. Politia a ajuns si l-au luat pe tata. La un an,a fost eliberat din inchisoare datorita firmelor pe care le conduce,s-a intors acasa plangand si cerandu-i in genunchi iertare mamei. Dupa un timp,mama l-a iertat,dar a refuzat sa mai fie impreuna. Ne-am mutat din Londra aici toti patru,tata si-a cumparat o casa,iar mama,la putin timp s-a mutat in Paris pentru ca si-a gasit un job acolo. Pana cand am inceput facultatea am stat la parintii lui Liam,apoi am intrat in fratie. Nu am mai putut sa stau niciodata cu tata. El spune ca s-a schimbat,dar ranile copilariei noastra si ale mamei nu vor fi niciodata vindecate. Nu am putut sa dau uitarii totul si sa pretind ca l-am iertat...
-Harry,imi pare rau...
El a indurat extrem de mult si a ramas puternic. Nu imi pot imagina ce as fi facut daca asta mi s-ar fi intamplat mie. Se vede ca il doare sa isi aminteasca de clipele astea,in ciuda exteriorului lui rece care nu lasa la iveala nicio emotie.
-Am vrut doar sa stii,ca stiu ce inseamna suferinta cand are legatura cu familia. Mi-am trait viata cu petreceri si fete in fiecare noapte ca sa incerc sa nu ma mai gandesc la prin ce am trecut in anii trecuti.

Imi trec mana rece usor pe umarul lui,iar lacrimile din ochii lui verzi incep sa dispara.
Imi ia mana de pe umarul lui si isi trece privirea peste taieturile de pe ea.
-Viv...
Mi-o retrag usor si ii dau un zambet trist urmat de o lacrima care mi se scurge pe obraz,dar o sterg repede.

-Ce e asta? isi trece degetul peste tatuajul in forma de coroana de pe ceafa mea.
-Ceva de care trebuie sa scap...
-Nu...un tatuaj trebuie sa reprezinte ceva ce ai simtit atunci cand l-ai facut.
-Da...nu am fost niciodata atat de puternica pe cat am crezut.
Nu imi mai spune nimic. Stie ca orice mi-ar spune nu ar ajuta. Tacerea e cel mai bun raspuns in momentele astea.

Stam fara sa mai spunem nimic si privim stelele. Nu m-as plictisi niciodata sa stau asa si sa ma uit la ele,sa le gasesc formele,sa le admir...

Aud telefonul cum imi vibreaza in jacheta si il scot. E un mesaj de la Liam.

Liam: Unde esti?

Vivian: Ma intorc in curand.

-Cred ca trebuie sa ne intoarcem. E 1:30 AM. spun eu putin dezamagita.
-Da...haide.

Maine ma intorc la facultate. De cand a murit tata nu am mai fost,am incercat sa recuperez putin de pe notitele lui Liam,dar imi e extrem de greu sa ma concentrez.

Urmeaza inca o noapte in care nu voi dormi nici pe aproape cat ar trebui. Intru la dus si incerc sa imi relaxez muschii incordati.
Simt nevoia apasatoare de a merge pe terasa sa fumez...Nu pot sa cred cat de mult m-am schimbat. Mereu imi spun ca nu e bine cum procedez,dar ce mai conteaza binele printre atat de mult rau?
Merg pe terasa si imi aprind tigara. Ma simt de parca mi-am pierdut respectul de sine. Imi e dor de mine cea de dinaintea mortii tatalui meu.

Tigara imi e luata dintre degete si aruncata pe jos.

-Hey! ma intorc ofensata la Harry.
-Nu mai fuma. Nu iti face bine. imi spune calm.
-Si ce-ti pasa tie?
-Mergi la culcare. imi evita intrebarea si ma impinge usor spre usa.
-Dar nu pot sa dorm.

Iese din camera fara sa mai spuna nimic si se intoarce in foarte scurt timp cu un pahar cu apa si o pastila.

-Ia asta. imi pune pastila si paharul in mana.
Ma uit 2 secunde la ea si o inghit.

Sta pe marginea patului cateva minute fara sa mai spuna nimic si simt ca mi se face somn. Ma intind in pat cu spatele la el si imi simt corpul cum se linisteste. Harry ma acopera de la talie in jos cu patura subtire si iese din camera soptind usor un "noapte buna" si imi lasa veioza aprinsa.

***

Am inceput sa iau invatatul mai in serios in ultima saptamana,imprumutand majoritatea notitelor de la Liam.

Harry imi da in fiecare seara cate o pastila ca sa ma ajute sa dorm si nu ma mai simt atat de obosita in timpul zilei. Dupa cursuri,de obicei alerg in parc sau merg la sala,iar asa,incerc sa imi eliberez mintea pentru putin timp.

Rita e mereu foarte amabila cu mine si sunt mai mult decat indatorata familiei lor pentru cat m-au ajutat.

Cu mama am inceput sa vorbesc foarte rar,mereu cand o sun imi spune doar ca este bine si incheie conversatia. Imi e dor de ea,femeia iubitoare si care era mereu interesata de tot ce fac...