Jocul razbunarii

Capitolul 14

Imi privesc reflexia in oglinda si obsev micile picaturi de apa ce cadeau inca din parul meu ud.
Am luat prima foarfeca pe care am gasit-o si am taiat rand pe rand, suvite de par pana ce acesta a ajuns deasupra umerilor. Poate pare o decizie banala, insa simteam ca am nevoie de o schimbare si de ce nu sa imi schimb coafura?
Restul serii am citit si m-am uitat la televizor, pana in momentul in care fratele meu ma suna.

-Hei, ce mai faci soro?

-Treci la subiect! Spun rece. Chiar nu aveam chef sa vorbesc cu el acum, voiam doar sa stau singura, in liniste.

-Esti bine? Vocea lui era blanda si trada ingrijorarea.

-Nu tocmai!

-Imi pare rau ca nu sunt niciodata langa tine cand iti e greu! Sunt un frate groaznic!

-Ba nu, nu esti! Esti un frate extraordinar, insa nimeni nu are ce face, maine o sa fiu bine.

-De ce nu iesi cu Aiden in oras? Te-ar face sa te simti mai bine? Ei bine, Erik a aflat ca eu si Aiden eram impreuna si nu de la mine ci de la ex prietenul meu.

-Te rog, nu aduce vorba de el!

-De ce? V-ati certat? Las' ca va impacati voi!

-Nu, nu ne-am certat, ci eu m-am despartit de el pentru ca e fals si tradator si nu, nu ne impacam!

-Ok, deci care e problema?

-Iti spun alta data, nu am chef acum!

-Bine! Ai grija de tine! Te iubesc, pa! De fiecare data cand il aud ca spune asta pe un ton atat de dragut, ma face sa imi fie si mai tare dor de el.

Cat timp am stat in Londra, mai tot timpul Erik a fost prin preajma. Desi adesea era genul de frate foarte protector, il iubeam enorm.

Stomacul incepuse sa scoata o multitudine de sunete si abia atunci mi-am amintit ca astazi nu am mancat aproape nimic. Nu aveam pofta de ceva in mod special, insa ma indrept spre frigider cu gandul de a manca ce gasesc pe acolo. O durere ingrozitoare de cap aparuta din senin m-a facut sa ma opresc din drum. Urechile imi tiuiau si simteam ca in urmatoarele secunde capul avea sa imi explodeze. Mi-am luat capul in palme si am cazut in genunchi din cauza durerii.
Scurte secvente din trecut au inceput sa imi navaleasca prin minte, ca si cum ar fi fost incuiate pana acum intr-un sertaras din creierul meu ce in momentul de fata a fost deschis dupa o perioada indelungata.

Ceea ce imi aminteam era din perioada in care eram inca in Londra, cand aveam in jur de 7 ani. Plangeam in liniste lipita de peretele ce despartea livingul de bucatarie.
Mama si tata se certau in bucatarie, fara sa stie ca eu le ascultam conversatia.

-Chiar trebuie sa revenim la asta? Am fost de comun acord sa lasam trecutul in urma! Am auzit dulcea voce a mamei.

-Cum sa las trecutul in urma cand in fiecare zi imi aduce aminte de greseala ta? Tipa tata.

-Greseala mea? Si tu esti vinovat. Tu m-ai inselat, eu te-am inselat! Tu ai inceput cu asta! Nu incerca sa ma faci pe mine in totalitate vinovata!

-Te-am inselat Emily, stiu si imi pare rau! Inteleg de ce ai reactionat asa atunci si nu te invinovatesc. Dar tu ai facut o greseala uriasa! In cazut tau au existat consecinte foarte grave care au dus la asta...

Nu am mai auzit ultima parte deoarece in acel moment, Erik, care avea aproximativ 12 ani, a venit la mine si mi-a pus mainile la urechi, astfel incat sa nu aud restul conversatiei.

Mi s-a mai intamplat de cateva ori sa imi amintesc lucruri de dinaintea accidentului, insa nu a fost niciodata dureros, nu ca acum. Eram ametita si capul inca ma durea. Mi-am amintit niste lucruri ciudate, ce mi-au trezit o multime de intrebari. De ce plangeam? Ce auzisem? Parintii mei s-au inselat reciproc? Si mai ales, despre ce consecinta era vorba? Erau o multime de intrebari aparent fara raspuns, dar eu cunosteam persoanele ce m-ar putea lumina: Tata si Erik.
Eram mult prea obosita acum sa ma mai gandesc la asta, pana la urma era si maine o zi. Am adormit cu gandul ca maine, dupa scoala sa merg sa vorbesc cu tata.

A doua zi, dupa ce am luat micul dejun, am mers direct la scoala. Orele au trecut repede si a venit pauza de pranz. Toata ziua Amber s-a vaicarit ca nu mai suporta scoala si ca vrea sa vina mai repede vacanta de vara. Din fericire, nu numai pentru ea, ci si pentru mine, mai era o saptamana pana la incheierea anului scolar.
Am iesit plictisite din clasa si am hotarat sa ne vedem la cantina, deoarece eu trebuia sa imi aranjez cartile in dulap.

Am introdus codul si am deschis usa dulapiorului, lasand la vedere cateva carti si caiete. Holurile erau aproape goale, semn ca majoritatea elevilor luau pranzul. Eram prea absorbita de aranjarea cartilor incat nu am observat ca Aiden se afla in spatele meu pana in momentul in care vocea lui serioasa a spulberat linistea.

-Trebuie sa vorbim.

-Nu avem ce sa vorbim! Ii raspund rece, continuandu-mi treaba. Ma prinde de mana, ma intoarce cu fata la el, inchide cu putere usa dulapului si ma tranteste cu spatele de acesta.

La impactul cu usa rece, metalica, fata mi-a fost strabatuta de o grimasa provocata de durere. Expresia baiatului pe care, desi nu voiam sa recunosc, inca il iubeam, era una plina de nervozitate. Ma tinea strans de umeri, lipita de dulap, astfel incat sa nu pot pleca.

-Vreau sa vorbesc neaparat cu tine! In ciuda nervozitatii sale, vocea era mult mai blanda de cat ma asteptam.

-Da-mi drumul! Spun furioasa, observand cum elevii se uitau curiosi la noi.

-Vreau doar sa vorbesc cu tine! Lasa-ma sa iti explic!

-Iti mai spun o singura data! Da-mi drumul!

-Nu!

-Ok! Tu ai vrut-o! Il imping cu toata puterea, astfel incat sa il indepartez suficient cat sa maresc spatiul dintre noi, pentru al lovi cu piciorul in stomac. La impactul cu piciorul meu, el cade in genunchi, tinandu-si mainile in jurul taliei.

-Stii ca nu imi place sa spun un lucru de doua ori. Ii soptesc aplecandu-ma spre el.
Il bat pe umar si ma ridic, indreptandu-ma spre cantina, lasand in urma multimea de copii uimiti de ceea ce tocmai se intamplase si imaginea fostului meu prieten "indurerat".

------------------------------------------------------

Capitol nou! Sper sa va placa! Va astept comentariile si parerile!❤❤
De data aceasta nu v-am mai lasat in suspans, dar promit ca in viitor nu o sa se mai intample asta!😈😈

P.S. In poza e Kayla!
Imi cer scuze pentru eventualele greseli!