Viată de lup printre oameni

7.

    — Kate! Bine că ai venit. Avem o problemă. Gravă.
Nici nu am ajuns bine, că am fost abordată de Luke. Vedeam în privirea lui că s-a întâmplat ceva rău.
Luke îmi arătă cu mâna cabana principală și am fugit acolo. Am năvălit pe ușă și am rămas surprinsă să văd trei din haită întinși pe paturi de rezervă, asudați și plini de bube.
Mă uitam la ei cu ochi mari, gândindu-mă ce putea să fie. Urmele pe care le aveau nu păreau de mâncare sau de boală, ultimul răspuns fiind...
    — Mărul Lupului, am șoptit. Pe unde ați trecut ultima oară?
    — Kate, nu avem așa ceva, am curățat tot ce se putea. Nu există urmă de plantă.
    — Și asta când a fost?
    — Acum două zile.
Luke avea dreptate. Potecile fuseseră curățate de curând, atunci putea să apară doar dacă era plantată.
    — Luke, pregătește băieții. Mergem la "vânătoare".

***
Am căutat în partea de nord a teritoriului împreună cu Luke și nu am găsit nimic. Ce spusese Luke era adevărat, dar urma să vedem ce spuneau ceilalți.
În scurt timp, aud un bipăit și simt cum vibrează telefonul în buzunar.
    — Ai găsit ceva? îl întreb pe cel care m-a sunat.
    — Da, Kate. În partea de sud am găsit tufișuri cu Mărul Lupului, dar nu sunt doar două-trei, e toată poteca!
Închid telefonul și oftez puternic, gândindu-mă ce aș putea face. L-am strigat pe Luke care se afla la o distanță măricică de mine și am plecat spre partea de sud. Am fost atenți la pericole și la iarbă, în doar câteva minute fiind acolo. Kyle - Lupul ce mă sunase - avea dreptate. Nu exista niciun loc fără această plantă nenorocită. Normal că au dat peste ea, dacă erau și transformați, nu o puteau vedea de viteză. Singurul dezavantaj este că nu are miros și e foarte greu să dai de ea.
     — Nu puteți să o curățați voi, va trebui să chemăm pe cineva.
    — Și n-o să crezi că o să pună întrebări de ce vrem să curățăm această potecă? mă întrebă Kyle.
    — Aici are dreptate, Kate. De ce nu o lăsăm așa și nu mai trecem pe aici?
Luke înnebunise? Nu puteam să lăsăm așa ceva în pădure, se putea răspândi imediat. Dacă nu puteam să chemăm pe cineva, singura cale fiind să-i dau foc.
Am ridicat mâinile în aer și am izbucnit un foc ce a acoperit toată suprafața. Mă pregăteam să-l opresc, dar când am văzut că plantele se mișcau, nu știam ce să spun. Se mișcau de parcă prinseseră viață și voiau să plece.
Focul meu nici nu le-a atins, frunzele lor fiind acum mai verzi. Creștea din ce în ce mai mare și se îndrepta spre noi cu repeziciune. Ne-am dat câțiva pași în spate, fără să scăpăm de ea. Planta se înfășură de glezna mea și mă trase spre ea. Simțeam cum pielea îmi ardea, dar nu era singurul loc. Rana din umăr zvâgnea și ea periculos de dureros.
Urlam și dădeam cu ghearele încercând să o rup, dar fără rost. Strânsoarea ei devenea mai puternică și-mi oprea circulația în picior. Luke și ceilalți au încercat să o dea jos, fără rezultat. Mă trăgea în centrul ei ca să mă înghită pe vecie, dar se opri când cineva aruncă cu ceva lichid pe ea. Mi-am eliberat piciorul ridicându-mă cu greutate în capul oaselor. Priveam cum planta se retrăgea în centrul ei lăsând în urmă o piatră scrisă.
      Am rămas surprinsă când am văzut ce scria. Limba de pe piatră e veche de mii de ani, nimeni n-a mai folosit-o, existența ei fiind uitată încetul cu încetul. Scrisul încă sfârâia de la substanța aruncată pe plantă, urmele fiind vizibile pe ea și în jur. Nu se vedea nimeni nou apărut printre noi care să mă fi ajutat, soluția nu putea să apară de nicăieri.
    — Bine că am găsit soluția asta! exclamă Luke. Am găsit-o prin ghiozdan și m-am gândit că ar putea să ajute. Nu ți se pare grozav?
      Eram uimită. Cu o amărâtă de soluție a reușit să omoare o plantă întreagă, față de puterile mele care mai rău au înrăutățit situația. Durerea din picior pulsa până în măduva oaselor, schimonosindu-mă de durere. Am fost ridicată în brațe de Luke și dusă așa până în tabără unde am fost bandajată și vindecată.
      Următoarea zi, trebuia să fac o investigație cu privire la plante și la piatra pe care am găsit-o, dar trebuia să le las pentru mai târziu. Am ajuns la școală cu bine, doar cu câteva priviri chiorâșe de la colegi, dar nimic nou. Dominic stătea la locul lui, eu m-am așezat normal lângă el, cărțile au fost frumos așezate pe bancă, ultimul pas fiind holbatul la tablă.
    — Nu te uita acum, dar avem vizitatori, îl aud pe Dominic vorbind.
      Mă uit cu coada ochiului să văd cine e, și dau de o fată roșcată - probabil vopsită - care căuta ceva cu privirea. Ochii ei căprui scurtau sala până când dădu cu ochii de Dominic. Mirosul ei răzbătea până la noi - amestecat cu un parfum ieftin, mirosul de Lup nu poate fi confundat.
      Nu părea să fie de vârstă cu noi, înfățișarea ei arătând a fată de nouăsprezece ani, dar comportamentul de paisprezece. Se aproprie de noi în pas săltăreț și ne făcu cu mâna când se afla la două bănci de noi.
    — Tu trebuie să fi Dominic, nu? întrebă roșcata în timp ce se așeză în banca din fața noastră. Eu sunt Aline...cine e domnișoara re lângă tine?
    — Sunt Kathlin. Iar tu, după miros trebuie să fi Lup. Din ce haită faci parte? zic în șoaptă.
    — Nu fac parte din nicio haită. Am fost abandonată și crescută de o familie normală.
      Am auzit de cazuri de abandonare, dar sunt lucruri făcute la extrem, folosind această tehnică doar atunci când suntem urmăriți sau vânați.
    — Și-ți știu secretul? săltă capul Dominic.
    — A trebuit să le spun. Voiau să mă ducă la psiholog când eram mică și nu puteam să suport să-i mint. Au făcut totul pentru mine și le eram datoare. Nu au reacționat negativ, au fost chiar calmi.
    — Ai avut noroc de așa familie. Dar întrebarea esențială este aceasta, dar nu vreau să par nesimțită: ce cauți aici?
    — Vreau să mă alătur haitei lui Dominic!

***

    — Stăpâne, am vești. Spionul nostru a reușit!
    — Mă bucur. Planul merge din ce în ce mai bine. Următorul pas va veni curând.
      Drake plecă capul și ieși pe ușa mare și grea ce dădea spre ieșire. Pe drum se întâlni cu câțiva soldați ce păzeau palatul. Niciunul nu-i aruncară vreo privire de teamă să nu fie omorâți.
      Ajunse în curtea mare împânzită de soldați și femei de "serviciu". O cabană mare din lemn trona în spatele Curții, casa lui. Nu trebuia să-și deschidă ușa, avea oameni care  făceau asta pentru el.
      Își lăsă uniforma în cuierul de lângă ușă și se trânti pe canapea. Era obosit. După toată tevatura asta cu plasarea spionului, a fost obositoare pentru el. Una din femei se așeză lângă el și-l luă în brațe. Nu o îndepărtă, ba chiar o trase la el în poală. Brațele lui vânjoase o strângeau de mijloc, aceasta punându-și capul pe pieptul lui. Răsuflă prelung și strânse mai bine brațele în jurul trupului firav. Femeia se mișcă în așa fel să ajungă cu ochii în ai lui.
    — Dragule, ce a fost așa rău de ești obosit? Nu pari în apele tale.
      Bărbatul îi mângâie buzele ca două petale, aceasta răspunzându-i la sărut.
    — A fost obositor. Nici timp să mănânc nu am avut. În curând o să ajungem să stăm în dreapta Conducătorului.
    — Și atunci ce-o să facem?
    — Vom avea împărăția noastră.

      Hei! Îmi pare foarte rău că am întârziat cu capitolul. Am avut tezele la română și mate și încă n-am scăpat de geografie😁. Grea e viața de elev de clasa a VIII a.
      Sper să vă placă și dacă aveți întrebări, nu ezitați.
      Cât despre următorul capitol, s-ar putea să dureze.
      Mulțumesc pentru vizualizări și aprecieri!!! Sunteți cei mai tari! Vă iubesc!
#C