Viată de lup printre oameni

5.

După o săptămana
      Nu au mai fost incidente de când am avut întâlnirea cu Dominic și creatura. Săptămâna a trecut ca un vis, două teste, câteva certuri între colege și pauzele petrecute cu Dominic.
De atunci mi-am petrecut vremea pe la haita lui Dominic și vice-versa. Câțiva băieți din haita nu-l înghit pe celălalt lup, dar de când a salvat viața Alphalui, lucrurile au devenit mai "roz".
Azi o să mă întâlnesc cu el, împreună cu Luke și câțiva din haita lui, vom pleca în căutarea bârlogului creaturii care m-a atacat. Locul unde ne-am stabilit întâlnirea se află la limita dintre haite. Am lăsat Lupul din noi să se deslănțuie și am pornit în fugă spre teritoriul lor. Pașii noștri răsunau în toată pădurea, animalele din jur fugind din calea noastră. L-am simțit pe Dominic de la un kilometru, fiind agitat și gata să sară la luptă cu oricine îi iese în cale.
Înainte să ne apropriem, ne-am așezat la poalele unui copac și ne-am transformat înapoi în forma umană. De fiecare dată când revin la forma mea, rana din umăr zvâgnește puțin, aducându-mi aminte de lupta pe care am pierdut-o. Mergem normal până la ceilalți, dar ne oprim brusc când auzim vocea ridicată cu câteva octave a lui Dominic.
   -- Nu accept așa ceva! îl auzim pe băiatul care își arată ochii de Alpha. De când cu creatura asta, trei haite au venit să ne atace! Până acum, nici dracu nu a auzit de noi, dintr-o dată devenim punctul important de pe placă. Cei doi oameni care au venit cu el se uită cu teamă la el.
      Ne hotărâm să ieșim de după copac cu privirea în ochii roșii. Cei doi răsuflă ușurați, rugându-ne din priviri să-l liniștim.
   -- Nu credeam că o să te găsesc așa tensionat. Să sperăm că o să-ți treacă.
      Dominic se uită la mine cu superioritate, fără să se gândească că pot să-l răpun dintr-o singură mișcare din degete.
   -- Ți se pare că sunt nervos? spune cu ură în glas. Nu mă așteptam să ne luptăm așa din prima clipă.
   -- Dacă vrei să te descarci, haide, atacă-mă! urlu cu vocea de Alpha și fac un pas în față.
      Dominic schițează un zâmbet în colțul gurii și dă din cap în semn negativ.
   -- Crezi că o să mă lupt cu o fată? spune cu mâinile pe piept. Nici gând.
Se crede superior. Îmi place.
-- Ai greșit. Nu sunt o fată, sunt un Lup.
Alerg spre el, dintr-o singură săritură, mă transform în Lupul meu și mă arunc spre el. Îmi citește mișcarea dinainte și se transformă într-un Lup Negru. Mă lovesc de el, dar fără să mă dau în spate. Mârâi spre el, colții strălucind în razele soarelui de apus. Oamenii lui împietresc imediat și sunt pregătiți să-i sară în ajutor.
Ne învârtim în cerc, în jurul unui punct invizibil. Primul pas îl face el, arucându-se la gâtul meu. Vrea să joace murdar. Nu mă las așa măzgălită. Sar pe spate unde ajung pe o stâncă înaltă de doi metri, și-l privesc pe Lupul Negru în ochi. Parcă și aud râsul enervant al lui. Ca să-i fac viața mai rea, mă dau câțiva pași în spate și fug în direcția opusă unde stă el.
-- Ce face? aud vocea unui băiat care stătea lângă Dominic.
-- Vrea să-l liniștească, îi răspunde Luke.
      Dominic e pe urmele mele, îl simt cum mă urmărește, dar nu mă opresc aici. Alerg încontinuare până ajung într-o poiană. Opresc în mijlocul ei și uitându-mă după el în stânga și dreapta, nu-l văd nicăieri. Nu las garda jos, stând pregătită de orice se poate întâmpla. Acest obicei îl fac cu toți cei care sunt nervoși, îi las să mă urmărească și să ne "luptăm". Aud un gâfâit în spatele meu și-i văd ochii roșii cum se înalță deasupra mea. Mă feresc la timp, dar nu scap fără o zgârietură pe spate. Sar câțiva metri în spate uitându-mă în acest timp în ochii lui. Rămân împietrită când în ei nu văd să se liniștească, ci mânie. Furie. Moarte.
      Se repede spre mine și mă prinde de gât, strâgând cu putere. Sunt pe teritoriu neutru, nimeni nu poate să ajungă la mine. Ochii mei devin din roșul normal de Alpha, în movul de Lup Sacru. Urlu cu putere și mă reped spre el, luându-l de gât și arucându-l departe de mine.
      Mă ghemuiesc la pământ unde mă transform înapoi la forma umană. Stau așa câteva minute, până simt că sunt acoperită de o umbră. Ridic privirea și-l văd pe Dominic stând în fața mea cu mâinile în buzunarele hanoracului. Încearcă să se aproprie de mine, dar mârâi spre el înțelegând mesajul. Se așează în fața mea în aceeași poziție ca a mea.
      Sar ca arsă în picioare și mă îndepărtez de băiatul care a încercat să mă omoare. Sau poate am înțeles greșit.
      Luke vine în fugă spre noi și mă ia de umeri într-o îmbrățișare frățească.
   -- Cum a fost? Ai reușit să-l calmezi?
   -- Nici nu știu. Nu vreau să dau cu ochii de el în următoarele ore. O iau înainte.
      Mă uit în ochii lui Luke, tovarășii cu care a venit Dominic aflându-se de o parte și de alta a lui. Se uită la mine cu ochii argintii, rugându-mă să stau cu el de vorbă. Nu-l bag în seamă și pornesc în fugă, sărind peste bușteni căzuți, albii de râuri ce străbat pădurea și teritoriile noastre. Alerg de parcă toată viața mea ar fi în joc. Fac o pauză așteptând ca restu' să vină, simțindu-i aproape de locul unde mă aflu. Până acum am alergat fără să găsesc ceva, niciun miros dubios sau ceva ieșit din comun.
      Aud câțiva pași și mă aștept să-i văd pe toți, dar cine putea să fie înafară de el?
      Dominic apare de după un copac, respirând greu și îmbujorat. Îi arunc o privire de "stai acolo sau o încasezi" și se așează pe rădăcinile copacului.
   -- Kate...
   -- Doar ce-i din haită îmi spun așa, spun fără să mă uit la el. Cred că mai bine îmi continui fuga decât să stau aici.
      Îi întorc spatele, dar o mână mă trage înapoi cu fața spre posesor. Dominic se afla în fața mea, cu părul răvășit, roșeața din obraji dispărând complet.
   -- Alpha Moon, dacă pot să-ți spun așa, vreau să-mi cer iertare pentru cele întâmplate. Nu știam ce fac și eram foarte nervos pe chestia cu atacurile asupra haitei. Atâta responsabilitate pe umerii mei, Kate, imaginează-ți că sunt  doar un băiat de paisprezece ani, am probleme mele adolescentine. Să am grijă de membrii haitei, care sunt ca o familie pentru mine, mă apasă. Doar eu susțin toată această greutate. Și nu e ușoară deloc.
   -- Dacă pentru tine să conduci o haită e greu, responsabil cu tot și cu toate, cum era să ai pe creier o moarte? Nu o moarte oarecare, cu moartea Lupoaicei Sacre, plus o haită însetată de sânge? Spune, Dominic. Crezi că eu nu sunt o fată de paisprezece ani, care vrea să aibă o prietenă, să aibă grijă doar de ea și să fie fericită lângă o familie? Ei bine, mi-au fost luate de mică, fiind obligată să devin matură la o vârstă fragedă!
      M-am îndepărtat de el, uitându-mă în altă parte. Nu puteam să-l iert, câte scuze avea, nu avea importanță. Ochii sunt oglinda sufletului, nu? În ei se reflecta ce-și dorea cel mai mult: să mă vadă moartă de ghearele lui.

      Acum a venit momentul să mă înjurați. Știu că v-am promis de foarte mult acest capitol, la care aștept păreri și sper să vi se pară reușit. Îmi cer scuze de foarte multe ori pentru întârziere și... nu în ultimul rând... vă multumesc foarte mult pentru că ați așteptat, pentru vizualizări și aprecieri. La media Luke. :))
#C