Asul negru

Capitolul 17

Mi-am regretat decizia de aproximativ 26372 de ori, dar până la urmă am acceptat-o ca fiind cea mai bună variantă. În fond, ce mai aveam de pierdut? Sasuke nu mă mai iubea, asta în cazul în care m-a iubit vreodată. Începusem să cred că fusesem doar o jucărie în brațele lui, așa că probabil era o decizie înțeleaptă să mă răzbun. Da, într-adevăr. Trebuia neapărat sa o îndepărtez pe Sakura cea drăguță și să îi fac loc celei mature. Poate că nu eram eu cea mai bună persoană, dar javrele alea nu meritau nimic. Da, aveam de gând să ies cu Itachi și să-l fac pe Asul negru să regrete ca m-a cunoscut.

Am pufnit.

Eu aveam de gând să-l fac pe As să regrete, tocmai eu, cea care era îngrozită de el în urmă cu ceva timp. Aveam curaj, nu glumă. Sau poate eram doar sinucigasă. Tot ce e posibil.

Am auzit un claxon și m-am grăbit să ies. Purtam o rochie roșie, strâmtă, lungă până aproape de genunchi și cu mâneca lungă, iar spatele era gol. Am avut grija să o asortez cu o pereche de pantofi cu toc cui roșii. Am zâmbit când am observat șocul din ochii lui Itachi apărut în momentul în care am ieșit din bloc, fiind urmat de un zâmbet ștrengăresc. Asta îmi dăduse mai multă încredere de sine.

S-a dat jos din mașină și a venit să-mi deschidă portiera ca un adevărat gentleman care, sincer, nu credeam că era.

-Arăți trăznet! a spus după ce s-a urcat în locul șoferului. Sasuke o să fie așa necăjit că nu o să poată să te atingă.

M-am uitat repede la el și am sperat că glumește, dar el zâmbea foarte mândru de el.

-Ce vrei să spui? Am întrebat.

Zâmbetul i-a pierit de pe față și m-a privit mai serios ca niciodată, apoi a șoptit:

-Sakura, știu ce vrei să faci și o să te ajut.

Și-a îndreptat privirea spre drum și a zâmbit din nou.

- O sa luăm cina în patru. O să fie așa frumos!

Nu-i înțelegeam entuziasmul de nicio culoare. Ce motiv ar avea el să mă ajute și, mai presus de toate, ar trebui să-i accept ajutorul? Mă îngrozea situația în care am ajuns. Și când mă gândeam că acum ceva timp eram doar o elevă plictisitoare a liceului din centrul orașului, aveam prieteni, nu-mi lipsea nimic. Iar acum lumea mea s-a întors la trei sute șasezeci de grade, fiind singură și fără nimeni alături. Toți m-au trădat, așa că de ce să mă mai tem? Nu e ca și cum aș fi prea șocată dacă și Itachi s-ar da de partea lui Sasuke în curând.

Când Itachi a oprit mașina, mi-am ridicat privirea și îmi dădusem seama că o ținusem ațintita către unghiile mele tot drumul. Era același restaurant ca cel la care fusesem ultima oară cu Sasuke. Era oare o glumă? Încă continuam să mă întreb ce naiba a fost în capul meu când m-am gândit la Itachi ca la un băiat pe care îl pot folosi să mă răzbun pe fratele lui? Am pufnit. Eram nebună, asta era clar. Poate ca ei fac mișto chiar pe la spatele meu dându-și seama de cât de penibilă este Sakura Haruno.

Itachi a coborât din mașină și a trecut pe cealaltă parte ca să-mi deschidă ușă.

- Pregătită de masacru, prințeso? A spus râzând.

Mi-am dat ochii peste cap și am ieșit din mașină. Își bătea joc de mine, asta era clar. Nu i-am dat niciun răspuns, așa că el mi-a luat mâna într-a lui și ne-am apropiat de ușile mari din fața noastră. Imediat ce am intrat în restaurant, un ospătar a venit și ne-a intrebat dacă avem rezervare pentru că, dacă nu, nu mai erau locuri libere. Itachi i-a spus pe ce nume avem rezervarea, iar ospătarul ne-a făcut semn să îl urmăm. Acesta ne-a condus până la un separeu, departe de privirile curioase ale mulțimii.