Asul negru

Capitolul 13

Sakura's point of view

- Ce cauţi aici? am şuierat enervată, strângându-mi mai bine halatul în jurul corpului.
Nu puteam crede că după câte făcuse, Naruto Uzumaki avea tupeul să mai vină la mine acasă şi să urle ca un sălbatic. M-am înroşit instantaneu din cauza nervilor, văzând că blondul nu avea de gând să-mi răspundă şi am intenţionat să închid uşa, însă tipul a blocat-o cu piciorul şi a deschis-o din nou, pătrunzând în apartament.
- Unde e ăla? a repetat el întrebarea, apropiindu-se periculos de mult de mine.
Nu am mai fost nevoită să răspund, deoarece Asul a ieşit din dormitor îmbrăcat doar cu pantalonii de culoare neagră şi cu o expresie iritată întipărită pe chip. Când a văzut cine era persoana care ne deranjase ochii săi parcă aruncau flăcări, iar el s-a grăbit să se interpună între mine şi Naruto.
Fratele celei mai bune prietene ale mele şi-a trecut mâna prin părul blond ciufulit, şi-a dezbrăcat jacheta din denim pe care o purta, lăsând la iveală un tricou alb simplu şi rozariul de culoare neagră pe care nu-l dădea jos niciodată, iar eu m-am încruntat din cauza confuziei.
- Ce încerci să faci? l-am întrebat, strângând uşor antebraţul Asului care era mai încordat decât îl văzusem vreodată.
- Vreau să-i sparg faţa tâmpitului de Uchiha, mi-a răspuns, iar eu am înţeles că fără jachetă avea mai multă libertate de mişcare. Da' ce credeai? Că vreau să i-o trag? a continuat el, râzându-mi în faţă.
- Nu mă bat cu tine, Naruto.
Am clipit surprinsă spre brunet a cărui voce suna surprinzător de calmă. Mă aşteptasem la urlete, remarci sarcastice şi la pumni împărţiţi în stânga şi în dreapta. Simţeam că era foarte nervos şi puteam să jur că i-ar fi făcut o plăcere enormă s­ă-l lovească pe Naruto, dar, dintr-un motiv necunoscut de mine, refuza să cedeze tentaţiei. Nu puteam spune că nu-mi plăcea schimbarea, dar mă făcea să mă simt nesigură. Crezusem că îl cunosc. Oare Asul negru era altfel decât îl percepusem eu?
- De ce nu? Acum că i-ai intrat în chiloţi, nu mai ai chef să lupţi pentru ea?
- Naruto, nu...
- Nu are de ce să se lupte pentru că deja m-a câştigat, am spus eu, întrerupându-l pe As. Sunt a lui cu corpul şi cu sufletul, am continuat, nefiind sigură dacă minţeam în totalitate sau doar parţial.
Am simţit privirile ambilor tipi fixându-mă, dar m-am străduit să rezist şi să par hotărâtă pentru a nu-i crea suspiciuni lui Naruto. Am ridicat capul, uitându-mă la As care era puţin şocat de faptul că minţisem, însă şi-a revenit repede, abordând o expresie arogantă care să-l enerveze pe celălalt tip.
- Şi atunci de ce nu poartă medalionul?
- Ea nu e o târfă, tâmpitule. Ea e fata mea, a mârâit Asul, iar pe mine m-au trecut fiorii din cauza felului în care îmi zisese.
- Trebuia să fie a mea, a urlat Naruto, împingându-l pe brunet care, însă, nu se clintea. Eu trebuia să mă culc cu ea, nu tu, nenorocitule, a continuat, prinzându-mă de mână.
La o secundă distanţă, Asul a înfipt mâna în antebraţul tipului şi a spus rece:
- Dă-i drumul!
Însă Naruto nu avea de gând să-l asculte, ci şi-a înteţit strânsoarea făcându-mă să icnesc speriată.
- Dă-i drumul, Uzumaki, sau îţi jur că uit că Ino e nevinovată şi o s-o fac să-şi dorească să nu se fi născut. Nu, a rostit el când a văzut privirea lui Naruto alunecând spre mine, nici măcar ea nu mă poate opri.
- Jocul ăsta poate fi jucat în doi, Uchiha.
- Nu fi idiot, Naruto! Ştii că n-ai putea niciodată să ajungi la Sakura, dacă eu nu vreau. Pe când eu am atâtea relaţii încât soră-ta ar putea fi dusă la produs înainte ca tu să apuci măcar să ajungi acasă.
Urmăream şocată schimbul de replici dintre cei doi, incapabilă să rostesc un cuvânt, deoarece eram mult prea îngrozită la gândul că acelaşi tip care-mi mângâiase obrazul cu atâta tandreţe ar putea fi aşa de crud tocmai cu prietena mea cea mai bună. Simţeam furnicături acolo unde mâna lui Naruto încă o strângea pe a mea, dar nu-mi păsa decât de soarta lui Ino, aşă că l-am implorat pe blond să­-mi dea drumul.
Mi-a sesizat groaza şi tremurul vocii, realizând că şi eu eram la fel de speriată şi neputincioasă ca el, apoi şi-a tras mâna de parcă pielea mea l-ar fi ars. A luat jacheta pe care o aruncase pe jos şi în mai puţin de zece secunde, deja părăsise apartamentul. Când Asul negru şi-a fixat privirea asupra mea, m-am întors cu spatele şi am izbucnit în plâns.
- Ce s-a întâmplat? m-a întrebat îngrijorat, luându-mă de mână.
M-am smucit de lângă el şi am fugit în dormitor, de unde mi-am luat ursuleţul de pluş, iar în clipa în care l-am văzut intrând şi el în cameră, m-am repezit în dressing şi am încuiat uşa. I-am auzit oftatul, dar l-am ignorat cu desăvârşire, căzând pradă durerii care parcă îmi curgea prin tot corpul, făcându-mă să îmi îmbrăţişez ursuleţul de parcă de asta depindea viaţa mea. Nu înţelegeam cum mă putusem înşela atât de tare în privinţa Asului: mă lăsasem păcălită de tandreţea cu care se purta cu mine şi uitasem că el era un monstru cu ceilalţi oameni. Nu-i păsa de sentimentele oamenilor, doar de el, poate că nici de mine nu-i păsa, poate voia doar să mă aibă în patul lui şi atât. Fusesem cât pe aici să-mi pierd virginitatea cu el, orbită de curiozitate, de dorinţa de a afla de ce toate adolescentele se dădeau în vânt după s*x. Voiam să aflu cum era să nu mai faci tot timpul ceea ce trebuie, să-mi îngădui un mic moment de libertate completă, dar fusesem o idioată, deoarece Asul nu merita un cadou aşa de important ca virginitatea mea.
- Sakura, deschide uşa! Nu fugi de mine, a spus cu o voce aşa de îndurerată, părând atât de vulnerabil că m-a făcut să plâng şi mai tare.
- Eşti un nenorocit. Pleacă!
Mă înşelasem în privinţa lui sau acum mă înşelam când îl categoriseam drept un monstru fără sentimente? Oare eram doar o provocare pentru el? mă tot întrebam. Îmi doream să simt orice altceva înafară de durere. Nu mai voiam să sufăr cât timp nu ştiam nici măcar de ce plângeam pentru As. Mi-am dezbrăcat halatul şi l-am aruncat într-un colţ al dressingului, gândindu-mă că frigul mă va amorţi suficient de tare încât să nu mai simt nimic, dar temperatura nu era suficient de scăzută. Printre lacrimi, am apăsat pe mânerul celeilalte uşi din cameră, cea care ducea la balcon şi am ieşit purtând doar chiloţii de culoare roşie şi ţinând ursuleţul de o lăbuţă. M-am aşezat pe gresie, simţind vântul nemilos din plin, cu dinţii clănţănind, îmbrăţişându-mi animăluţul de pluş. Avusesem dreptate. Durerea trecuse în plan secundar, deoarece frigul îmi îngheţa până şi sufletul. L-am auzit pe As strigând după mine şi am realizat, fără voia mea, că probabil auzise uşa de la balcon deschizându-se şi striga la mine de la fereastra din dormitorul meu. Am refuzat să­-l privesc, ţinându-mi capul pe ursuleţul Jer şi privind în altă parte. În următoarea secundă am auzit o înjurătură şi un zgomot metalic, ceea ce m-a făcut să întorc repede capul spre As. Sărise de la geam spre balcon şi se prinsese cu mâinile de balustradă, iar eu m-am ridicat rapid, speriată că ar putea să alunece şi să cadă în gol de la etajul patru. S-a dovedit că îmi făcusem griji degeaba, deoarece după o secundă Asul stătea pe balconul meu îmbrăcat doar în pantaloni şi sacou, cu o privire ce-mi dădea fiori chiar dacă deja înţepenisem de la frigul de afară. Părea atât de trist, de obosit, de confuz încât îmi făcea ochii să se umple de lacrimi şi mâinile să-mi îmbrăţişeze trupul automat. Fără să rostească vreun cuvânt şi-a dat sacoul jos, a încercat să mă îmbrace cu el, dar l-am respins printr-o mişcare a mâinii.
- Stai cuminte, mi-a zis aspru.
A pus mâna pe talia mea şi m-a tras mai aproape de el, iar de data aceasta nu m-am mai opus. Ştiam că, dacă îl respingeam, avea să încerce din nou. Atrasă de căldura trupului său l-am lăsat să­-mi pună sacoul pe umeri şi m-am lipit de corpul lui, tremurând din toate încheieturile. Nu stătusem mai mult de câteva minute afară, dar chiloţii minusculi pe care îi purtam nu-mi ţinuseră de cald, astfel încât să nu îngheţ. I-am simţit pieptul tresăltând atunci când a oftat, apoi m-a luat pe sus, cărându-mă în dormitor ca pe un copil de trei ani. M-a aşezat pe pat, s-a întors în dressing, a luat pijamalele mele roz şi groase, m-a îmbrăcat cu ele, dar văzând că frigul tot nu îmi trecea a luat plapuma şi mi-a înfăşurat-o în jurul umerilor.
- Fir-ar a dracului de treabă, Sakura! Să nu mai faci asta niciodată!
- N-nu-mi s-spui tu ce să f-fac! Eşti un n-nenorocit! şoptesc eu cu vocea tremurându-mi din cauza frigului care nu voia să­ mă părăsească.
- Ce te-a apucat?
- Nimic, îi răspund sec.
A luat cana de ceai pe care o lăsasem mai devreme pe birou şi a aruncat-o în perete, urmând să se spargă în zeci de cioburi. Privirea din ochii lui mă îngrozea, dar asta nu m-a împiedicat să urlu la el.
- Era cana mea preferată, nenorocitule!
A încetat să se mai plimbe prin dormitorul meu ca un leu într-o cuşcă şi s-a repezit spre pat, apucându-mă de bărbie şi de spate, nelăsându-mă să mă trag înapoi.
- Vorbeşte cu mine, Sakura! Mă faci să înnebunesc!
- Deci e foarte enervant să se întâmple ceva şi ţie să nu ţi se spună nimic, nu? l-am provocat eu, amintind de incidentul de la restaurant.
- Termină, Haruno! a mârâit el zguduindu-mă uşor de umeri în timp ce mă privea cu ochii lui superbi şi negri de la câţiva centimetri depărtare. Vorbeşte cu mine, te rog.
Am oftat, înăbuşindu-mi un fior şi mi-am aranjat mai bine plapuma în jurul umerilor. El m-a tras mai aproape, astfel că îi simţeam respiraţia încălzindu-mi buzele, iar pulsul mi se accelera. Am înghiţit în sec, neştiind ce trebuia să-i spun ca el să nu se enerveze şi să-mi spargă tot ce aveam în casă.
- Ce aveai de gând să-i faci lui Ino, dacă Naruto nu-mi dădea drumul?
- Aş fi speriat-o puţin cât Uzumaki să ne lase în pace. N-aveam de gând să îi distrug viaţa, mi-a mărturisit el enervat.
- Ino ar fi fost îngrozită de-a dreptul, iar ea, cu siguranţă, nu merită asta! N-ai niciun drept să intervii aşa în vieţile oamenilor!
- Ba da, am. I-am spus lui Naruto ce se va întâmpla în cazul în care te mai atingea. Dacă el n-ar fi dat înapoi, ar fi trebuit să suporte consecinţele.
- Dar nu le-ar fi suportat doar el, nu înţelegi? Ar fi trebuit să te răzbuni doar pe el, nu pe alte persoane nevinovate.
Începeam să mă enervez cu adevărat, îngrozită de faptul că el gândea atât de diferit şi de...malefic. El chiar nu înţelegea, iar eu nu ştiam cum trebuia să­-l fac să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă.
- Şi ce aş fi putut să-i fac? Să-l bat? Te rog, Sakura! El ar fi suferit mai tare dacă surioara lui păţea ceva din cauza lui.
- Dar nu e drept şi tu, pur şi simplu, nu pricepi! am ţipat eu la el, împingându-l mai departe de mine.
- Singurul lucru pe care nu-l pricep e de ce dracu' ne certăm pentru ceva ce nu s-a întâmplat!
Am oftat, lăsându-mă pe spate pe pat şi punându-mi plapuma peste faţă. Eu şi băiatul acela eram la fel de diferiţi ca ziua şi noaptea. Nu ne înţelegeam absolut deloc, de fiecare dată când vorbeam ajungeam ori să ne certăm, ori în pragul s*xului. Nu puteam să neg faptul că era prea sexy pentru secolul acesta şi că aş fi fost mai mult decât încântată ca el să mă iniţieze în artele amorului, dar în acelaşi timp, simţeam că nu eram pe aceeaşi lungime de undă şi că nici nu aveam să fim vreodată.
- Cum a aflat Naruto că eram aici? m-a întrebat, întinzându-se lângă mine într-o vădită încercare de reconciliere.
- Cred că Gaara, vecinul meu, i-a spus. Ei doi ieşeau în fiecare săptămână la partide de biliard, dar nu m-am gândit că ar avea de ce să-i zică.
Ce trebuia să fac? Puteam să am încredere în Asul negru? Era el demn de încrederea mea? Mi-am dat plapuma la o parte şi l-am privit pe brunet în ochi câteva secunde, zărind acolo o anumită vulnerabilitate pe care nu o mai văzusem înainte, afecţiune sinceră şi durere. Poate că el nu era băiatul perfect pentru mine, poate că reputaţia mea avea doar de suferit din „relaţia" aceasta a noastră, dar ştiam că el nu mi-ar face rău intenţionat, vedeam asta în ochii aceia întunecaţi şi sexy şi pentru moment, asta îmi era de ajuns.
- Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat în seara asta, Sakura. N-am vrut să iasă aşa, doar că eşti atât de diferită faţă de tipele pe care le-am avut până acum că nu ştiu cum să mă comport cu tine.
- Nici tu nu eşti ca cei cu care am ieşit înainte.
Îşi pusese mâna pe mijlocul meu, mângânindu-l încet, dar când mi-a auzit cuvintele i-am simţit mâna strângându-se în pumn, gândindu-se, cu siguranţă, la Naruto.
- Mda, Uzumaki n-a fost cea mai deşteaptă alegere a ta.
- Cred că mă depăşeşti de departe la alegerile proaste în privinţa partenerilor.
A început să râdă şi s-a lăsat pe mulţimea de perne din pat, iar eu m-am alăturat lui, aşezându-mi capul în scobitura umărului său. Deşi mă tulbura într-o foarte mare măsură faptul că el era pe jumătate dezbrăcat, îmi plăcea la nebunie să-mi trec palma pe abdomenul lui bine lucrat, pe pieptul neted lângă care mă simţeam atât de protejată. M-am ridicat într-un cot, dornică să-i dau un sărut fugar, dar privirea lui profundă m-a oprit. Mâna lui mi-a mângâiat obrazul urcând spre frunte, parcă dorind să-şi întipărească în minte trăsăturile mele, în timp ce cu cealaltă îmi mângâia gâtul, lăsând dâre care mă ardeau. S-a aplecat spre mine, trecându-şi buzele peste ale mele scurt şi dulce, iar respiraţia mi se accelerase automat. Mă simţeam învăluită de parfumul lui, de ochii aceia, de braţele puternice şi de afecţiune. Mi-am trecut o mână de-a lungul pieptului său, coborând spre piciorul drept, iar el a gemut.
- Sakura, nu încerc să mă culc cu tine, dar dacă mă mai mângâi aşa s-ar putea să mă răzgândesc.
- Vai! Am auzit bine? Asul negru nu încearcă să se culce cu mine? am zis eu, râzând şi aşezându-mă înapoi cu capul pe pieptul său.
Mi-a ridicat bărbia, astfel încât să-l privesc în ochi, apoi s-a aplecat şi m-a sărutat pe frunte.
- Vreau ca atunci când va fi să facem (iertati-ma nu stiu ce vorbesc), să-ţi doreşti şi tu la fel de mult ca mine.
Mi-a zâmbit din nou, mângâindu-mi părul şi ţinându-mă strâns în braţe, iar eu mi-am muşcat buza, încercând să-mi fac curaj.
- Vrei să rămâi să dormi cu mine?
A aprobat, iar eu m-am ridicat, luându-mi ursuleţul de pe podeaua dormitorului pe care nu-mi aminteam cum ajunsese şi l-am pus lângă mine în pat.
- Ce e cu ursuleţul?
- Nu mi-e teamă să dorm fără el, doar că m-am obişnuit aşa şi mă simt mai bine când e şi el în pat, am zis, simţindu-mi obrajii înroşindu-se.
A rânjit, dar mi-a luat ursul din braţe, punându-l înapoi pe podea.
- Lasă ursuleţul, păpuşă. Acum mă ai pe mine.
După câteva minute respiraţia i-a devenit regulată, iar braţele lui nu se mai strângeau la fel de tare în jurul meu. Am încercat şi eu să adorm, iar când aproape reuşisem, un gând mi-a răsărit în minte, parcă de nicăieri. Am deschis ochii rapid, îngrozită peste măsură şi mi-am acoperit gura cu mâinile ca să nu ţip. Am privit spre As să văd dacă nu se trezise, dar am avut noroc şi el încă dormea dus, arătând ca un înger întunecat. I-am îndepărtat mâna de pe mijlocul meu încet, apoi m-am strecurat jos din pat, călcând pe vârfurile picioarelor până la jacheta pe care o lăsasem pe marginea scaunului de la birou. Nu mi-a mai păsat de faptul că eram în pijamale, aşa că mi-am pus haina pe mine, am deschis fără zgomot uşa apartamentului şi am ieşit, dornică să iau nişte aer, să­-mi limpezesc gândurile. Am coborât în fugă cele patru etaje şi, în graba mea, aproape că dărâmasem uşa blocului, deoarece eram prea disperată să ies şi mă gândisem, demonstrând astfel cât eram de afectată emoţional, că aş putea să trec fără să mai deschid uşa. Imediat ce am reuşit să ies, am inspirat adânc aerul răcoros, dat fiind că era noapte şi m-am străduit să mă calmez, înaintând inconştient pe străduţele cartierului în care crescusem. Gândul pe care îl avusesem în acea stare de semi-conştienţă era înfricoşător, dar şi mai înfricoşător era faptul că ştiam că era adevărat, chiar dacă nu realizasem până atunci. Am strâns ochii în încercarea de a reprima propoziţia ce-mi răsuna continuu în cap, dar în zadar. Tot ce puteam să gândesc era „Sunt îndrăgostită de Asul negru", iar acest lucru mă speria de moarte.