Asul negru

Capitolul 5

  Sakura's point of view

Încercam din răsputeri să stau nemișcată în capul scărilor, dar era imposibil, deoarece în timpul luptei verbale pe care Naruto și Asul o aveau din pricina mea se deplasaseră puțin, astfel că nu reușeam să-i mai văd bine. M-am aplecat, ținându-mă cu putere de bara metalică a scării în spirală pe care mă aflam. Atunci brunetul mi-a observat mișcarea și i-a făcut semn protectorului meu spre mine. Abia atunci când i-am văzut pe amândoi privindu-mă, am reacționat și am luat-o la fugă disperată pe holul liceului. Cam în același timp am auzit un răcnet dezgustător ce aparținea profului de chimie:

- Uzumaki, de ce absentezi? În biroul directorului acum!

Mi-a fost milă de Naruto din cauza faptului că nenorocitul acela îl descoperise și că acum avea să fie pedepsit. M-am refugiat în baia fetelor, sperând că nu era nimeni altcineva înăuntrul acelei încăperi. Am răsuflat ușurată când am văzut respectiva cameră goală, că nu era nicio fată urcată pe vreun closet și niciun tip prin jurul ei că făcând lucruri total nepotrivite în incinta școlii. Am deschis ușa uneia dintre cabine – a treia pe dreapta, preferata mea datorită faptului că era singura care nu avea poezii indecente scrijelite pe pereți - și am pus capacul toaletei, urmând să mă așez și să-mi sprijin capul în mâini, pradă întrebărilor care îmi asaltau mintea. Eram atât de speriată în legătură cu toată situația, cu protecția lui Naruto și intențiile care se aflau în spatele ei, cu dorința Asului de a mă avea indiferent dacă eu îl doream sau nu, cu proful de chimie care nu-mi dădea deloc pace și restul problemelor ce-mi îngreunau umerii, capul și inima.

Deodată o mână mi-a mângâiat obrazul lent, de parcă nu voia să se grăbească sau să mă determine să țip. Totuși, eram îngrozită, mai ales când am văzut cine era persoana care închisese ușa cabinei și așa destul de mici și înghesuite. Am deschis gura, dornică să strig atât de tare încât să determin să tresară oameni pe o rază de zece kilometri, dar Asul negru mi-a acoperit buzele cu palma și m-a lipit de closet cu trupul său, ridicându-mă ușor până când nici nu am mai atins capacul toaletei. Îi simțeam fiecare centimetru din corp peste al meu și acest lucru mă speria de-a binelea. Îl priveam speriată, încercând să-l împing de pe mine, să-l îndepărtez ca apoi să pot fugi până acasă fără oprire, dar fără niciun succes. Se holba la mine ca un idiot nenorocit, amuzându-se de numeroasele modalități în care încercam să-l împing. N-ar mai fi rânjit cum o făcea dacă nu mi-ar fi fost atât de frică să-l lovesc. Nu scosese nici măcar un sunet, părea că îi făcea plăcere să se joace așa cu mine, doar că eu nu găseam nimic amuzant în faptul că un tip care mă îngrozea era între picioarele mele, iar eu eram lipită de un closet murdar și plin de microbi.

Mi-a prins cu agilitate încheieturile într-o singură mână, iar cealaltă îmi mângâia ușor piciorul. Senzațiile pe care mi le trezea îmi erau pe cât de necunoscute, pe atât de surprinzătoare, deoarece nu mai avusesem parte de nicio experiență cu tentă se*uală și nici nu mă gândisem că avea să-mi placă vreo atingere de-a acelui monstru. Teroarea se diminuase considerabil datorită ochilor lui negri, atât de calzi și de expresivi care mă priveau neîncetat. Palma lui a alunecat încet spre interiorul coapsei mele și acela a fost momentul când groaza a revenit și am încercat să mă smulg din strânsoarea lui, evident fără șanse de succes. Am întors capul, încercând să-mi ascund lacrimile și să accept că nu puteam scăpa de Asul negru. Nu va renunța, știam asta.
Surprinzător, a oftat și apoi a început să râdă mulțumit. Murmura cuvinte pe care eu nu le puteam înțelege, iar atunci când mi-a observat confuzia m-a lămurit:

- Ești virgină, a spus el simplu. Știam eu. Totul a fost doar de fațadă.

Am înghițit în sec și mi-am îndreptat poziția, ridicându-mă imediat ce m-a eliberat din strânsoarea aceea nenorocită.

- Ce vrei să spui? Despre ce vorbești?

Atunci m-a privit întrebător, urmând ca un zâmbet să-i lumineze fața. Mă speria mai tare când zâmbea decât atunci când era jumătate urcat pe mine,
deoarece mă determina și pe mine să-i surâd înapoi, deși tremuram de frică.

- Sigur că nu ți-a spus. Păpușă, brațara aia pe care ți-a dat-o Uzumaki dă de înțeles că te-ai culcat cu el.

Am împietrit și nu am mai putut respira. Mi s-a pus un nod în gât la gândul că mai multe persoane credeau că eu am făcut s*x cu Naruto. Bineînțeles că a continuat să pună sare pe rană. Nici nu mă așteptam la altceva de la bestia aceea.

- De asta el se așteaptă ca eu să stau departe de tine pentru că ești văzută ca una dintre târf.. adică „fetele" lui. Toți seniorii știu despre astfel de însemne. De altfel, unele tipe din școala noastră au un medalion negru în formă de as de la mine.

La gândul că băieții își puteau da seama dacă o tipă se culca cu Naruto sau cu brunet, mi-a venit cu adevărat să vomit. Și asta am crezut că voi face asta până când el s-a apropiat și mai mult de mine lipindu-mă de peretele rece al cabinei. Parfumul lui îmi invada nările, ochii lui îi priveau pătrunzător pe ai mei, iar o ceață densă s-a așezat confortabil peste mintea mea când el rosti:

- Lasă-l pe Naruto! El are intenții ascunse cu privire la protecția pe care ți-o oferă. Fii cu mine! Voi avea grijă de tine, jur.

Am cântărit opțiunile pe care le aveam. Blondul îmi ascunsese faptul că toate clasele de seniori credeau că s-a culcat cu mine și se așteptau să mă apere cu dinții de Asul negru, care mă voia. Bestia cu ochi negri în schimb, dorea doar câteva nopți cu mine, apoi aș fi ajuns să primesc un medalion pe care îl consideram jignitor, de parcă ar fi exprimat „ Nu mai vreau să mă culc cu tine. Dispari și închide ușa în urma ta!". Mă simțeam prinsă în mijlocul unui joc periculos în care intrasem doar prin participarea la o nenorocită de petrecere. Atunci îi căzusem cu tronc Asului și tot din acel moment începuse viața mea să se schimbe.

- Nu mai analiza atât, doar acceptă.

Am înghițit în sec. Mă pregăteam să îi dau o replică usturătoare și nu o puteam face când stătea atât de aproape de mine, cu o mână pe gâtul meu, atingându-mi clavicula și cu cealaltă pe talia mea, sustinându-mă, deoarece genunchii îmi tremurau puternic.

- Tu nu mă vrei pe mine, vrei doar să-mi ajungi între picioare.

A zâmbit și mi-a sărutat ușor gâtul, trasând o linie care mă ardea cu limba.

- Te vreau în patul meu, sub mine, e adevărat, spuse el cu o voce joasă și seducătoare. Dar m-am săturat de fetele ușoare, îmi doresc una pe care s-o pot lăsa acasă fără să mă tem că mă va înșela, care să-mi spună că mă iubește fără să aibă imaginea unui alt tip în minte. Vreau o fată doar a mea. Cred că astfel de fată ești tu.

Am înghețat, apoi mi-a venit să râd isteric. Asul negru, cel mai înfricoșător, periculos și superb tip din școală vrea o fată cuminte și nu oricare, ci pe mine, care sunt cea mai neînsemnată, nepotrivită și fraie*ă tipă din liceu. Amunzant.

- Nu te cred. Vreau să mă lași în pace, înțelegi?

A zâmbit puțin amenințător și m-a privit lung fără să spună nimic o bună bucată de timp, ceea ce m-a speriat de-a binelea. Când s-a întors cu spatele la mine mă așteptam să mă înjure, să mă lovească sau să mă arunce de la etaj fără niciun regret. În schimb el își aranja părul în oglinda băii, calm și relaxat, în timp ce eu eram un ghem de nervi și frica mă făcea să încerc să înghit nodul pe care îl aveam în gât și totuși să nu reușesc. Întreaga situație era încărcată de umor sec și morbid, iar eu voiam să părăsesc încăperea cât mai repede și să ajung în siguranță în patul meu acoperit de o lenjerie violet și de perne multicolore, învelită în plapuma mea preferată și extrem de călduroasă. Până atunci însă, voiam să scap de acest monstru care nu știa să iubească și totuși își oferea inima pe tavă, care rănea și umilea, apoi se ducea flexat să își ia un cappucino italian de la automatul de la colț. Știam ce îmi doream de fapt: să vină Naruto, cu părul lui blond ușor ciufulit, mersul lui de mafiot și ochii albaștri plini de furie și dorință de răzbunare, să îl determine pe As să mă lase în pace, apoi să mă ducă acasă ca să pot plânge în liniște. Însă blondul nu era pe aici, nici nu dădea semne că avea să vină laolaltă cu tot restul liceului și profesorilor de serviciu care s-au decis ca tocmai acum să-și ia pauza de cafea, scuipând cuvinte cu venin la adresa tuturor adolescenților existenți chiar dacă îi cunoșteau sau nu.

- Nu o să scapi de mine, Sakura. Tu îmi vei aparține. Te voi avea și mă vei iubi nebunește cum nu ai mai iubit pe nimeni în toată viața ta.

Un fior și-a făcut simțită prezența pe coloana mea vertebrală la auzul prenumelui meu pronunțat de vocea lui, determinându-mă să tresar din cauza intensității sale. Apoi am icnit speriată de-a dreptul din cauza vorbelor lui care sunau ca un blestem. O spunea de parcă era destinul meu să fiu a lui și nu mă puteam sustrage din fața acestei avalanșe de întâmplări care o reprezintă soarta. Am fugit de lângă el, încercând să scap de vraja pe care persoana lui o făcea cu mintea mea, dar am ajuns doar cât să urc cele câteva scări pe care puteam ieși din baie când el m-a întors cu violență spre fața lui, descoperindu-i ochii ce mă ardeau cu profunzimea cu care mă fixau. Îi simțeam mâna strângându-mi cu putere antebrațul și în același timp mângâindu-mă ușor cu degetul mare deasupra pulsului care bătea nebunește și pe care eram sigură că îl putea simți și el.

- Poți să fugi, Sakura, dar nu poți scăpa.

Apoi mi-a dat drumul și a trecut pe lângă mine, pornind pe holul lung din dreapta, lăsându-mă în urma lui cu genunchii tremurând și cu lacrimile șiroindu-mi pe față. Am luat-o la fugă spre scara din apropiere, iar după ce am coborât jumătate din trepte din cauza faptului că îmi tremurau picioarele am călcat strâmb și am căzut pe restul scărilor. Desigur, am scos un țipăt de toată frumusețea ceea ce l-a determinat pe As să vină după mine. L-am văzut coborând rapid și fără să se împiedice, evident, doar el nu se transformase în gelatină și ajutându-mă să mă ridic de pe scările pe care le îmbrățișasem ca o proastă de proporții gigantice. Am constatat că nu aveam prea multe răni, decât câteva vânătăi, dar mă simțeam de parcă îmi fuseseră extirpate o treime din organele vitale și tot pe atâtea coaste.

- Pe bune, nu îți poți face și tu o ieșire dramatică fără să-ți rupi oasele?

Mi-a venit să zâmbesc datorită replicii care abia aștepta să iasă, în ciuda durerii puternice pe care o simțeam.

- Ar mai fi o ieșire dramatică dacă nu mi-aș rupe oasele?

A râs din tot sufletul ceea ce m-a făcut și pe mine să izbucnesc în râs. M-a întrebat de locurile în care m-am lovit, iar eu am indicat o parte din antebrațul și piciorul drept. Și-a strâns buzele dezaprobator și mi-a mângâiat părul privindu-mă îngrijorat. Atunci mi-a părut chiar ...uman, eram impresionată. Bestia care încercase să mă violeze în noaptea petrecerii dispăruse cu desăvârșire, lăsând în urmă un tip de treabă pe care chiar l-aș fi plăcut în alte condiții. Păcat că el era un nenorocit în restul timpului, iar eu nu eram în stare să fiu cu un astfel de tip, nu aveam sângele rece necesar. Sunetul ascuțit al clopoțelului m-a făcut să tresar violent, ceea ce mi-a cauzat o durere în picior.

- Hai, împiedicato, fugi la ore! Vorbim mai târziu, vei vedea.

L-am ignorat și am pornit spre clasă, șchiopătând. L-am auzit oftând și i-am simțit privirea găurindu-mi spatele, sentiment care m-a determinat să mă împiedic, dar m-am redresat apucându-mă de o plantă pentru care proful de biologie m-ar fi ucis. Știam că felul în care se purtase azi era doar o mascaradă nenorocită, menită pentru a mă face să-i cad în plasă. Aveam să mă răzbun, să-l fac de râs, să-și dorească să nu mă fi atins niciodată în acea seară. Încrezătoare am zărit-o pe Oița Șefă ieșind de la oră și i-am făcut relaxată cu mâna, în timp ce imitam o oaie care era tunsă de către cineva. Eram sigură că acest lucru îmi va aduce un punct scăzut la purtare, dar merita, măcar mă simțeam puțin mai bine și mai pregătită pentru ce urma să fac. M-am dus lângă Ino, i-am îndepărtat numeroasele întrebări printr-un gest plictisit al mâinii și m-am prefăcut entuziasmată rostind:

- Știi ce am auzit? Că cineva l-a provocat pe Asul negru la un duel! Îți vine să crezi? Chiar după ora asta, în curtea școlii!

Am încercat să imit nerăbdarea și surprinderea cu care mi-ar fi adus această veste blondina chiar dacă mi se părea că semăn cu un prezentator de teleshopping, dar și cred că mi-a ieșit, deoarece fata s-a aplecat curioasă în față și m-a întrebat:

- Cine ar fi atât de nebun și de sinucigaș?

Am ridicat din umeri, aparent neinteresată de bietul frai*r care va fi linșat în mijlocul curții, încercând să desfac cojile bananei pe care Ino o cumpărase mai devreme. Am mușcat o gură mare în timp ce mă gândeam cum avea să reacționeze Asul când își va da seama că eu fusesem cea care îl provocase la duel. Eram sigură că va afla datorită faptului că Ino va împrăștia vestea prin toată școala în câteva minute. Totuși, ea continua să fie în fața mea, privindu-mă suspicioasă și uimită. Mi s-a făcut pielea de găină când m-am gândit că poate ea chiar își dăduse seama că eu eram acea sinucigașă. Am așteptat să mă atace, să se simtă rănită că am mințit-o, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, ea a spus:

- Mănânci banane. Tu detești bananele. Ce e cu tine, Sakura?

Fir-ar să fie! Banane blestemate! Știam eu de ce le urăsc.

- Nu am nimic, Ino, am mințit eu. Îmi era doar poftă.

Imediat ce i-am văzut ochii privind cu subînțeles mi-am dat seama cu ce avea de gând să mă tachineze, dar nu i-am mai permis, ci am răspuns direct și râzând.

- Nu, nu sunt gravidă. Nici nu am de gând să numesc copilul Hiro sau Aya în caz că e fată. Nu vei fi domnișoară de onoare la nunta mea și nici n-am să mă comport ca în telenovelele acelea nenorocite pe care le urmărești.

Nu a părut foarte convinsă, dar totuși a plecat să le dea vestea și celorlalte prietene de la alte clase. Acel „mic" amănunt pe care îl constituia duelul a făcut înconjurul școlii în timpul unei singure ore, în care eu mă chinuiam să mă calmez și să prind curaj. Am pășit în mulțimea de elevi strânși în cerc în fața tribunelor din curtea școlii alături de Ino. M-am îndepărtat de ea și am început să înaintez printre elevii pe care îi cunoșteam, dar și printre cei pe care doar îi văzusem ocazional plimbându-se pe holurile liceului. Când cei de acolo și-au dat seama că eu eram de fapt cea care îl provocase pe As, au înlemnit pur și simplu. Eram tentată să mă maimuțăresc prin fața lor să văd dacă reacționează, dar m-am abținut cu stoicism, mergând pe culoarul care se formase când elevii se dăduseră din calea mea. La capătul acelui drum era Asul care mă privea șocat și apoi furios. Continuam să merg spre el șchiopătând, dar cu încăpățânare îmi forțam picioarele să se miște unul în fața celuilalt. Am zâmbit, acel zâmbet pe care îl vezi pe chipul celor care în scurt timp urmează să fie executați prin ghilotinare, dar zâmbeam. Și el zâmbea, deși nu era chiar un surâs, mai mult o înfricoșătoare ridicare a buzei de sus, dezvăluindu-i dinții. Mi se ridicase părul pe mâini și m-am gândit a mia oară ce greșeală extremă făcusem. Atunci am auzit cele mai îngrozitoare sunete în același timp: mârâitul puternic ce venea din pieptul Asului, respirațiile neregulate ale celor din jur care își dădeau seama că va avea loc o vărsare de sânge și inima ce bătea să-mi spargă pieptul, anticipând probabil măcelul care avea să se întâmple.