Incurcat cu italianca!

Capitolul 6

Monalise
E deja seara?!
M-am ridicat din pat confuză. Eram în beznă. Diferența de fus orar era groaznica, tocmai petrecusem 8 ore dormind. Ceasul de pe noptiera mea arată 22:40.
Mă ridic din pat și încerc să mă țin pe picioare în ciuda amețelii ăsteia care își face de lucru în capul meu. Fac un duș și să încep să mă pregătesc de plecare. Trebuie să ajung in Queens pe la miezul nopții, preferabil fără să fiu atacată.
Prietena Laylel a întrebat câteva persoane și a aflt ca Giulio își petrece multe seri la un restaurant unde se joacă poker și ruletă, Lucky Charm. Dacă Morelli nu e acolo, atunci sigur cineva o să știe de el.
Pusă bine la punct, îmbracată în pantaloni scurți, un maieu Harley foarte decoltat, și cu un pistol încărcat cu cinci gloanțe,ies în fața hotelului unde mă așteaptă un taxi. L-am convins destul de greu pe șofer să mă ducă într-o zonă atât de rau famată, dar am izbutit. Venisem din cealaltă parte a lumii pentru asta, aș fi mers și pe jos daca era nevoie. Am fost destul de deșteaptă încât să îmi iau un telefon cu GPS. Și trag cu arma ca o profesionista de când aveam șapte sau opt ani.
Restaurantul Lucky Charm e mai mult un complex. O cladire de trei etaje, luminată de instalații colorate, din care se aude muzică jazz și strigate, care se pierd într-un murmur colectiv. Pe trotuar sunt...fete, da, o să le numesc fete, pe jumătate dezbrăcate, care se agață de barbații la patru ace din zonă.
Una din ele se îndreaptă spre mine cu țigara în gură și mă privește scârbit. Poartă o bluză transparentă, prin care i se văd sfârcurile de mulatră și niște pantaloni de yoga roz, îngrozitori. Eu, ca simplu privitor, puteam să îi descriu corpul tot așa de bine ca cineva care se culcase cu ea. Mai lasă ceva imaginației, femeie!
Când a ajuge în fața mea scoate țigara din gură și o aruncă pe trotuar.
---Dacă ești nouă, te anunț că zona asta este luată. E teritoriul meu și al fetelor mele.
---Nu am venit să mă bag peste voi, vreau doar să găsesc un prieten.
Prostituata mulatră mă scanează iar din cap până în picioare.
---Nu ești la lucru?
---Nu.
---Bine, dar pleacă repede, că ne distragi clienții.
Nu am de gând să mai stau de vorbă cu ea așa că intru pe ușa mare, rotativă a restaurantului. Am ajuns într-un hol roșu. Totul era roșu: mocheta, canapelele, tapetul. Oare cum nu au oamenii ăștia dureri de cap.
La naiba, fum de trabuc! Oare o să fie un eveniment în viața mea, măcar unul, care să nu fie în ceață din cauza fumului?
Din foaier pleacă două holuri, pe unul tot ies chelneri încărcați și intră cu platori goale, deci aia era bucătaria. Intru pe cealaltă parte, încercând să par cât mai familiarizată cu locul. La jumătatea holului este un bodyguard solid, tuns marinărește.
Un domn în vârstă a trecut pe lângă mine cu pas grăbit, l-a salutat pe dulapul care stătea de pază și a intrat în sala de mese fără să clipească.
Păi nu îmi rămâne decât să fac și eu acelaș lucru. Mă uit plictisită în telefon și merg mai departe, aruncând în urma mea un "bună seara".
Hu! Am intrat...sau așa am crezut.
O mână cât o mânuș de baseball mă prinde de cot și mă trage un pas înapoi.
Când mă întorc îl văd pe domnul Hulk cu fața încruntată.
---Și unde te duci tu?
Îmi dreg vocea și îi raspund, sper să nu își dea seama că mai am puțin și plâng dacă se mai uită așa urât la mine.
---Înăuntru. Trebuie să văd pe cineva.
---Am nevoie de peștele tau să garanteze pentru tine, pentru că eu nu te-am mai văzut.
Poftim? America...e mai ciudat decât în filme.
---Eu nu am un pește. Am o pisică, dar nu cred că vrei să o vezi, e foarte urâtă. E bătrână și nu are un ochi.
Hulk se uită la mine și devine din ce în ce mai roșu la față.
---Puștoaico, mă iei la mișto? Sau ești drogată?
Ce vrea omul ăsta de la mine?
---Uite cum sta treaba, domnule portar, cred că ești prea stresat. Ai încercat ceaiul verde? Îmi ceri un pește? Eu nu am pești! Nici măcar nu mănânc pește!
Mă încrunt și eu la el și îmi ridic bărbia firioasă! Auzi, eu sung aia drogată !
---Mike, e vreo problemă?
Un fandosit cu frac a venit lângă noi. Purta mânuși. Serios? Cine mai poartă mânuși în ziua de azi?
---Tomson, tipa asta vrea să intre tam-nesam în  restaurant și își mai și bate joc de mine.
---Din contră, intervin, domnul ușier își bate joc de mine, nu invres. Îi tot repet că nu am un pește, am o pisică, dar nu ascultă.
---Eu sunt șeful de sală de la Lucky Charm. Mike, ce trabă are pisica în asta?
---Ți-am spus, așa face de când a venit. Cred că e polițistă, pentru că nu vrea să îmi spună cine e peștele ei și e prima dată când o văd.
---NU AM PEȘTI!
Dio mio, e restaurant pescăresc sau care dracu e problema lor?
---Mike se referă la un proxenet, domnișoară.
---Oh...
POFTIM? O să ard hainele astea cum ajung acasă, toată lumea crede că sunt prostituată.
---Eu nu...adică...vreau doar să văd...
---Mike, condu-o afară te rog.
Nu! Nu! Nu!
---Eu doar caut pe cineva, îl gasesc și după aceea plec singură.
---Nu cred că ai vârsta necesară pentru locul ăsta.
---Sunt o femeie în toată firea!
Mike cel veșnic încruntat m-a luat de mână și m-a "condus" până la ușa care dă afară.
---O, haide Mikey, nu vreau să fac nimic rau! Doar intru, îmi caut prietenul și ies repede. Nu putem rezolva?
---Mike! Ăsta e numele meu. Și tu să te întorci aici când o să ai buletin.
Am trecut amândoi prin ușa rotativă și m-a împins în stradă.
---Urâciosule, îi zic și scot limba
Mda, poate de aia totă lumea crede că sunt un copil, mă comport ca un preșcolar!
Nu îmi rămâne decât să plec la hotel înainte să intru în belele și mai mari și să mă întorc mâine. Aici nu aveam prietenii bunicului la fiecare colț să mă scape din încurcături. Trebuie să fiu mai atentă ce fac noaptea pe străzi.
Tipa cu sfârcurile la vedere stătea acum rezemată de o mașină.
---Nu ai avut noroc, mă întreabă ea încă molfăind la o gumă.
---Nu, cunoștința mea nu știe că vin, așa că nu am putut intra. Tu?
---E o seară liniștită. Dacă nu merge nimic în stradă, șeful o să îmi trimită pe cineva.
Hmm...șeful, ea are un pește. Sunt așa un geniu!
---Eu sunt Monalise, tu ești...?
---Ce nume ciudat, ca pe tablou?
---Nu, tabloul se numește Monalisa.
---Ok, eu sunt Jaqline. Uite, Monalise, dacă nu ai de gând să te culci cu mine, o să te rog să pleci, că eu sunt în timpul programului.
---Nu vreau să te insult, dar nu ești chiar genul meu! Dar am o idee mai bună. Ce preț au... serviciile tale?
---250 de dolari partida.
Hmm, prostituatele americance nu știau să facă afaceri. Fetele unchiului Paolo nici nu se uitau la tine fără 1000 de euro.
---Îți dau 500 de euro pentru o mică favoare, 1000 dacă îmi răspunzi și la câteva întrebări.
Ochii ei au sclipit, mai întâi încântați și după sceptici.
---Ești un polițist sub acoperire sau ceva?
...Din nou asta!
---Voi chiar nu aveți mulți turiști prin zonă! Vreau doar să fac unui prieten o surpriză, dar nu știu unde locuiește sau unde are sediul. Tot ce știu e că vine des aici. Dacă eram polițistă îi filam direct casa.
---Aham. Dacă te ajut trebuie să mă plătești înainte, și o să fac asta doar dacă îmi spui pe cine cauți.
---Cred că e o înțelegere corectă. Giulio Morelli. Ne-am întâlnit de curând, în Italia și acum că sunt în oraș vreau să îl văd.
Jaqline a fluierat apreciativ.
---Dar, cum eu nu pot să intru acolo aș vrea să vorbești cu șeful tau să garanteze pentru mine, asta mi-a zis bodyguard-ul că am nevoie. Crezi că îl poți convinge?
---Scumpi, pe 500 de euro? O să te ducă de mână până în separeul lui Morelli. Asta se poate aranja ușor, șeful meu este soțul meu și îl cunoaște pe patron. Și cu întrebarile alea ce-i?
Soț? Soțul ei este proxenetul ei? Oamenii de pe continentul ăsta nu sunt duși la biserică.
Scot din geantă două hartii de 500 și i le înmânez fetei. Ea le apucă bucuroasă și le îndeasă în chiloți, iar eu încerc să nu par uimită de gestul ei.
Prostituata asta are niște gesturi tare interesante. Trebuie să le notez undeva.
---Vreau să știu cum se schimbă turele de bodyguarzi, ăsta care e acum sigur o să mă recunoască.
---Poți să vii mâine, o să fie Hank la ușă, dar cred că trebuie să porți o perucă sau o pălarie. Preventiv.
Îmi aruncă o privire dezamăgită și continuă:
---Și să nu te mai îmbraci ca o elevă de la școala de fete.
---Ce ar trebui să port?
---Ceva sexy. Nimic prea scump, să nu pară coudat. Și da-te cu parfum de bărbat.
---De ce?
---În meseria noastră dăm adesea peste oameni însurați, ne dăm cu parfum bărbătesc sau stăm fără ca să nu lăsăm urme. O să pari mai autentică dacă faci și tu asta.
Închide gura, Monalise! Închide gura sau intra musca. Asta era chiar foarte inteligent. Hmm... Puteam să vând pontul ăsta lui Don Paolo, el mereu caută să își imbunătățească afacerile.
---Altceva?
Hmm? A da, vorbeam despere planul meu.
---Cum dau se tine?
---Eu o să fiu aici de la zece jumate seara.
---Atunci rămâne aranjat. O să apar mâine cam la aceeași oră. Crezi că găsesc un taxi sau sunt nevoită să merg pe jos până în West Side?
---O să îl sun pe fratele meu, lucraze pe taxi și nu o să sară pe tine.
Și așa a și facut. Cât mi-am așteptat transportul, Jaqline mi-a povestit despre familia ei ciudata, chiar mi-a arătat poze cu baieții ei gemeni.
Când ajung în sfârșit în fața hotelului, las banii pe banchetă și grăbesc patul spre camera mea.
Trebuie să mă forțez cumva să dorm, chiar dacă nu mă simt obosită. Mâine am o zi plină.
***
Din nou noapte, deci o să încerc din nou să intru în blestematul ăla de restaurant. Parcă de fiecare dată când eu și Giulio suntem aproape unul de altul, ceva se strica, merge prost sau e interzis.
Mi-am pus toată încrederea într-o prostituată și am și plătit-o în avans. Sper să se țină de cuvânt sau o să fiu nevoită să intru pe geam.
Am coborât pe strada 28 din Queens purtând perucă blondă, lungă până la jumătatea spatelui, pantofi stiletto și o rochie "lungă". Rochia mea e mai mult o bluză lungă cu imprimeu floral cu extensie de plasă până în pământ. Am picioarele la vede și aproape că mi se vede lenjeria, norocul meu că nu am decolteu. Măcar puțină piele să țin pentru mine.
---Vai, scumpi, zice Jaqline, arăți profesionistă!
Am zâmbit fără prea multă voioșie, dar imediat cum apare soțul ei mă înveselesc.
---Mergem înauntru, nu scoți nici o vorbă. Eu discut cu Hank, te bag pe ușă, după care ești pe cont propriu. Ai înțeles?
---Capisco, hai odată, nu mai am răbdare.
Am urmat același traseu ca în seara precedentă, doar că acum bodyguardul era un roșcat cu umeri lați. Cei doi s-au salutat, au schimbat discret câteva vorbe și puf...roșcatul mi-a seachis ușa.
Intru in sala mare și îmi ia câteva minute să mă obișnuiesc cu lumina slabă. În față se află scena, unde cântă o formație de jazz clasic, iar de o parte și de alta erau baruri. Sala era împarțită în două: în dreapta mese de joc și în stânga pur și simlu mese, dar ce mi-a sarit în ochi au fost separeurile. În fiecare colț al salii este o masă joasă de zece sau doisprezece persoane și canapele baroc, acoperite de baldachin.
Instantaneu inima mea a intrat în panică. Simt cum sângele îmi pulaează mai repede. La dracu! E la una din mese alea. Știu asta.
Cu pași bine calculați mă îndrept spre bar.
---Vrei un cocktail slab, frumoaso?
Șezi blând, barmanule necunoscut!
---Da-mi un screwdriver, te rog.
A făcut în tocmai, fară să se îndepăeteze prea mult de mine. Tot încearcă să facă glume, nereușite, una din ele fiind "sper că nu te urci la volan".
Îmi pune paharul în față și zice:
---Te mai ajut cu ceva, frumoaso?
---Giulio Morelli? Unde îl găsesc?
Barmanul necunoscut îmi răspunde cu jumătate de gură:
---E în separeul doi, adică ăla din dreapta ta, cu baldachinul tras, cred că are companie.
Aprob din cap și îmi văd de bautura mea, spionând baldachinul numărul doi.
Probabil are întâlnire cu cineva. E un loc destul de public, cam deschis pentru transfer de bani sau încheiere de conturi, dar cine stie, americanii îmi par din ce în ce mai ciudați.
Timp de trei sferturi de oră nu se întâmplă nimic și tocmai când vreau să mă ridic și să merg spre el o femeie iese de sub baldachin.
La dracu! Îmi înghit nodul din gât și continui să urmăresc ce se întâmplă. Tipa care a plecat este mai mult ca sigur una din târfe, e mărunțică cu păr castaniu. Hmm, îmi pare vag cunoscută.
Respiră Monalise, nu este singur acolo, ce Dumnezeu. După câteva minute alte două fete au ieșit din baldachin, una din ele era ciufulită și avea rujul întins pe barbă.
Ok, nu e așa grav, trebuie să îmi revin. E normal. E o seară de vineri, probabil Giulio și prietenii lui se distrează, nici nu ar trebui să îmi pese foarte mult.
Pe bune?? Înca două târfe pleacă din separeu și atunci unul din chelneri a strâns baldachinul.
Și atunci l-am vazut.
Am încremenit. Timpul a încremenit. Mă țin bine de marginea barului, să am un punct de sprijin în caz că leșin.
Giulio era exact ca acum o săptămână: sexy, relaxat, rău...
Stătea singur cu niște sticle în față. Fusese singur...fusese singur cu ele...
Un bărbat puțin mai bătrân cu barbă vine la masă lui și încep să vorbească.
Trebuie să aflu ce s-a întâmplat așa că plătesc bautura și mă duc spre baie, unde au intrat două din fetele pe care le văzusem cu Giulio.
Morelli, o să îmi plătești pentru asta.
Le-am găsit pe tipe în baie, fumând.
---Bună, zic eu și cele două pămătufuri se uită urât la mine.
---Ce vrei?
---Mă gândeam că poate mă ajutați puțin. Trebuia să mă întâlnesc aici cu domnul Morelli, dar am fost prinsă cu...umm, treabă. Când am ajuns eu voi tocmai plecați, credeți că am întârziat prea mult?
---Păi, zice una din ele, cu vocea unui lucrător în mină, cred că poți să pleci. Castingul s-a terminat, nu a ales pe nimeni.
---Casting?
---Da, pentru noua lui amantă. Morelli plătește bine, ar fi fost mare înghesuială dacă nu avea atâtea pretenții. Tu poți să te duci acasă, a cerut special o selecți de femei minione, cu ochii albaștri și șatene. Tu ești blondă.
Maxilarul meu s-a lipit de podea. Giulio își cauta amantă. Giulio își căuta o femeie mică, șatenă și cu ochi albaștri.
Să fiu a naibi, Morelli căuta o femeie care să semene cu mine!
Mă întorc și părăsesc baia chicotind. Era timpul să îl învăț pe Giulio semnificația expresiei "ai grijă ce îți dorești".
Este încă la masă cu prietenul lui. Ei, acum e acum.
Trag aer în piept și merg spre masa lui. Mă așez și zâmbesc. Când îmi remarcă prezența, cei doi se opresc din vorbit și se uită amândoi la mine. Prietenul lui e neinteresat, dar Ochii lui Giulio se lărgesc și pot să văd cum își pierde suflul pentru o secună.
---Bună, mă căutai, domnule Morelli?