Incurcat cu italianca!

Capitolul 2

DumitrescuMarilena , draga mea doamna, ești și un model și o inspirație!

Giulio
La naiba! E o puștoaică. Oare chiar era târfă? Sigur nu era nevasta cuiva de la petrecere. Era prea tânară și prea diferită. Femeile pe care le vazusem la brațul italienilor erau sofisticate și pline da bijuterii, aveau părul aranjat ca niște cuiburi de fițe și ochii vopsiți strident.
Tipa din fața mea are un metru și o speranță, aratâ ca un model de chiloți pentru femei, desuuri sau cum le numesc ele...și totuși, dacă își pune ghiozdanul în spate se amestecă ușor în clasa a noua.
Hmm...interesant. Dacă e una din tarfe o să aibă de lucru in urmatoarea oră.
---Bună! Nu mă așteptam să mă găsească cineva aici.
Se ascunde? Poate totuși e invitată la petrecere. Asta a starnit un fior de dezamăgire în adâncul meu, dar poate totuși pot să o vrăjesc.
---Cara, nu am vrut să te iau prin surprindere. Nici eu nu mă așteptam să dau peste cineva. Cine știe, poate ne-am ascuns aici din acelaș motiv. 
Am smuls un chicot de la ea...era un sunet atât de amar. Oare ce o supăra așa rău.
---Și tu fugi de fumul de trabuc? Zise uitandu-se la cer. De zgomotul femeilor amețite de bautură? De domnul Santana?
---Cara, nu știu cine e Santana, dar restul sunt valabile și pentru mine.
---Domnule Morelli, nu vă mai chinuiți cu italiana, nu ma impresionați.
Hmm, puștoaica mă cunoaște.
---Mă simt in dezavantaj, doamnă...
---Domnișoara.
Pe naiba!
---Domnișoară, scuzele mele. Tu mă cunoști, dar eu nu îți știu numele.
---Sunteți invitatul de onoare, normal că vă știu numele. Mă miră totuși că nu sunteți la petrecere.
Hmm...păi nimeni de la petrecere nu are picioarele tale păpușico, altfel poate stăteam mai mult.
E cazul să-i dau de înțeles ce vreau. Daca stă sau fuge, e alegerea ei.
---Sunt un simplu oaspete. Nu sunt interesat de extravaganțele lui Capriosa. M-ar încânta mai mult să imi petrec seara în compania unei fiinte superbe ca tine...înca nu îți știu numele.

Monalise
"Fiintă superbă ca tine"... Prietenul american al bunicului vrea să ma ducă cu zăharelul. Am citit destule cărți să știu și eu cum să joc în condițiile astea.
Dacă îi spuneam numele meu sigur ar fi fugit speriat înapoi în curte și seara mea palpitantă se duce de râpă. Odată în viața am și eu parte de ceva special și nu o să stric asta. Nu vreau să joc whist cu mama și prietenele ei și nici să ma ascund de Santana jr toată noaptea.
Hmm, gandește Monalise, ai doua opțiuni: prezinta-te și lasăl sa fugă speriat de teama ca bunicul îl va trimite spre Kenya în bucăți...sau păstrează misterul și petrece câteva ore cu un american necunoscut, mafiot newyork-ez, care face trafic de arme și probabil carne vie, care te poate ucide în multe feluri, dar care este sexy și șarmant. Sexy ca un model GQ Magazine.
Decizia e evidentă:
---De ce conteaza așa mult un nume, Giulio? Pot să îți spun Giulio?
S-a sprijinit de un copac cu brațele încrucișate și mi-a aruncat jumatate de zâmbet ștrengăresc și periculos. Îmi dădea fiori de teama și înca un sentiment! Da, decizia mea era luata!
---Poți să îmi spui Giulio, chiar dacă tu refuzi să îmi zici măcar o poreclă, păpușico.
---Poți să îmi spui în continuare așa. Eu nu vreau decat să mă rup de lume în seara asta, mă ajuți.
I-au sclipit ochii.
---Plăcerea mea.
S-a așezat pe banca de piatră lângă mine și a început să fluiere. Se uita la luna așa de atent, parcă se pierduse în peisaj. Eu aș vrea să vorbim, să îi aud vocea răgușită cum vorbește cu mine, pentru mine...
Mereu am fost șoarece de biblioteca. Mi-a plăcut să trăiesc înconjurata de lucruri care stârnesc în mine emoții, precum arta, dar barbații nu intraseră în categoria asta. Pană azi.
Mi-am propus să traiesc, sa trăiesc cu adevarat.  Vița scrisă după scenariul meu nu dupa voia familiei și el este prima mea zi de viața reala.
Într-un final s-a întors spre mine și a vorbit:
---Gradina asta este foarte frumoasă. Îmi aduce aminte de un tablou.
Jackpot! Misteriosul cunoaște tablouri! Mi-am dres vocea ca să îmi alung încântarea din voce:
---Ce tablou?
---Unul pe care l-am văzut la o galerie în New York. Noapte Înstelata, a lui...
---Van Gogh, ulei ars pe pânză, pictat în 1889 cand era internat la azilul San Remy, expus la Muzeul de Artă Modernă din New York. Dimensiunile lui sunt de...dar probabil nu te interesează asta.
L-am vazut cum face ochii mari. La naiba! Stăpânește-te Monalise! Nimeni nu vrea să petreacă o seară cu o ciudată îndragostita de vopsea.
---Frumoasă și deșteaptă? Și oamenii spun că nu există noroc.
---Nu, doar că...ăăă...mereu mi-a plăcut pictura.
---Păpușica e artistă. Cine ar fi crezut?
Își bate joc de mine? Poate e el sexy, dar sigur știe să ia cheful cuiva.
---De ce e așa surprinzator? Pentru că port o fustă scurtă? Decolteul meu e prea adânc și nu mai intru în categoria fetelor educate? La ce le trebuie fetolor cu pocioare frumoase creier?
Puteam să o țin așa toata noaptea dacă Morelli nu izbucnea în hohote.
---De ce râzi?
---Nu de tine! Eu mă gândeam doar la faptul că pari prea tânară să ai interese precum Van Gogh. Nu trebuie să te superi păpușico. Cu toate astea...
---Cu toate astea ce?
---Cu toate astea, ești frumoasa cu obrajii îmbujorați. Dar am idei mai bune ca să le dau culoare.
Și uite cum mă îmbujoram iar. Simțeam fluxul de sânge care îmi străbatea fața. Oare ne gândeam la acelaș lucru? Pentru că eu mă gândesc la sex. Poate el se referea la complimente, sau la spus glume pană ne înroșim la fața.
Am ridicat capul și l-am privit în ochi. Ardeau. Nu...nu erau complimente. În mod sigur se gandea la sex.
A deschis gura să spună ceva, dar a fost întrerupt de un foșnet care venea din spatele meu. Am simțit ceva ce îmi atinge piciorul și am sărit țipând...direct la el în brațe.
O Doamne, ce mușchi are!
M-a prins bine de mijloc și s-a ridicat în picioare cu mine în brațe.
---Calmează-te păpușico, e o pisică.
O pisică mare cât un copil de trei ani, cu blana încâlcită și un ochi lipsă. E hidoasă. Cred că o să o iau acasă, mereu am vrut un animal.
Morelli m-a lăsat cu picioarele pe pământ și   m-am aplecat să mângai arătarea de la picioarele noastre.
Îl simțeam cum mă privește. 
---Nu e cel mai atrăgător specimen de pisică persană, zice el.
---Nu, dar e blândă. Probabil caută mâncare.
---Mai multă mâncare? Arată ca o minge de rugby,dar mai mare.
Am pufnit dezaprobator.
---Mi-ar plăcea să am o pisică, nu te mai lua de ea.
---Nu pisica asta, arată ca un film de groază.
M-am ridicat să îl pot privi în ochi. Îmi place să îmi duc bătăliile de la egal la egal. Am vrut să apăr pisica, dar nu am apucat.
Morelli m-a luat de încheietuă și a vrut să mă tragă spre el. Și acesta este momentul în care creierul meu a cedat, eram blocată, incapabilă să mă mișc.
Norocul meu că Giulio nu primește bine un refuz, așa că s-a apropiat de mine.
Am închis ochii așteptând momentul. Schimbul de fluide îmi era familiar, dar nu în momente speciale ca în seara asta. Ăsta era marele meu sărut. Vazusem în filme cum se întâmplă: el se apropie temător, rasuflă greu peste buzele ei, tachinează și sărută ușor în timp ce o mângâie...perfectiune.
Giulio Morelli însă, are alte planuri! Și-a bagat ambele mâini în părul meu și m-a tras cât să îmi las capul pe spate. I-am simțit buzele peste ale mele, dar nu am avut timp să ma obișnuiesc cu senzația, căci limba lui s-a strecurat lângă a mea și am început un dans oral fascinant. Atat de primitiv și dur.
Nu era ca în filme, era de sute de ori mai bine.
---Simți? Imi zice în scurta pauză în care am tras aer în piept.
---Hmm? Am murmurat pierdută.
Dacă simt? Simt mai mult decât pot duce.
M-a lipit de scoarța unui copac și mi-a ridicat piciorul. I-am cuprins talia cu el, fară să îmi pese că tocul meu cui este periculos. Și atunci am simțit...La naiba. Excitație masculină în forma cea mai pură. Erecția lui era proeminenta. O simțeam chiar sub buric. Și se simțea așa de bine. Oare cum s-ar fi simțit pe interior?
Monalise Capriosa, ai devenit o nimfomană virgină!
Ne-am sărutat așa, ca doi descreierați, pană am rămas fară forță. Stăteam cu frunțile lipite și rasuflam greu privind unul la altul.
Părul îmi era încâlcit și rujul meu roșu era întins de la nas până la barbă, dar nu mă simțisem niciodată mai frumoasa...sau mai femeie.
---Hai cu mine, mi-a șoptit el.
Ok, aici se termină. A fost amuzant. Am trăit un moment pe care o sa-l țin minte mult timp, dar nu pot să plec noaptea cu un mafiot doar pentru că mi se taie genunchii atunci când îl privesc în ochi. Monalise Capriosa este mult mai cu capul pe umeri!
---Vin cu tine unde vrei!
Ce naiba am zis?
---Camera mea de hotel.
Ok, Monalise, ai greșit. Acum trimite-l la plimbare.
---NU! Nu e bine. Hotelul unde stai tu nu e un loc intim. Hai să mergem în apartamentul meu.
Începusem așa bine și am terminat ca dracu! Să văd cum mă scot din asta. Vreau să mă scot din asta...nu?
---Mașina mea e în parcare.
Am ieșit din gradină ocolind curtea unde se ținea petrecerea și am ajuns în parcare. Morelli avea o mașină închiriată, un Ferarri.
Mi-a deschis portiera și cand m-am întors să mă urc în mașină am simțit o pleznitură pe fund. M-am uitat urât la el, dar nu a făcut altceva decât să zâmbească cu jumătate de gură și să îmi facă cu ochiul.
S-a urcat la volan si a demarat. I-am dat adresa apartamentului Laylei. Este plecata patru zile, intr-o excursie la Roma și am o copie de la cheile ei. În caz de urgență...și asta este o urgență.
Recapitulând: am plecat de la petrecerea bunicului, unde mi s-a spus foarte clar că trebuie să fiu prezentă, în gradină l-am întâlnit pe oaspetele special al bunicului, am sărit unul pe altul și acum mă duc spre apartamentul prieteni mele, unde o să am parte de o noapte de amor, prima mea noapte de amor, cu acest sexy-ciudat, care te face să uiți că familia ta o să te mănânce de vie și te face să vrei să primești palme, de preferat peste fund!
M-am uitat pe geam la luminile orașului, care treceau pe lângă noi în viteză. Palermo strălucea odată cu mine. Am simțit mâna lui Giulio pe genunchi și mi-am dat seama: acest om care nu îmi oferea nimic, îmi oferea de fapt totul. Eram fericita.
Drumul până la apartamentul Laylei nu a părut niciodată mai lung, dar într-un final am ajuns.
Cât am urcat cele 9 etaje cu liftul, mâinile lui au stat numai sub rochia mea. Am coborât din lift si am străbătut distanța până la ușă în 5 minute, după ce ne-am sărutat pe toți pereții blocului.
Am cautat disperată cheia și am bagat-o în ușă cu mâinile tremurânde. Când am vrut să descui, Morelli m-a întors brusc spre el și m-a lipit de ușa:
---Nu îți știu numele.
---Până acum te-ai descurcat cu "păpușico".
Mă privea ca pe ceva de mâncare.
---Voiam doar să știu ce nume să strig când ajung la orgasm.
La naiba! Cred că era prima oară când auzeam un om pronunțând cuvântul ăsta pe viu.
Voiam să îmi zică numele. Nu voiam să strige "păpușică" sau alt alint. Voiam să mă strige pe mine!
---Monalise!
Giulio Morelli mă va pârli mai rău ca soarele de august, dar cui nu ii place un bronz bun?