Mihaela a ieșit singură din bar, era dezordonată.

- Și-a dat drumu-n mine, aveți o pilulă?

- Lasă asta. Ți-a tras-o bine, vă mai vedeți? a început Ana.

- Mhm, a făcut și a început să râdă ca o prostuță ce era. Am felicitat-o și acum am considerat-o pe deplin a noastră.

Când am ajuns acasă, adică la Adela, a stat o vreme lipită de perete și apoi a trecut pe lângă mine să umble-n sertar. Nu vedeam ce face, am stat nemișcată. Era liniște și încă eram somnoroasă. Mă gândeam că o să pic dintr-o dată pe podea și o să mă trezesc peste doi ani. Într-o fracțune de secundă, s-a repezit la mine și m-a apucat de breton. Nu am realizat ce se întâmplase, nici nu avusesem timp să reacționez. Am văzut-o cu părul meu într-o mână și foarfeca în cealaltă. Mi-a aruncat firele-n față și a trântit foarfeca pe jos. Nu am reușit nici atunci să reacționez în vreun fel. Îmi venea să plâng, dar eram prea obosită. M-am dus acasă imediat, Adela nu avea chef de mine acum și înțelesesem. Aveam să o lăsăm pe mâine, așa mai facem noi.

Am deschis ușa de la dormitorul meu, și am împietrit când l-am văzut pe Radu stând pe marginea patului. Credeam că e un trip, că visez sau e o altă halucinație intensă de-a mea. Îmi dăduseră lacrimile și tot ce-mi doream era să sar de gâtul lui, să-l iubesc și să mă iubească. Dar eram obosită... Ne-am uitat unul la altul în liniște.

- M-a lăsat maică-ta să intru. Inima-mi bătea nebunește și am avut o singură reacție. Mi-am dat tricoul jos, azi nu purtam sutien. M-am apropiat de el și m-am așezat în poala lui. I-am mângâiat creștetul capului și a început să mă sărute pe gât, pe sâni pe burtă.

- La masă, am auzit vocea serioasă a mamei întrerupându-ne, dar nu m-am panicat. Eram atât de calmă încât mi-aș fi putut-o trage cu Radu chiar acum în fața ei. Dar eram obosită.

- Nu mi-e foame, am zis și nu m-am dat de pe Radu. Tot la el în brațe am rămas. Nu putea să mă smulgă nici dracu' de-acolo.

- Marș la masă imediat, Ștefania. Pune ceva pe tine și ia-l pe Radu, hai! Mi-am dat ochii peste cap și m-am îmbrăcat în cel mai mare sictir.

- Ai vorbit cu Adela? I-ai zis că ai venit?

- Nu am ce să vorbesc cu curva aia, a dat din umeri.

Mama iar făcuse prostia ei de supă cu tăiței care mirosea a picioare. Nu am putut să mănânc așa ceva. Radu nici măcar nu a folosit lingura, a băut pur și simplu din castron. Mama rămăsese blocată, era singura persoană civilizată de la masă. Și-a îndreptat privirea spre mine și s-a blocat iar. Glitch-uri peste glitch-uri, era defectă.

- Ce naiba ai în cap?

- Păr.

- Cine te-a ciuntit așa? a întrebat făcând referite la dezastrul Adelei, evident.

- Lasă-mă în pace, o să rezolv problema mâine, i-am zis și ei cum mi-am zis și mie.

- Zici că ești nucă de cocos, a izbucnit Radu în râs. Mama a zâmbit și ea în barbă. Eu doar încasam.

- Și sunteți împreună?

- Nu, s-a strâmbat Radu și mi-a aruncat o privire neutră. Am făcut ochii cât cepele și m-am ridicat de la masă. M-am întors cu țigara aprinsă și am început să fumez repede, mă apucaseră nervii și crizele.

- Alo, alo, hopa, ce faci? a început mama pe un ton ridicat. Aruncă aia imediat la coș, nesimțito! Să nu te mai văd cu mizeria aia-n gură, mă auzi? Ștefania, cu tine vorbesc!

- Lasă-mă dracu'! i-am zis printre dinți și am început să plâng. Radu se uita la mine dezamăgit, probabil îi era milă de halul în care EL mă adusese.

- Ștefania, mamă, ai făcut pe tine? M-am uitat în jos și imediat ce am văzut, am început să mă simt udă, avea dreptate.

- Nu am făcut pe mine, ce, crezi că mai am 3 ani? Sunt fată mare, mami! Cum să mă piș pe mine? zbieram la ea printre lacrimi. Pff, ce prostie, dacă am făcut pe mine, auzi...

- Bine, nu s-a întâmplat nimic, mă duc să iau mopul și mă întorc, da?

- Nu te duci nicăieri, plec eu și nu mă mai întorc! am zis hotărâtă și m-a sculat de la masă. Aa, și Radu? Te iubesc!

Îmi era silă de mine și de tot. Îmi venea să mor și să mă deconectez pentru totdeauna, la modul cel mai serios. Pentru că într-un final, nimic nu mai era suportabil. Nici el, nici mama, nici curva aia, nici măcar tutunul. Mă luase durerea de cap și am simțit că trebuie să iau o gură de aer. M-am dus afară așa pișată pe mine. Și?

Obscur - I. LaguneWhere stories live. Discover now