Drumul spre inima ta

BONUS - O aniversare de neuitat

Aşez cheile maşinii şi restul cumpărăturilor pe bar şi îl înconjor sărutându-i nasul lui Shanon când ajung lângă ea. Ochii ei îmi studiază figura, iar mâna ei mă atinge pe faţă aşezându-mi câteva fire de păr rebele în sus. Mă retrag şi îi rânjesc fiindcă ştie că nu îmi place ca cineva să îmi atingă părul, dar îi iau mâna în a mea şi o sărut scurt, ducând-o la piept.

— Ce aţi făcut atât de mult? V-am trimis doar după lapte.

Mi-era teamă de întrebarea asta, aşa că am scuturat din cap şi m-am întors cu spatele la ea ca s-o ajut să despacheteze.

— Ştii tu... asta, aia... una, alta.

Nu suport să mint femeia pe care o iubesc atât de direct, aşa că prefer să nu mă uit la ea când îi ignor întrebarea. Nu pot să îi spun cât sunt de disperat că nu găsesc ceva suficient de bun pentru ea şi aşez încordat mâncarea în frigider, evitând să îi întâlnesc privirea.

— Dragule totul e în regu-

— Mama! vocea Oliviei se aude din capătul scărilor făcându-ne inimile să tresalte. Las totul jos, la fel ca şi ea şi o luăm la pas alergător spre baza acestora.

— Ol...

— Chestia aia iarăşi plânge, ne lămureşte ea, întorcându-se cu spatele şi lăsându-ne în linişte.

— Mă duc eu, oftez trecându-mi o mână prin păr.

— Dar...

— E în regulă, o să vorbesc şi cu ea, adaug.

Shanon dă din cap în semn afirmativ şi se întoarce în bucătărie afişând o faţă consternată. Devine din ce în ce mai greu să reuşim să ne păstrăm calmul odată cu timpul care parcă fuge pe lângă noi şi la fel ca ea, şi eu resimt semnele oboselii. Copii sunt o adevărată bucurie şi nu mă voi plânge niciodată din cauza asta pentru că au fost alegerea noastră, dar devine stresant să reuşeşti să fii cu ochii constant pe ei.

Intru în camera pictată în culori bleu şi mă îndrept spre ghemotocul de hăinuţe care plânge în pătuţ. Îl ridic cu grijă şi îl pun pe umărul meu bătându-l uşurel pe spate ca să îl calmez. Senzaţia pe care o am când îl ţin în braţe, vă jur, nu se compară cu nimic în lume. Îl văd atât de mic şi de lipsit de apărare şi simt nevoia să îl smotocesc şi să-l iubesc constant, dar ştiu că va creşte şi, eventual, nu va mai avea nevoie de mine. Pot doar să sper că voi fi un tată mai bun decât sunt pentru Olivia şi nu vom ajunge într-o asemenea situaţie.

Numele lui este Quinn şi are doar patru luni. Nu am ştiut dacă va fi băieţel sau fetiţă, aşa că am ales un nume care s-ar potrivi în ambele cazuri, fiindcă nu îmi plăcea să îl numesc în continuu „bebe"cât timp stătea în burtica mamei lui. Se calmează la scurt timp după ce îl mai leagăn puţin în braţe, iar căpşorul lui rămâne sprijinit de umărul meu. Gângureşte ceva înţeles doar de el şi îl pun înapoi în pătuţ văzându-l cum dă fericit din picioruşe şi îmi arată gingiile.

— Cine e un băiat frumos şi cuminte? spun plimbându-mi degetul arătător pe burtica lui.

Copilul chicoteşte şi îmi prinde degetul cu mânuţa lui subţire. Pufăi uşor trist şi mă uit la el cu drag. Nimic nu e mai preţios decât timpul pe care îl petrec alături de el. Ador să îl văd cum creşte şi se dezvoltă armonios alături de noi. Poate că nu suntem cei mai minunaţi părinţi şi poate că o dau adesea în bară, ca atunci când l-am scos în parc şi am încurcat cărucioarele, dar îl iubesc mai mult decât orice pe lumea asta şi aş muri dacă unul din copii mei ar păţi ceva.