Timpul începu sa se rostogoleasca mai repede ca niciodata. Teoriile despre succes îi inundau mintea, uneori precum un potop. O umbră rece și grea îi zâmbea în coltul privirii. Să-i fie oare inspirația? Cea care îi prevestea viitorul albastru și neașteptat de tumultos?
Cenușiul îi devenise roșcat bun, ca si veselele frunze tomnatice cu parfum umbrit de umed si putred. Timpul parea sa nu se mai opreasca. Erau deja doua zile si sunetul orasului nu o lasa sa doarma sau poate nu atat de comod cum o facea odinioara acasa. Luminile caldute ale serii se stinsera de mult iar imaginea panoramica de pe podul Guillotiere nu era prea satisfacatoare. Nu era acea Franță la care visase si pe care si-o dorea cucerita! Cu talentul si....orgoliul sau imens hranit de o ambitie nestavilita.
Nu trecusera doua zile insa mai mult de atat nu isi putea imagina. Dupa ce isi vopsi parul si isi lua toata garderoba indrazneata din colturile casei, plecase hotarata sa demonstreze ceva, nici ea nu stia exact cui, insa credea ca doar ei insasi.
Viata de noapte si luminile nu insemnau ceea ce crezuse ea. Nu cunoastea pe nimeni si nimic, in special obiceiurile. Avea nevoie de un "guru". Il gasi imediat ce incepu sa ia la rand tot cea ce insemna "local" si "bistro", care se transformau odata cu orasul in dezlantuite hazde ale unor show-uri ale degradarii si ale nefastului. Viata aceasta fura privirile si..puteai fi de doua parti, ori inafara cu totul, ori parte din tot. In seara asta ea era o parte din...putin.
-Doua cafele si o bere fara alcool!
-Or sa curga, domnule Harvish! Dar cine este noua dvs partenera? O pot zari de aici?
- Nu e. Înca. Nu zari nimic ca te desfiintez. E noua si nu vreau sa o sperii. E periculos aici.
-Mie imi spui?!
Zambetul usor tentant al domnului Harvish o ademeni imediat pe tanara Mellanie in jocul acestuia. Defapt, mai exact, servetelele care stateau fix sub maneca camasii lui o adusera langa tejghea.
-Buna seara, domnisoara! Permiteti-mi! spuse el, incercand sa o stearga rugator din priviri.
-Stiu ce incercati sa faceti si stiu cine sunteti! Multumesc dar nu...
Mellanie se departa rece, cu o privire vanatoreasca. Fara sa mai adauge vreun cuvant, domnul Harvish se simti ravasit si o trase spre el, apucand-o de mana.
- Vino in spate! Nu stii nimic! Nu ai sa rezisti in orasul asta nicioo secunda cu atitudinea asta!
Buzele lui erau uscate si rupte, taiate parca de o sete intrinseca ce le scurse liquorul dulce, toata seva si vlaga lor, de asemenea si domnului Harvish in totalitate. Ochii i se zareau in privirea ei periferica dar nu puteau fi distinsi din cauza penumbrei tipice atmosferei. Încordarea se simtea insa chiar daca vag in acel intuneric indescifrabil. Ea ajunse repede printre siluete moi care se pierdeau si îi fugeau printre degete.
-Cine esti si ce vrei de la mine? spuse ea intr-un final, cand ajunsese "in spate", intr-o camera mobilata elegant si cu peretii captusiti de catifea grena in stil baroc, precum tapiseria prafuita a canapeluței și a scaunelor din jurul unei mese rotunde din mijlocul incaperii.
-Vreau sa iti explic. Cam...tot ce se petrece aici, pentru ca esre evident ca nu esti la curent. Daca mai abordezi vreun om in vreun bar astfel, ai pitea sa nu iti mai vezi fetisoara ta adorabila in oglinda! Niciodata...
-Nu inteleg..ce vrei?
- Sunt din Marsilia. Lucrez ca si"paznic al temnitelor". Asa le numim noi la departament, pentru ca doar soarecii se aduna sa manance aici. Sau, ocazional fetite pierdute ca si tine! Acum ai avut norocul ala de îi spune"al incepatorului" dar daca nu eram eu, ti-am spus...
Mellanie privi nedumerita in jir. Camera nu parea a fi dubioasa deloc, ba chiar parea sa fi apartinut unui batran. Se gandise ca va invata sa traisca prin cluburile de aici si ca isi va face veacul-noaptea prin astfel de locuri iar ziua prin biblioteci si sindrofii cu publicisti impozantio. Dar...visele erau departe de a i se fi implinit. Înca.
-Cine esti si ce cauti aici, drăguțo?spuse el ușor soptit apropiindu-si scaunul de al ei.
- Nici eu nu mai stiu sincer cine sunt! Dar...ma numesc Mellanie. Si nu sunt de aici. Nu sunt deloc de aici!
- Ce vrei sa spui?
De sus se auzi o bufnitura puternica iar dn-ul Harvish se ridica numaidecat, sarind in ajutor. Evident, inevitabilele cacialmale si spargeri de sticle goale se petrecusera la etaj, pe cand pustoaica cu piele sidefie si par caramiziu se grabi sa iasa pe scari, indreptandu-se spre iesire. Catifeaua rosie i se impregna impreuna cu mirosul putred si imbayranit. Îi aducea oarecum aminte de conacul lui vechi. Aerul rece al noptii lovi in plin si se sfii sa fuga caci îi lua ceva pana se dezmetici.
Tocmai in momentul in care zari un autobuz plin in statie, care nu ar mai fi stat sa o verifice de vreun bilet sau taxă, pe aleea ingusta se ivi din penumbră un tanar inalt si zvelt, aproape lafel de slab ca o trestie, de umarul caruia atarna o geanta ocru, aparent grea caci il incovoia usor de spate.
-Ai grija caci aici nu se circula dupa vreo legislatie! Fiecare cum il taie capul! Mai ales ca tata e probabil ocupat...
-Tatal tau fiind..?! continua Mell usor mirata ca i se adresase ei intai de toate.
-Harvish! Seful departamentului. E un fel de politie comunitara dar el face sa para totul mult mai important decat e! Tu? Ce faci aici?
-Încerc sa trec neobservata si...sa ma simt bine, momentan!
-Nu îți e frig?! Ești doar cu rochia aceea la tine!? Nu intra aerul ăsta prin dantelă?
-Nu, sunt impenetrabila! Voiam doar sa vad cum e înauntru! De ce toata lumea ma trateaza ca si cum as fi una din cele care se vand aici? Nici macar nu arat ca una!
-Ai intrat, nu mai poti iesi. Deja ai vazut prea multe! Sau..nu stiu. Eu nu am spus nimic ofensator, sper? O sa stau aici si am sa il astept pe tata. Mai are doua ore pana iese din tura de noapte si ne putem duce acasa sa ciocnim niste pahare de vin si sa mancam niste gustari cu branza! Daca nu vrei nițica conpanie intr-o noapte senina ca asta, nu am ce-ti face!
-Incetati sa ma mai salvati! Va rog! Nu sunt o femeie care cauta sa fie salvata!
-Ah dar toti trebuie sa fim salvati la un moment dat- de noi însibe si de singuratate! Au revoir, scumpete! Vezi sa nu te pierzi, ar fi pacat!
Mellanie scoase un scancet usor ofticat de tupeul tânarului, zarindu-l pintr-o ultima privire cum îi zâmbea mefistofelic si cu un aer ironic. Trăsaturile lui se risipisera in luminile orbitoare dar caracterul sau tulburator continua sa o zdruncine astfel încat se gasi pe o stradă îndepartată de pulsul vivace al orașului și inundată de întunericul gros, fără sa stie pe unde sa o ia.
CITEȘTI
Umbra aceea
Teen Fiction"Cât de departe poţi privi? Şi, oare, cât de departe priveşti, de fapt? Şi...când nu suntem noi, oare cine suntem? "
