Love's Syndrom

Capitolul 1

Depresie.Suferinta.Ura.Moarte.
Hailey Starr, o simpla adolescenta in ochii necunoscutilor si o copila care a suferit prea mult in ochii apropiatilor. La doar 18 ani, Hailey a trecut prin multe greutati, toate incepand cu moartea prietenilor ei in urma cu doi ani. A cazut intr-o lume intunecata si pacatoasa, s-a lasat influentata de oameni rai, a inceput sa fumeze si sa consume droguri. Viata ei a devenit un adevarat dezastru. Parintii ei au crezut ca isi va reveni, ca se va intoarce la vechea ei viata, dar s-au inselat. Asa ca, au decis sa o trimita in Houston, un oras din Nordul Americii, care cred ei, ii va schimba viata. Sau mai bine zis, personalele care locuiesc in acel oras. Astfel, spre nemultumirea lui Hailey, a ajuns sa fie nevoita sa locuiasca cu verisoara ei, Abigail Wilson si sa isi termine ultimul an de liceu acolo, impreuna cu ea si ...cu fratele ei, Jason. Relatia lui cu familia nu e una buna, asa ca a decis sa plece cand avea doar 15 ani. A locuit o vreme cu Aby si parintii ei, ca mai apoi sa se mute impreuna cu prietenii lui. Jason si Hailey nu au mai vorbit de mult timp, asa ca el nu stie nimic din ce s-a intamplat si ea considera ca asa e mai bine. Oricum nu l-ar interesa vreodata. El a iesit din viata si inima lui Hailey odata cu mutarea lui la mii de kilometrii distanta.

Hailey P.O.V.

Am inspirat aerul rece de toamna imediat ce am iesit din masina. Houston-ul e exact cum mi-l aminteam, un oras plin de viata, foarte aglomerat si deloc plictisitor. Imaginea casei lui Abigail imi era intiparita in minte de acum doi ani, era la fel, poate cateva diferente minore strecurate pe ici-pe colo. Aceasi gradina frumoasa, plina de copaci si tufe de trandafiri, aceasi poarta maronie din lemn si aceasi casa care nu te atragea in vreun mod special, dar in care voiai neaparat sa intri. Si nu in ultimul rand, aceasi figura cunoscuta, o adolescenta pitica, satena,plina de viata si pusa pe cearta.
-Hailey! Ce dor mi-a fost de tine. Nici nu sti cat ma bucur ca te-ai mutat in Houston. O sa ne distram de minune aici.
-Buna,Aby. Ma uit la ea plictisita intrand in casa, lasandu-mi singura verisoara nedumerita afara, impreuna cu parintii mei.
-Cred ca esti obosita. Camera ta e ultima de pe hol la stanga. Am decorat-o exact cum mi-a spus mama ta. Zambeste radiant, facandu-ma sa ma enervez. Prea multa dispozitie buna ma face sa vreau sa plang de nervi. Urasc persoanele care zambesc atat de mult si care cred ca viata e perfecta. Reveniti-va, oameni buni! Traim in secolul 21, viata e pe departe de a fi perfecta. -Apropo,cred ca Jason o sa vina sa te vada. Sunt sigura ca ii e foarte dor de tine. Chitaie facandu-ma sa ma opresc la baza scarilor.
-Mai bine nu ar veni. Mie nu mi-e dor de el. Scuip neintorcandu-ma. Incep sa urc scarile incet, auzind soapte in spatele meu. Sunt sigura ca Aby le va pune parintilor mei o multime de intrebari prostesti, dar sper ca ei sa nu ii spuna nimic. Cand am plecat de acasa, din Liverpool, i-am pus sa imi promita ca nu vor spune nimic nimanui. Nu vreau ca cineva sa afle ce s-a intamplat in ziua accea, ar fi mult prea dureros.
Am inaintat pe holul surprinzator de intunecat pana in fata usii mele. La cum o cunosc eu pe Aby, probabil camera mea arata ca fata unui clown, sper din toata inima sa ma insel. Am deschis usa cu grija, aceasta scotand un scartait usor si am pasit sfioasa spre locul unde o sa ma refugiez anul acesta. Ochii mei s-au marit considerabil, in timp ce scanam camera . Totul arata perfect, de la peretii albi,pana la mobilierul negru si lucrurile marunte in culori intunecate de maro si visiniu. Se pare ca mama chiar a vrut sa ma simt ca acasa. Cred ca Aby a lucrat mult la camera asta, dar nu am de gand sa ii multumesc. Cu cat o ignor mai mult cu atat e mai bine pentru amandoua. Nu vreau ca ea sa afle totul, chiar deloc. Prefer sa fie doar o persoana nesemnificativa din jurul meu care incearca sa am descopere, dar care va renunta la un momendat.
-Hailey! Coboara pana jos! Parintii tai pleaca. Aud ca prin vis vocea calda a lui Aby. Fata asta ma scoate din sarite si sunt aici de mai putin de o ora. Nu stiu cum ma voi descurca timp ce un an cu ea in aceasi casa, dar sper ca rabdarea mea sa se dovedeasca a fi de fier. Am oftat prelung coborand putin galagios scarile care duceau la parter si mi-am privit parintii. Ma priveau zambitori, sperand ca voi schita si eu un mic zambet nesemnificativ. In schimb, eu doar i-am imbratisat scurt urandu-le drum bun si asigurandu-i ca voi fi bine. Am asteptat in pragul usii pana cand masina lor s-a facut nevazuta la coltul strazii, dupa care am intrat inapoi in casa mergand nesigura spre bucatarie. Aby a trantit usa in spatele meu facandu-ma sa tresar dar nu m-am intors spre ea, nu vad de ce as face-o.
-Te-ai schimbat mult, Hailey. O aud spunand in spatele meu.
-Asa e. Soptesc dezinteresata, umbland in frigider. Nu vroiam sa fiu nepoliticoasa dar simpla ei prezenta ma calca pe nervi. Fata asta emana atat de multa bucurie si viata incat ma facea sa vreau sa mor.
-Nu cred ca Jason va mai venii, e deja tarziu, dar sigur va veti intalni maine la liceu. Crede-ma, o sa-ti placa. Liceul s-a schimbat in totalitate la fel si oamenii din el.
-Bine, Aby. Uite, nu vreau sa fiu rea, dar nu vreau sa imi mai spui nimic despre Jason, sau despre liceu sau orice legat de orasul asta. Vreau cateva minute de liniste, bine? Nu am venit aici ca sa imi fac prieteni sau ceva de genul asta, deci nu te implica in viata mea prea mult pentru ca te voi face sa regreti. Si sunt sigura ca nu vrei asta. Aproape marai privind-o rece. Trantesc frigiderul fara intentie si imi fac loc pe langa ea iesind din bucatarie. Urc grabita scarile intrand in camera mea. Gata, sunt sigura, o sa imi gasesc sfarsitul in orasul asta nenorocit.