The murderer

Capitolul 10

Sunetul lopeții era amplificat în goliciunea neclintită a după-amiezii, pe măsură ce Jack săpa mai adânc, sfărâmând pământul uscat. Când a înfins vârful ascuțit în pietriș, genunchiul lui a palpitat de două ori, aprig, la fel de scurt și rapid precum detunarea unui pistol. Jolie stătea sprijinită de zidul clădirii din piatră, privind cum adolescentul urma să monteze un nou gard în jurul casei lui Bex. Buza inferioară îi tremura aproape imperceptibil, iar genunchii și mâinile îi vibrau ușor, de parcă ar fi fost înghețată de frig.

— Ai nevoie de ajutor? a întrebat ea, cu vocea răgușită. Picioarele îi erau moi, iar obrajii păreau reci și secați de viață.

— Nu, e în regulă. Mă descurc, a răspuns Jack obosit, lăsându-și brațele moi, apoi a sprijinit lopata de movila de pământ, eliberându-și mâinile. Până mâine voi termina terenul... apoi voi pune gardul. Măcar sunt plătit pentru asta, a râs încet, ridicându-și privirea spre Jolie.

Un zâmbet șters s-a schițat pe fața palidă a blondei, care îl privea cu ochii prinși în penumbră, presărați cu urme de emoții. Jack a făcut un pas înainte, apoi a cuprins-o cu brațul, în timp ce cealaltă mână i-a coborât convulsiv, prinzând-o pe a ei. Trecându-și o șuviță de păr pe după ureche, Jolie și-a ridicat ușor chipul amprentat de emoție și a alunecat discret spre buzele lui, încrucișându-și brațele în jurul gâtului său. Băiatul i-a prins ușor bărbia și a scăpat de distanța dintre ei, conformându-se într-un mod călduros.

— Kyle a spus că vrea să mă vadă, a șoptit adolescenta, după ce s-a desprins din sărut. Vocea ei a căpătat brusc o unduire suavă, în timp ce respirația dogoritoare a lui Jack îi ardea obrazul.

— Deja? a întrebat el într-o voce inexpresivă, care îi sporea induitabil amorțeala de mai devreme. Nu ați mai vorbit de o grămadă de timp.

— Gelos? a rostit încet fata, înăbușindu-și un chicot slab.

— Da, foarte, a spus Jack răspicat, pe un ton serios, străbătut de sentimentul care îi monopoliza toată atenția și îi completa culoarea întunecată a ochilor.

— Atunci vino cu mine, a răspuns Jolie, aranjându-și mai bine geanta pe umăr.

— Nu pot. Trebuie să termin asta cât mai repede, a răspuns el, gesticulând spre locul unde urma să instaleze gardul.

Jolie a dat din cap, având privirea fixată pe movila de pământ, aflată lângă groapa adâncă, dreptunghiulară. Cât timp se uita la ea, imaginea s-a distorsionat subit, iar ochii ei încețoșați au distins urma unui sicriu mic, din mahon lăcuit, care zăcea în groapa joasă. Tânăra a clipit de câteva ori, în timp ce iluzia compactată i-a electrocutat mintea, secționând-o în fragmente. Capacul sicriului era deschis, iar corpul deformat al fratelui său era întins pe o pânză albă, arătând exact ca în ziua în care fusese înmormântat. Băiețelul era prins în stratul cleios de mușchi și oase, aruncat în amintirea chinuitoare, ce încețoșa total mintea adolescentei.

— Jolie? vocea lui Jack a răsunat brusc lângă ea, provocându-i subconștientul să-i revină în parametri, dar fără să o elibereze nicio secundă din interogatoriul vizual. Fata a tresărit, smulsă brusc din gânduri.

— Da..., a șoptit ea cutremurată, respingându-i vag îngrijorarea. Și-a scuturat ușor capul, trecându-și palma prin părul încălzit. Păi... ne mai vedem, a adăugat sec peste câteva secunde, încrețindu-și nasul. Apoi, s-a răsucit de-odată pe călcâie și a ieșit din curte cu pași rapizi, grăbindu-se pe pavajul din piatră al trotuarului.