I know places // L.T.

capitolul 3

Ar trebui pur și simplu să renunț. Toate planurile mele au fost ruinate de niște simple numere de pe ecranul laptopului meu, în câteva secunde. Nu aveam ce să fac, nu aveam cum să fac rost de banii ăia în doar 2 zile , nici măcar în 2 luni. Aveam să mă chinui pentru tot restul vieții mele, să mă simt distantă și rece, nu aveam să mă simt niciodată acasă, poate ăsta era destinul meu. De obicei nu credeam în destin. Nu eram genul de persoană care să se bazeze pe "destin" , ce ni se întâmplă până la urmă este rezultatul tuturor deciziilor noastre. Destinul ni-l facem , nu el ne face pe noi. Dar în momente de cumpănă ca ăsta începeam să mă îndoiesc. Mă gândesc că poate, oamenii chiar au un destin, cât de oribil precum al meu ar fi, și nu poți să schimbi asta. Încerc să îmi adun gândurile care erau mult prea departe de locul acesta și închid laptopul, dezamăgită. Dezamăgită că mă gândeam că eu chiar pot fugi, dezamăgită că nu am reușit să fug. Dezamăgită că trebuie să îmi accept soarta.
Încercând să îmi iau gândul de la planurile mele întortochiate de fugă, ma ridic cu greutate de la birou. Când mă uit pe geam observ că deja se înnoptase și brusc mi s-a făcut somn.

După o lungă zi de nervi întânși la maxim și strategii eșuate, simt că aș vrea să dorm cel puțin un secol. Înainte să mă bag în patul meu mare și pufos, care în acest moment îl văd ca pe un mic colț de rai,unde toate visele devin oorealitate, ies din cameră să verific frigiderul. Deschid ușa încercând să nu scot niciun zgomot - nu vreau să știu ce ar zice părinții mei când m-ar vedea umblând prin casă ca o fantomă la ora 12 noptea - și pășesc cât se poate de grațios pe podeaua scârțâitoare. Croindu-mi drumul spre bucătărie, calc pe ceva,care se aseamănă cu o hârtie,puțin mai subțire. O ridic de pe jos și mă chinui să o citesc în lumina obscură de pe hol. Nu descifrez decât câteva cuvinte scrise îngroșat în susul hârtiei

PLÂTIȚI ÎN SCHIMBUL ACESTUI CEC ÎN DATA DE SUMA DE 20,000 DE DOLARI

Îmi bag repede cec-ul în buzunar și mă întrept grăbită spre bucătărie. Nu aprind lumina, nu vreau să risc în niciun fel,mai ales cu cec-ul ăsta în buzunarul pijamalei mele. Deschid frigiderul și cu ajutorii luminii pale ,mă aluc de citit. Nu era un lucru neobișnuit să găsesc cec-uri prin casă, Ray lucra numai cu cec-uri și mi se mai întâmpla să cec-uri : tăiate , fără date, sau care urmează a fi folosite, dovezile minții împrăștiate din cauza atâtor griji a lui Ray. De obicei nici nu mă oboseam să le citesc sau să le dau vreo importanță, nu am înțeles niciodată de ce Ray, decan la una din cele mai renumite facultăți din Oxford, lucra cu cec-uri, dar probabil era doar un obicei sau o obsesie ciudată. Știam ce înseamnă un cec fără dată sau nume și semnat chiar de către Ray. Însemna că puteam să completez data, să ridic banii și să plec direct spre New York, mai ales că cec-ul era chiar în dolari. Cu inima căzându-mi într-un abis negru, știind că practic furam de la proprii mei părinți, conștientă că tot ce făceam era nebunesc și complet greșit, mi-am scris numele și mi-am băgat cec-ul în buzunar încercând să nu-l mototolesc și mi-am luat o prăjitură din frigider, căscând obosită.

* * *

Razele soarelui îmi intră în ochi și mă simt obligată să mă trezesc. Îmi caut pe orbecăite telefonul dar în schimb dau de un bilețel.
________________________________
ți-am lăsat niște bani și mâncare în frigider, am plecat devreme, ne vedem duminică. te iubesc. mama.
________________________________

"ne vedem duminică". În acest moment propoziția asta mi se părea chiar ironică. Fără să mai aștept, mă ridic din pat și mă îmbrac corespunzător unei "evadări", blugi negri ,un maieu la fel de închis și niște botine de un maro culoarea stejarului . Mă uit 2 secude în oglindă, iau cec-ul din buzunarul pijamalei mele demodate și plec cu gândul de a-mi pune planul în aplicare.

10 a.m. ; O bancă din Oxford ; Ghișeul 2 ;

Înainte să intru în bancă, inspir adânc. Chiar aveam să fac asta,nimic nu mai îmi stă în cale. Nici mie nu îmi vine să cred, dar chiar o să fac asta. Ajungând la cel mai liber ghișeu încep să bat din picior emoționată.Dacă nu o să reușesc să ridic banii de pe cec?
- Actul de identitate , vă rog.
Scot un card cu numele și fața mea pe el și i-l dau doamnei plictisite. Nu părea deloc suspicioasă : nu era nimic ciudat ca o fată de 18 ani să ridice 20,000 de dolari de pe un cec mototolit.
-Vă rog să semnați aici,domnișoara Smith.
Ezit pentru 2 secunde. "Nimeni n-are nevoie cu adevărat de mine aici, nu aparțin orașului ăsta".
-Mai avem și alți clienți la coadă,domnișoară.
-Da,mă scuzați ,au fost cele 3 cuvinte care le-am spus înainte să semnez hârtia și să ridic banii. Nu-mi păsa că Ray va afla cine a luat banii. Probabil voi fi printr-un club fițos din NY în momentul ăla.

11 a.m. ; Aeroportul Oxford ; Casa de bilete;

-Un bilet spre New York ,mâine la ora 2 a.m. sau oricând aș putea pleca noaptea?
- Ultimul zbor e la ora 1,domnișoara,um, Smith, spune vânzătoarea uitându-se pe cardul meu de identitate. Sunteți norocoasă ăsta era ultimul bilet.
Îi dau banii vânzătoarei căreia îi pot simți privirea mirată când scot teancul de bani din geantă și îi dau fix 1300 de dolari. Când mă uit la biletul din mâna mea parcă îmi văd visul cu ochii, stând chiar în fața mea, era acolo,real. Încă nu îmi venea să cred că fac asta. Când mă întorc spre ieșire, îi văd pe părinții mei uitându-se derutați pe biletele lor la numai 5 metri de mine.

__________

next finally. o să pun un capitol nou la 5+ voturi și niște păreri. sunt mândră de capitolul ăsta enjooooy.

love u,t. x.