I know places // L.T.

capitolul 2

Îmi șterg lacrimile și inspir adânc. Chiar eram în stare să îmi părăresc familia, sau ce a mai rămas din ea? Să îmi părăsesc casa,orașul,prietena cea mai bună? Eram în stare să plec de tot? Nu puteam pur și simplu să plec. Îmi dau jos geaca de piele și o pun în cuier, îmi scot bascheții din picioare și îi arunc într-un colț al camerei. Mă așez la biroul îngropat într-un maldăr de cărți de toate felurile, chimie avansată,matematică,biologie,astea erau unele dintre multele materii la care trebuia să învăț pentru examenul care "trebuia să îmi schimbe viața", după spusele lui Ray. Examenul care venea fix peste 1 săptămână și examenul pentru care m-am pregătit toată viața mea. Dar mie nu mi se pare că îmi schimbă viața. O să fie exact ca acum, teme, învățat,sters, toate repetându-se în fiecare zi pentru următorii 4 ani. Sunt distrasă de la gândurile mele când aud ușa camerei deschizându-se. Mama.

- La mulți ani,scumpo,îmi spune mama pe un glas duios. Îmi pare rău că trebuie să înveți chiar de ziua ta, dar nu-i nimic peste 1 săptămână te vei putea distra cât vrei tu.

-Mulțumesc,mama, spun și îi afișez un zâmbet cald mamei mele. Dacă o să regret ceva din fuga mea, acel lucru va fi sigur faptul că am părăsit-o pe mama. Ea a rămas la fel. La fel de grijulie,protectoare și bună cu mine. Nu o învinovățesc că nu mi-a luat niciodată apărarea în fața lui Ray, nici eu n-aș fi făcut-o dacă aș fi fost în locul ei. Ray nu era un om rău cu mama. A avut întotdeauna grijă să avem tot ce ne-am dorit și presupun, că o iubește pe mama mea. Dar nu îmi pot da seama de asta. Ray își arată rareori sentimentele, din câte am văzut. Nu prea își arată afecțiunea față de cele mai imporatante persoane din viața lui, care normal ar trebui să fim noi. Cred că o singură dată l-am auzit spunându-i mamei mele că o iubește, și spus-o șoptit și fugitiv,parcă i-ar fi fost frică să audă altcineva. Mie nu mi-a zis niciodată că mă iubește. Nu m-a strâns niciodată în brațe, nu m-a pupat niciodată protectiv, ca un părinte, de noapte-bună, când eram mică, și niciodată nu mi-a zâmbit cu afecțiune. N-am simțit niciodată că e tatăl meu,dar probabil e în regulă, pentru că se pare că nici eu nu am fost o fiică adevărată pentru el.

-..Și weekend-ul ăsta vom fi plecați la munte, ți-am lăsat niște bani pe frigider și ai mâncare din plin. Cel mai probabil o să ne întoarcem duminică pe la prânz, pentru că tatăl tău are o conferință luni dimineață și trebuie să..
Weekend-ul. Asta e șansa mea. Am 2 zile să plec.

-O să te las să înveți acum,Lucy, îmi spune mama și iese din cameră când vede că eu deja sunt cu gândul în altă parte.

Fără să mai stau pe gânduri, arunc toate cărțile pe podea și eliberez biroul cu entuziasm. Îmi iau o foaie de hârtie și un creion, apoi mă gândesc. Nu cred că o să fie așa de ușor precum pare. Dar o să fie mai ușor decât să rămân aici, în înfundătura asta. După câteva minute de privit în gol, mă apuc să scriu. În primul rând ,o să am nevoie de bani. Nu, mai întâi trebuie să îmi aleg locația. Sau mai bine zis locațiile. Nu vreau să rămân într-un singur oraș. Dar în același timp va trebui să mă angajez undeva dacă nu vreau să rămân pe străzi și asta va fi mai greu din moment ce nu am studii superioare. Poate o să pot să urmez niște cursuri mai târziu. Dar nu astea sunt principalele mele probleme acum. Trebuie mai intai sa plec de aici si dupa sa imi fac planuri pentru ce va fi.

Imi ridic capul si ma uit la harta lumii lipita pe peretele meu. Aveam din atatea destinatii,care mai de care mai frumoase,sa aleg. Gandul ca as putea merge oriunde vreau de acum imi provoca fluturi in stomac si nerabdare. Aveam sa fiu in sfarsit,libera. Puteam sa merg oriunde. De la Budapesta la Paris. Din L.A. pana in Roma. Din New York pana in Moscova. Puteam sa imi incep o noua viata oriunde.

"New York",imi repet in minte. Central Park. Empire State Building. Brooklyn Bridge. Fifth Avenue. Times Square. Orasul unde toate visele devin realitate,dupa spusele multora. Îmi deschid laptopul și fără să mai aștept o clipă caut costul unui bilet de la Oxford până în New York. Îmi rod unghiile nervoasă, sperând că nu o să mă coste o avere.

1300 de dolari și 10 ore de zbor. Și tocmai mi-a picat fața. Nu aveam de unde să scot atât în 2 zile, nu aveam cum să scot atâta într-un an. La dracu' , toate planurile mele s-au dus dracu'. Trebuie să găsesc repede o soluție dacă nu vreau să rămân aici pe veșnicie.
--------------------
un nou capitol după 7 luni yaay
știu că e scurt și nașpa scuze o să pun un nou capitol cât de curând
m-am apucat și de o carte de coperți dacă interesează pe cineva
love yaaaa
t. xx