Jurnalul unei căsnicii perfecte

Scrisoarea

Patru luni au trecut mai repede ca gândul. Alinna reușise. Trecuse cu brio de admiterea în barou și promovase cu o medie de invidiat. Era curtată de câteva firme rivale de avocatură, însă eu eram de părere că trebuie să accepte un post disponibil la firma mea. Sub îndrumarea noastră urma să aibă un viitor mai mult decât strălucit. Era bineînțeles Alinna Whrite: soția celui mai cunoscut avocat din Chicago. Mi se părea normal să lucreze alături de mine. Îi dădusem la dispoziție o săptămână să se gândească la propunere, dar tot ezita să accepte.

Când am ajuns acasă în acea seară, mi-am dat seama din start că ceva ciudat se întâmpla. Luminile erau aprinse peste tot și menajerele tot roboteau nervoase. Cea mai mică, pe care o adusesem cu mine de la vila din Milliton, plângea.

- Ce ai? am întrebat-o ușor iritat de felul în care își trăgea mucii în teacă.

- Doamna ne-a poruncit să îi facem bagajele.

Și m-am proptit în tocul ușii, să nu cad din picioare. Când mi-am mai venit puțin în fire am alergat la etaj. M-am uitat mai întâi după Elysa, dar nu era. Cu inima cât un purice am dat buzna în dormitor. Toate ușile și sertarele de la dulapuri erau deschise; Alinna era băgată jumătate în dreseing, cu unul din brațe încărcat de haine.

- Ce faci?

Mă privește uimită, la fel o privesc și eu.

- Pactul nostru a ajuns la final, nu?

Am auzit întrebarea ca prin vis.

- Da... am răspuns cu jumătate de gură... dar... mă bâlbâi. Nu știu ce să spun. Aș vrea să scot multe cuvinte, însă nonșalanță cu care mă privește mă termină pe dinăuntru.

- Te grăbești?

- Am acceptat un post de asociat la Clive And Ruth. Peste trei zile trebuie să mă prezint la birou.

Clive and Ruth? O fi ceva în partea cealaltă a orașului. Îmi suna cunoscut acest nume, dar nu știam încă de unde. Probabil o firmă foarte mică, sau abia la început pentru că nu avusesem de a face cu ea până atunci. Totuși, de unde știam că există?

- Și de ce îți faci bagajele? întreb curios și încă nedumerit de motivul pentru care trebuia neapărat să se mute că să lucreze acolo. Dacă nu te descurci pe autostradă îți dau șoferul meu.

- Este în Milliton.

De-acolo știam de ei.

M-am așezat pe pat și mi s-a strâns stomacul. Mă părăsea. Urma să dispară din viața mea pentru a doua oară, însă de data asta, o dată cu inima, îmi mai lua și copilul.

- Unde e Elysa? am întrebat pe jumătate fript la ideea că pe cea mică o trimisese deja acasă la părinții ei.

- Cu bona la cinema. Peste două ore se vor întoarce.

Și am respirat oarecum ușurat. Mă lăsa să o mai văd pe Elysa încă o dată.

Parcă din instinct am chemat-o pe Aida și fata a venit într-un suflet, ștergându-se cu mânecile la amândoi ochii.

- Să-ți faci și tu bagajul! i-am strigat fără să gândesc. Vii cu noi.

- Poftim?

Alinna s-a benoclat la mine ca la un extraterestru. N-am băgat-o în seamă și m-am aruncat și eu în șifonier. Am smuls câteva costume de pe umerașe și le-am făcut grămadă în pat. După aceea am strigat din nou la Aida să îmi aducă geamantanul.

- Liam, ce dumnezeului vrei să faci?

- Vin cu tine! am zis concentrat asupra grămezii de haine și pornit să înghesui în valiză cât mai multe.