Jurnalul unei căsnicii perfecte

O căsnicie perfectă

Nu am nici un drept să mă plâng. Liam mi-a dat tot ce mi-a promis, chiar mai mult. Locuim într-o casă imensă, mi-a cumpărat o mașină luxoasă, mă îmbrac numai în rochii de firmă și port cele mai scumpe bijuterii. În plus, nu ridic un deget. Cred că nici nu mai știu să gătesc. A făcut totul pentru ca eu să îmi pot concentra atenția doar asupra Elysei și a studiilor. Înafara dormitorului nostru, unde suntem doar colegi de saltea, se comportă ca un veritabil soț devotat. Se mândrește cu mine peste tot, se poartă drăgăstos în orice situație. Iar pe Elysa o tratează ca pe propriul copil. Nici măcar o dată n-a menționat faptul că nu e a lui. Chiar și când suntem doar noi doi, vorbește despre ea ca și când ar fi uitat acest aspect. Când părăsesc dormitorul sunt cea mai iubită și răsfățată soție din lume. Altfel stau lucrurile când suntem amândoi aici.

Nu e genul de bărbat căruia să îi placă solitudinea. Miroase a parfum feminin din când în când și îmi dau seama. Dacă aș dormi singură probabil că aș plânge. Dar am decis că vom dormi amândoi, și în prezența lui nu îmi dau voie să mă plâng. Peste o jumătate de an voi fi o femeie liberă, cu două divorțuri la activ, și atunci voi putea să vărs tot amarul pe care l-am strâns. De ce mă chinuie la fel ca celălalt? Oare, voi însemna vreodată, pentru vreun bărbat, ceva mai mult decât ceea ce pot să ofer?

Dar poate că faptul că miroase a parfum de femeie, nu înseamnă neapărat că mă înșală. Și eu miros a parfum bărbătesc; asta, numai din cauză că am avut neșansa să fiu repartizată într-o grupă formată aproape integral din băieți. Zic băieți, pentru că ei sunt încă la vârsta la care nici nu li s-au vindecat bine coșurile de pe ten. Partenerul meu la proba practică este tot băiat și, atunci când ne jucam rolul, și ne prefacem că suntem în sala de judecată, trebuie să stăm pe două scaune lipite practic unul de altul. E la ordinea zilei să ajung acasă mirosind a Armani-ul lui Erik.

Chiar daca nu mă iubește, lui i-ar conveni?

N-am mai simțit atingerea unui bărbat de când am rămas însărcinată. Câteodată mă gândesc la avansurile pe care mi le fac profesorii de la universitate. Niște nerușinați. Colegii, și ei îmi fac avansuri, dar pe lângă mine sunt niște copii. Cu toate astea mă simt din ce în ce mai puțin femeie, cu fiecare zi ce trece. Mi-aș dori atingerea lui, celui ce doar doarme lângă mine, chiar dacă știu că nu simte pentru mine nimic.

Aș putea să accept atenția oricui și lui Liam chiar nu i-ar păsa. Mi-a spus asta clar și răspicat încă de la început. E adevărat, exact același lucru îl doream și eu pe vremea aceea. Cu timpul însă, mi-am dat seama că vreau mai mult. Prea târziu... Lui nu-i pasă decât de aparența unei familii fericite și atât. Să nu mânjesc cumva numele Whrite. Însă de la o vreme nu-i mai pasă nici de asta. Timpul nostru este pe sfârșite, simt, și fiecare din noi și-a atins scopul. Mă rog, el și l-a atins de acum 3 ani, eu mai am încă 4 luni. Mi-a fost teamă că după ce nu va mai avea nevoie de mine mă va lăsa pe drumuri, la fel ca Sebastian, totuși, deși nu percep de la el iubire, este un bărbat onest. Și-a ținut partea de obligație și a sacrificat ultimii trei ani pentru mine.

În tot acest timp, nici măcar nu m-a atins.

*
L-am auzit pe hol cu mult înainte să ajungă în dormitor. Are o viziune minimalistă de a decora interioarele, așa că atunci când vine acasă, pașii lui apăsați se aud pe coridorul aproape gol, cu ecou. Avem un șofer, un grădinar, o bucătăreasă, bonă și trei menajere, dar cadența mersului lui se deosebește de a celorlalți cu cea mai mare ușurință.

Mă uit în oglindă și prefac un zâmbet. Mi se pare firesc acum să fac asta, deși la început mi-a fost cam greu.

- Ai venit? îl întreb binedispusă, dar imediat simt un parfum floral. Fă-ți un dus, zic aparent nederanjată, că miroși a ea!

Liam mă privește rece. Are ceva. E nervos asta seară.

- Și dacă nu vreau?

Replica asta m-a dat peste cap. Știu că nu am voie să fiu geloasă, și nici nu eram până acum câteva luni, dar până atunci parfumurile erau diferite. Acum însă, seară de seară, simt aceeași aromă de bujori. Se întâlnește cu aceeași femeie. Îmi era mai ușor când știam că sunt mai multe. Și mă ia gura pe dinainte.

- Ție ți-ar conveni să miros eu a parfumul lui Erik?

Am tresărit până și eu când mi-am dat seama ce am scos pe gură. Trebuia să zic parfum bărbătesc, nu să menționez numele colegului meu. Recunosc, m-am simțit cumva răzbunată când am insinuat cu nerușinare că mă văd și eu cu cineva, însă nu mă așteptam ca el să reacționeze în vreun fel.

Și Liam m-a atins în sfârșit cu sinceritate. M-a bruscat, e adevărat, însă eram așa de surescitată de infidelitatea lui, că nici măcar nu m-a durut. Încleștase mâinile pe brațele mele de mi se albise carnea împrejurul degetelor lui, dar nu mă durea nimic.

- Ea nu este căsătorită și tu ești.

- Și tu, nu?

S-a schimbat la față instantaneu. Vedeam regret în privirea lui, sau cel puțin, așa mi s-a părut. A fost primul meu reproș, prima mea tentativă de a-l face să reacționeze cumva și mi-a ieșit prin ochi. Lucrurile au degenerat mult prea rapid în ceva violent, de nestăpânit și, până la urmă, tot el s-a văietat de nedreptate.

- Încetează să mă mai rănești! Te rog!

Tot el se simțea rănit. El, care schimbă amantele ca pe ciorapi, în loc să vină acasă la cea care de ani de zile nici nu mai știe că există și alți bărbați.

Când m-a eliberat am crezut că mă ofilesc așa cum se ofilește bujorul acela al cărui miros îmi iritase de tot sinusurile. Pe cealaltă o îmbrățișase cu dragoste, pe mine încerca să mă umilească. Doar pentru că mi-am permis să îi atrag atenția.

S-a retras ca în fiecare seara pe partea lui de pat și s-a întors nepăsător cu spatele. Îmi venea să urlu. Mă simțeam captivă în acel blestemat de aranjament. Dacă n-ar fi fost la mijloc Elysa, mi-aș fi făcut bagajele chiar atunci.

Mi-aș fi făcut bagajele de acum mult timp de fapt, dacă nu mi-o acapara pe Elysa. Se folosește de ea în cel mai josnic mod. Copilul meu îl iubește pe impostorul ei de tată, mai mult decât mă iubește inclusiv pe mine, fără să știe că zilele alături de el îi sunt numărate.