Jurnalul unei căsnicii perfecte

După patru ani și jumătate

- Tati, ai venit!

Ochii Elysei străluceau când mă vedea. Trebuie să recunosc, deși nu crezusem că e posibil, blondina mă fascina neîncetat. Nu era a mea, dar am adorat-o din primul moment în care asistenta mi-a pus-o în brațe. Am încolăcit cu grijă acea mogâldeață, și cei 5 ani pe care urma să-i petrec alături de ea mi s-au părut dintr-o dată mult prea puțini. Elysa, i-am zis asistentei. Elysa Wright. Așa o chema pe mama mea. Când mi-au luat-o din brațe să o ducă din nou în salonul de nou născuți parcă s-a răscolit ceva în mine. Elysa urma să rămână și ea orfană de tată tot la aceeași vârstă la care am rămas și eu. Timpul a început să mă fugărească. Mi-am jurat atunci că perioada pe care o voi petrece ca fiind tatăl ei, o voi valorifica așa cum voi ști eu mai bine.

Am răsfățat acel copil cu toată dragostea de care am dispus. I-am dat ei și ceea ce nu puteam să îi dau Alinnei. Nu mi-am imaginat niciodată că viața de familie, pe care eu nu o cunoșteam deloc și care mi se păruse mereu ca ceva supraestimat, mi se potrivea atât de... perfect. Ar fi fost perfect. Dacă și Alinna m-ar fi iubit pe mine. Mă sfâșia dorul de a avea acel ceva ce nu avusesem niciodată. Și nici nu voi avea, pentru că soția mea era soția mea doar de fațadă.

Elysa era însă perfecțiunea întruchipată. Avea o inteligență fantastică și era mieroasă și gingașă, în schimb, o șantajistă emoțională fără pereche. O ridic până la tavan și o prind înapoi în brațe, apoi mă prefac într-un avion.

- Unde este mami? o întreb după ce avionul rămâne fără combustibil.

Chicotește cu râsul ei cristalin de copil și îi văd ochii șireți printre șuvițele de păr.

- În dormitor. A zis că dacă nu fac gălăgie până termină de învățat, îmi dă o păpușă nouă. Dacă îți dau un pupic, te duci tu să îi spui că ai venit? Eu trebuie să fiu cuminte până la capăt.

Mda, ca două picături de apă. La fel de frumoasă, la fel de încăpățânată și, o negociatoare profesionistă. O să fie o avocată mai afurisită ca mine. Îi spun să meargă cu bona în camera ei și să aștepte păpușă acolo, iar eu mă îndrept spre dormitorul principal.

Alinna avea întinse pe măsuța de toaletă câteva cursuri și încerca să memoreze din ele. Dormeam în pat cu această femeie de aproape 5 ani, dar mi-am ținut promisiunea și nu am atins-o o dată. M-am gândit că poate într-o zi va încerca ea să facă primul pas, însă nu a făcut-o. După primul an mi-am pierdut speranța. Fusesem fidel până atunci. Chiar câteva luni în plus după ce obținusem în sfârșit managementul firmei, însă văzând că Alinna nu da nici un semn că ar vrea o căsnicie adevărată, mi-am văzut de tinerețe. Presupun că și ea a făcut la fel. Nu sunt sigur însă bănuiesc. La cât este de rafinată, ar putea cu ușurință înflăcăra inima oricăruia din profesori. Am trecut și eu prin aceeași universitate și știu exact cum merge treaba.

- Ai venit?

Mă întâmpină cu zâmbet cald. Nu mă plâng. Și de ce să nu recunosc, gândul la fetele mele zâmbitoare îmi îndreaptă pașii către casă în fiecare seară. Chiar și în serile pe care le mai petrec câteodată cu Vivian. Da, Vivian este amanta mea. Ultima mea amantă. Au mai fost și altele înaintea ei, dar niciuna la fel de interesantă. Mă face să mă simt bine. Mă flatează. Mă face câteodată să rămân la ea până târziu și să îmi doresc să dorm alături de ea. Însă nu. Am promis că 5 ani, dacă nu soț, tată voi fi unul perfect. Iar Elysa plânge când vine ora de culcare și eu nu sunt.

- Fă-ți un duș, că miroși a ea!

Este singura dojană pe care o primesc atunci când ajung târziu. Și nici nu îmi zice asta cu gelozie. Aș vrea eu să fie geloasă. Îmi zice doar pentru că nu poate suporta parfumul Vivianei. Dacă tot este nevoită să doarmă cu mine noaptea, măcar atât, să nu miros a parfum de alte femei. De obicei mă conformez, astă seară însă m-am certat cu Vivian, că nu am vrut să rămân peste noapte și simt nevoia să mă cert în continuare.