Greu de cucerit

🖇️Capitolul 22🖇️

Cathaleya

A trecut o nenorocită de lună în care mă lupt să îmi fac dreptate. O nenorocită de lună plină de avocați, judecători, dosare, probe, martori, plină de haos, dar degeaba, nu am reușit să rezolv nimic.

Sincer, nici nu mă așteptam să fie altfel. Chiar dacă nu îmi place să recunosc, pârlitul de Dixon avea multe relații, cunoștea oameni influenți, oameni puși sus în societate, iar cu banii, rezolvi orice în ziua de astăzi. Îmi e scârbă când mă gândesc câți oameni sunt corupți de puterea banului. Cum să lași un criminal, un hoț, un infractor în libertate, cu bună știință că locul lui e după gratii, doar pentru o sună ridicol de mare? Nu pot să cred că înveți ani la rând despre dreptate, iar când ajungi la putere, dai cu piciorul la tot și te vinzi pe câteva mii. Îmi e scârbă de lumea în care trăim!

Așa cum am obișnuit în ultima lună, iată-mă în drum spre tribunal. Deja pot să fac drumul ăsta cu ochii închiși. Faptul că nu rezolv nimic mă frustrează teribil, iar chipul zâmbitor al acelui idiot mă face să vreau să-mi rup părul din cap de nervi și de ciudă că am putut să-i cedez așa ușor. Urăsc să văd că nu reușesc să fac ceea ce mi-am propus, sunt învâțată să câștic, nimeni și nimic nu mă va opri!

Mi-am parcat mașina, mi-am luat geanta și am coborât jos, aprinzându-mi o țigară. Am tras puternic din ea lăsând fumul toxic să se răspândească în plămânii mei simțind cum mă eliberez ușor de tensiunea acumulată până acum. Abia dacă mai dorm nopțile, reușind să fac față la tot tărăboiul ăsta cu multă cafea, extrem de multă cafea, combinată cu energizante și cu țigări din belșug. Am slăbit îngrozitor din cauza stresului și urăsc asta. Toate hainele stau pe mine ca pe gard și mi-am promis că după lupta asta voi avea mai multă grijă de sănătatea mea. Și așa eram stresată pentru că eram înconjurată de cazuri care mai de care mai complexe, dar acum, nivelul de stres pe care îl am, depășește orice valoare normală și anormală, mă mir că încă am puterea de a mă ține pe picioare și de a lupta cu morile de vânt pentru răzbunare. 

Am aruncat chiștocul de la țigară în coșul de gunoi și m-am îndreptat spre intrarea în tribunal. Aveam de gând să vorbesc cu judecătorul, îl cunosc foarte bine din fericire pentru mine și știu că nu s-ar lăsa cumpărat niciodată de nimeni, indiferent de zerourile care îi sunt propuse. 

În hol l-am zărit pe el. Îmbrăcat într-o cămașă neagră, suflecată la mâneci, o pereche de pantaloni de stofă ușor strâmți pe picioarele lui musculoase, ținându-și sacoul în mână. Arăta impecabil, spre deosebire de mine care arăt ca și cum aș fi moartă de o săptămână, cu un zâmbet care-i scotea gropițele în evidență, cu părul său negru dat ușor pe spate și o barbă scurtă, care-i scoteau buzele cărnoase de culoare roz-pal în evidență. Mă holbam ca proasta la el și nu îmi venea să cred că sub această carcasă al naibii de perfectă, se ascunde un suflet negru, o inimă de gheață. 

Mi-am făcut curaj să trec pe lângă el având ca direcție biroul judecătorului, însă vocea aia oribil de excitantă, masculină și puternică m-a făcut să mă opresc în loc.

-Domnișoară Arrons! 

Nu m-am întors, dar am așteptat să ajungă în fața mea. Același zâmbet strălucitor trona pe fața lui în timp ce eu eram capabilă să omor pe cineva doar dacă mă uitam la el. 

-Domnule! zic sec făcând o scurtă înclinare a capului în semn de salut

-Arătați minunat astăzi! îmi spune analizându-mă din vârful pantofilor până în vârful capului