Volumul 1: Spune-i cerului să mai aștepte un răsărit

3. Ești sigură că nu ești adoptată sau ceva?

Sammy

         Ultimul loc în care îmi doresc să mă aflu acum este în livingul omului care mai mult ca sigur i-a spălat creierul mamei mele.

         M-am așezat la masă în fața lui Asher și pot jura că mă privește amuzat de întreaga situație. Cum se face că el a știut de dinainte ce se întâmplă între mama mea și tatăl lui?

         Și de ce naiba îi spune pe nume propriului tată încă de când am ajuns în casa asta?

         Ceva e putred la mijloc și vreau să înțeleg de ce oamenii ăștia sunt atât de misterioși.

         — Și Sammy ziceai că te cheamă? îmi atrage atenția vocea cuiva din celălalt capăt al mesei.

         Îi zâmbesc cu amabilitate femeii în vârstă ce mi se adresează.

         — Da, îi răspund cu căldură.

         Poate că mă enervează trei oameni de la masa asta, dar ceilalți invitați nu au nicio vină și nu trebuie să suporte consecințele stărilor mele negative.

         — Ți s-a mai spus că ai un păr foarte frumos?

         Continui să-i zâmbesc femeii care cred că este, dacă nu mă înșel, mama lui Enrique.

         — Mulțumesc frumos, îi răspund timid.

         — De când te-am văzut am vrut să te întreb dacă este culoarea ta naturală sau este vopsit?

         Zâmbesc din nou.

         — Este natural.

         Băiatul din fața mea îmi atrage brusc atenția. Îmi unesc buzele într-o linie subțire, neînțelegând de ce se hlizește.

          O privesc scurt pe mama.

          — Ce e atât de amuzant? întreb încercând să-mi păstrez calmul.

          Asher mă privește în continuare amuzat.

          — Cum se face că nu semeni deloc cu mama ta? Ești sigură că nu ești adoptată sau ceva?

          — Asher!

          Enrique îl mustrează din priviri pe băiatul său care a reușit în mai puțin de trei ore să-mi demonstreze cât de enervant poate să fie.

          Asher vrea să-i întoarcă replica, însă reacționez mult mai repede și intervin înainte ca situația să degenereze. Nu-mi place atmosfera care s-a creat în jurul nostru, așa că încerc să calmez spiritele cât pot.

          — Nu semăn cu mama pentru că părul roșcat îl moștenesc de la bunica din partea tatei, iar tata are ochii verzi.

          Nu mă așteptam ca un subiect atât de banal să stârnească o discuție atât de aprinsă între cei doi. Din câte am reușit să observ de când m-am așezat la masa asta, amândoi au caractere vulcanice, destul de greu de stăpânit mai ales când vine vorba de celălalt.

          — Sper că te-am lămurit, continui cu amabilitate.

          Asher face un gest cu capul în semn de apreciere și își îndreaptă spatele, continuând să mănânce din farfuria sa în liniște.

          Bărbatul care cred că este tatăl lui Enrique schimbă subiectul după ceva vreme, abordând unul și mai nepotrivit, cel puțin din punctul meu de vedere.