Capitolul 23

175 28 3
                                    

Următoarea dimineața, după întâmplarea cu Jungkook, Hayeon vorbise cu Hawon, cei doi renunțând la planul lor

Prietenul sau ii făcuse un scandal uriaș înainte sa meargă la Hayeon, fata povestindu-i ce se întâmplase aseară

Nu avea de gând sa agraveze situația, asa ca o va lăsa mai moale, fata concentrându-se doar pe aflarea adevărului

Siwon nu știa nimic din ce s-a întâmplat ieri, și nici nu va afla vreodată, toți cei din jurul lor ținând secretul

Aflata la școală, într-un final o lămurise și pe Sua despre cele petrecute, chiar nu ii venea sa creadă ca sora sa avea scenarii cum ca Jungkook ar fi lovit-o

Stand la biblioteca, Hayeon își nota în carnețelul sau câteva lucruri destul de importante, avea sa afle misterul din jurul lui Jungkook de una singura

Joon ii povestise câte ceva și deja își putea crea o mica imagine a ceva ce ar putea fi posibil, dar mai avea nevoie de informații

Dacă acea fata l-ar avea la mana pe Jungkook cu ceva, înseamnă că telefonul ei era sursa, o va observa îndeaproape

Câteva zile avea sa o tina sub vizorul sau, avea nevoie sa știe tot ce face fata la școală, mai ales despre telefonul ei

"Nu îmi vine sa cred ca am ajuns sa spionez oamenii"  Gândii ea amuzata

Chiar dacă parea puțin stupid, mai ales ca Jungkook a fost cel care a greșit, nu avea sa dea înapoi, era hotărâtă sa termine toată minciuna asta

Cu toate ca nu ii prea convenea, nu avea de ales, Jungkook nu i-ar spune nimic, oricât de mult l-ar ruga

Iar acum ca sta și se gândește, nu îl văzuse pe băiat astăzi, acesta lipsind de la prima ora

Avea o bănuială ca ea ar fi motivul, plus întâmplarea de ieri, Jungkook chiar păruse sincer când a zis ca ii pare rău

Dar scuzele nu o ajutau la nimic, cel puțin nu acum

Ieșind din gândurile sale, Sua o privea atenta, sora sa fiind la fel de concentrata

Știa ca fetei nu ii place absolut deloc idea asta, în special când Jungkook era cel implicat

Dar ii făcea pe plac oricum, Sua se oferise sa o ajute, știa ca și ea este curioasa asupra motivului lui Jungkook

După ce ii spusese ca exista posibilitatea ca Siwon sa fie cel implicat, nu mai comentase nimic, a fost de acord într-o secunda

- Aish, trebuie sa punem mana pe telefonul ăleia. Spuse ea serioasa, nu avea de gând sa spioneze pe nimeni

- Nu prea avem cum, ii știe pe băieți. Ii răspunse Hayeon

- Și pe tine, dar ghici ce, de existenta mea nu a interesat-o, asa ca ii voi lua telefonul ala într-un mod sau altul. Continua Sua

- Ce? Vrei sa îl furi? Întreba Hayeon râzând

- Doar îl împrumut, când am găsit ceea ce am vrut îl și las înapoi pe banca ei. Zise ea dând din umeri

- Ea va crede ca la uitat pe undeva sau ca la pierdut, nu suna rău. Spuse Hayeon incantata

- O sa intru în clasa ei, și noroc ca știu pe cineva de acolo, asa ii voi lua telefonul cât ai clipii. Spuse Sua sigura pe ea

- Daca te vede cineva? Întreba Hayeon serioasa

- Stai calma surioara, am eu metodele mele. Spuse ea făcându-i cu ochiul

Râzând scurt, chiar dacă o va lăsa pe Sua sa își facă de cap cu idea asta, cele doua deja se înțelesese ca mai întâi sa o observe, abia apoi sa acționeze

Nu va dura prea mult, dar chiar avea nevoie ca totul sa iasă bine

In momentul de fata putea spune ca se joaca dea detectivii, când ea este defapt doar o simpla liceana, una care vrea sa afle secretul fostului ei iubit

"Și totul doar din cauza lui"  Gândii apoi ofta

Jungkook va avea multe explicații de dat, și se va asigura de asta, personal

....

Aflat în sala de clasa abandonata, Joon îl aștepta pe Jungkook, cineva trebuia sa ii bage mințile în cap

Auzind ușa, Jungkook întra serios, băieții privindu-se

- Deci? Începu Jungkook direct

Începând sa ii povestească care este motivul, Jungkook doar îl asculta, nu avea dreptul sa comenteze

Știa ca a greșit și a acționat sub impulsul furiei și a geloziei, nu putea sa nege

Dar chiar și asa, unele vorbe îl puneau pe gânduri, chiar era confuz

Pe sentimentele lui Hayeon chiar putea paria, știa sigur ca fata încă tine la el, doar ca situația dintre ei distrugea totul

Ar vrea sa ii spună adevărul, dar ezita, și știa și de ce

Dacă dovezile asupra persoanei pe care o proteja aveau sa iasă la iveala, se va isca un scandal imens, iar persoana respectiva va avea mult de suferit

Chiar dacă Joon nu ii mai era prieten, el a fost singurul care i-a propus sa discute despre problema, băiatul amenințându-l când venea vorba despre Hayeon

Nu era ca și cum i-ar face ceva, momentan doar prezenta fetei il mulțumea

Văzându-l pierdut printre gânduri, Joon își privea fostul prieten oarecum deranjat, Jungkook era la fel dar în același timp nu era

După expresiile pe care le făcea își putea da seama ca el defapt se sacrifica pentru cineva anume, dar întrebarea era cine

La fiecare petrecere l-a care a fost nu își amintește sa fi făcut ceva dezastruos, și nu doar el dar toți

Posibil sa fi omis ceva, ceva care ii scapa atât de mult încât situația se agravase

Evident ca avea sa afle, Hayeon se baza pe el și nu o putea dezamagii

Chiar era din ce în ce mai curios sa afle adevărul, nu înțelegea ce putea fi atat de grav

Și mai ales persoana care a cauzat toate astea, era ciudat

Chiar dacă fetele ziceau ca Siwon este, el nu își amintește ca prietenul sau sa fi întrecut limita la ceva anume

Dar din nou, dacă ceva i-a scăpat? Nu se putea baza doar pe vorbe

Auzindu-l pe Jungkook oftând frustrat, Joon ieșii din gândurile sale imediat, băiatul privindu-l

- Mai ai ceva sa îmi spui? Întreba el, știa foarte bine ca tot ce a spus cel din fata sa era adevarat, dar îl enerva faptul ca fix Joon s-a găsit

- Nu, țin sa cred ca vei baga la cap totul. Spuse Joon

- La fel și despre prietenia noastră huh? Întreba la mișto

- Sincer, da, ne înțelegerile tot timpul se pot rezolva. Spuse Joon dând din umeri, nu avea ceva anume cu Jungkook

- Bine, atunci vom vedea. Ii răspunse el rânjind apoi pleca, deja întârziase la orele de astăzi

Rămas singur, Joon cazu din nou pe gânduri, singurul lucra care la enervat în legătură cu Jungkook a fost ceea ce ii făcuse lui Hayeon și atitudinea lui de atunci, dar se pare ca a avut un motiv întemeiat pentru care și-a distrus liniștea

Sau cel puțin, asta spera

Capitolul 24
Coming Soon

Highschool with me || JJK ffHikayelerin yaşadığı yer. Şimdi keşfedin